Portrete absurde & grotești de Claudiu Groza sursa: Revista Tribuna
Ca mai în fiecare an, festivalul brăilean este şi un prilej pentru teatrul organizator, “Maria Filotti”, de a scoate la rampă cele mai noi premiere ale stagiunii. Anul acesta au fost două, Identităţi după Dumitru Solomon, în regia lui Victor Ioan Frunză, şi Sufletul. Puncte de veghere după Dimitre Dinev, în montarea lui Radu Afrim. Alături de o mai veche producţie, Cum am învăţat să conduc de Paula Vogel, în versiunea scenică a lui m.chris.nedeea, a aceluiaşi teatru, acestea mi s-au părut pretextele de analiză ale textului de faţă. Programul festivalului a mai inclus atât spectacole de mare public – de la Noiembrie de David Hare, în montarea Cătălinei Buzoianu, cu Olga Tudorache şi George Motoi, ori Cum gândeşte Amy, de acelaşi autor şi în aceeaşi regie, cu Valeria Seciu, Mihai Dinvale, Papil Panduru etc. – cât şi creaţiieveniment, ca Omul-pernă de Martin McDonagh, în direcţia de scenă a lui Radu Afrim. Din motive obiective, dimensiunea europeană a evenimentului n-a fost, ca în alţi ani, asigurată de producţii străine, ci doar de o dezbatere la care au luat parte critici şi selecţioneri de festival din Grecia, Slovenia, Serbia, Franţa, Republica Moldova, Bulgaria, Croaţia, ca şi regizori şi critici români. Să sperăm că la anul auspiciile financiare vor fi mai bune, iar teatrele Europei de Sud-Est vor reveni la Brăila.
Aş mai remarca excelenta iniţiativă de elaborare şi publicare a unei monografii a Teatrului “Maria
Filotti”, care aniversează anul acesta 60 de ani de la înfiinţare. Amplul volum, realizat de Ioan Munteanu, cuprinde printre altele repertoriul complet al celor 60 de stagiuni ale teatrului, ca şi diverse date de cert interes pentru istoricii teatrului românesc, unele necunoscute până acum.
Cu Identităţi, finul hermeneut Victor Ioan Frunză nu face doar un gest de recuperare culturală,
ci revalorizează texte ale unuia dintre cei mai originali dramaturgi români din a doua jumătate a secolului XX, Dumitru Solomon, din păcate azi aproape uitat. Frunză preia şapte schiţe dramatice ale autorului, transpunându-le scenic fără a le denatura dimensiunea absurd-domestică, ci potenţându-le semantica prin spaţiile de joc alese. Spectatorii parcurg, pe urmele actorilor transformaţi în alte şi alte personaje, una din scările teatrului, o sală de conferinţe, nişte încăperi intermediare, holul monumental al clădirii, precum nişte protagonişti de film mut, cu pasul grăbit nefiresc de curgerea fotogramelor. Şi cu râsul neconsumat, trebuie spus, pentru că fiecare bucată are doza sa de irezistibil umor, mai… englezesc ori mai neaoş. De la lupta pentru centimetrii câştigaţi ori pierduţi ai holului comun, la vânzarea unui apartament chiar proprietarilor ce vor să-l vândă, de doi escroci desprinşi parcă din galeria marilor familii absurde (vezi Ionesco), de la târguirea unui bilet de
tren spre Paris ori Periş, nici dracul nu mai ştie, la cumpărarea unei cămile invizibile, toate fragmentele dramatice redau lipsa de logică a unui univers tâmp în inerţia sa convenţională. Dialogul din Vânzăricumpărări, de pildă, are ritmul perfect al unei tranzacţii imobiliare oarecare, cu toate politeţurile şi vicleniile de rigoare, însă deconcertează prin declicul final ce schimbă total perspectiva. În Pinacle Orient- Express, tensiunea se construieşte prin mecanica impersonală a vocii funcţionarei de la casa de bilete etc. Victor Ioan Frunză a transpus vizual aceste întâmplări în răspăr păstrând inflexiunile textului, catalizate de un hiper-formalism ce parodiază firescul forţându-i limitele. Actorii Alin Florea, Monica Zugravu Ivaşcu, Marcel Turcoianu, Silvia Tariq şi Radu Micu au fost pivoţii acestui maraton teatral, admirabili prin capacitatea de ipostaziere şi adaptare la statutul multelor personaje interpretate. Identităţi este un spectacol humoresc despre alienare, o reflexie limpede a chipului nostru de oameni deformaţi.