Încorsetare în alb. Alb nesfârșit. Violent, neutru, fragil. Un alb de dincolo de retină care planează peste tot trecutul personal, peste prezent și totodată peste conjugarea viitoare a tot ce ai putea deveni. Un alb ce nu mai lasă loc de punct și de virgulă, care șterge granițele sinelui și lasă suspendate iubiri ce nu s-au consumat îndeajuns. Un alb ce nu naște decât un singur anotimp – „Iarna”.
Într-un spațiu perfect ermetic, ca o cutie în care ninge tot timpul, neputința și negarea devin cuvintele uzuale ale unui El și o Ea care au pierdut de mult lupta cu sinceritatea. S-au iubit, însă n-au știut să și-o spună până la capăt, s-au afundat în platitudini și au amuțit atunci când n-au mai înțeles ce trebuie să facă cu tot ceea ce primesc. N-au sfârșit lamentabil, însă povestea lor a ajuns să fie una scrisă și rescrisă, interpretată și reinterpretată permanent de către fiecare în parte. O istorie personală ca un bulgăre de
Citeste tot pe
Yorick
