O dragoste în iarnă, o dragoste târzie, o poveste de viață care te obligă să îți amintești că a fi om înseamnă a trăi permanent în apropierea dragostei sau în așteptarea ei. Un text bun (Nadejda Ptușkina), palpitând de umanitate, de o sfâșietoare tristețe, în ciuda notelor de comedie savuroasă imprimate de regizor. Acestea nu fac decât să sublinieze dramatismul, zbuciumul, sfâșierea interioară, fragilitatea sufletului uman. Se păstrează astfel linia fundamentală a teatrului și a literaturii rusești: lirismul, zbaterea, adierea de tragedie în termeni apropiați fiecăruia dintre noi, sondarea în profunzime a trăirilor, incongruențele și temerile pe care oricine le trăiește, chiar dacă nu întotdeauna le conștientizează. Se simte așadar, suflul școlii rusești de teatru, emoția vie care vibrează în gesturi mărunte. Totul într-o notă ludică, într-o relaționare directă a sufletelor celor patru personaje, fără exhibiții regizorale,
Citeste tot pe
alecart.ro