editeaza

• 1
• 2
• 3
• 4

• Iluzia comică sau ascunderea în spatele evidențelor de Nona Rapotan sursa: BookHub
  Noua premieră a Teatrului Excelsior surprinde plăcut. Neașteptat de mult, aș îndrăzni să afirm. Anca Ciuclaru, o tânără regizoare, ia un text clasic și-l aduce pe scena unui teatru pentru tineret și copii. Și, ce să vezi, îi și iese ceea ce-și propune: un spectacol coerent, care poate să atragă atât iubitorii cu state vechi ai Thaliei, dar și pe cei mai tineri, care ajung întâmplător într-o sală de teatru.
  Și ca subiect și ca manieră regizorală, Iluzia comică are toate șansele să se joace cu casa închisă multe reprezentații de acum încolo. Jocul cu iluziile, deci cu convențiile (căci scena e locul unde convenția e la ea acasă, nu-i așa?) e atât de firesc abordat de Anca Ciuclaru, încât simți nevoia să urci pe scenă cu fiecare rând de cortine ridicat. E ofertantă scenografia din acest punct de vedere, asigură deschidere multă spațiului și adâncime; simți cu fiecare rând de cortine ridicat că te adâncești în propriul trecut
  Citeste tot pe BookHub
• Mai mult deziluzie şi mai puţin comică de Bogdan Burileanu sursa: Agenda LiterNet
  Ar fi de presupus că, atunci când un teatru profesionist (şi subvenţionat de la bugetul comunităţii locale) alege să monteze un autor clasic, decidenţii au în vedere cel puţin unul dintre următoarele aspecte: actualitatea temei sau a subiectului; valoarea recunoscută a scriiturii dramaturgice; originalitatea viziunii regizorale propuse; afirmarea unuia sau mai mulţi membri ai trupei actoriceşti, distribuiţi în roluri care să le evidenţieze cota profesională. Asta cu atât mai mult cu cât este vorba despre unul dintre titanii dramaturgiei universale, Pierre Corneille, supranumit "părintele tragediei clasice franceze."
  În cazul de faţă, ne aflăm în faţa unui text deloc faimos (şi, cu atât mai puţin, generos) al lui Corneille, datând din perioada căutărilor personale. Căci această Iluzie comică pare, mai curând, un element minor de trecere, de căutare şi de clarificare a intenţiilor sale, într-un an (1636) în care scriitorul a produs,
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• „Iluzia comică” – un pariu cu arta teatrului de Alina Epingeac sursa: Yorick
  Trăind în plin avânt al gadget-urilor şi al mediilor virtuale ne grăbim pulsul şi ne luăm la întrecere cu timpul. Fugim din ce în ce mai repede în speranţa că îl putem păcăli. Şi lăsăm să treacă pe lângă noi experienţe, sentimente şi întâlniri. Suntem tot mai agitaţi, nu mai e vreme decât pentru task-uri şi deadline-uri şi parcă rămâne tot mai puţin şi mai puţin timp pentru trăit. Pentru lucruri simple, netehnologizate. Zâmbetele s-au transformat în like-uri, iar un „ce mai faci?” a luat chipul unui smiley face gălbior. Ne adaptăm din goană la schimbările radicale pe care le primim cu braţele deschise şi ne uităm natura cea învechită. Ne entuziasmăm de orice ecran luminos, de orice nou buton şi avem impresia că ne e mai uşor decât oricând să comunicăm. În viaţă şi pe scenă, cu cât mai eclectice ne sunt experienţele, cu atât parcă suntem mai impresionaţi de performanţa de a transforma orice banalitate într-o
  Citeste tot pe Yorick