Am perceput trecerea de la piesa într-un act a lui Mrozek din 1960 la montarea regizorului basarabean ca pe un dialog socratic devenit vodevil. Burlescul şi parodia din text se regăsesc în spectacol, dar comedia nu mai ascunde/ revelează gravitatea de dincolo de aparenţele situaţiilor şi ale personajelor dramatice. Gravitatea rămâne printre rânduri, depinzând de interpretarea anumitor expresii-cheie. Absurdul este transpus prin gesturi actoriceşti expresiv realiste. Teatral, e un absurd filtrat ionescian, însă nu e absurdul tragic pe care l-am văzut eu la Mrozek. De asemenea, nu uzează de o cheie fantastică de interpretare şi, dacă s-ar lua ca justificare faptul că e vorba de un spectacol actual, plecând de la o idee vizionară, consider că s-ar fi putut miza mai mult în direcţia reconfigurării unui sens profund actual (critica societăţii consumiste), chiar universal (egoismul uman), dincolo de critica totalitarismului.
Nici totalitarismul (gestionarea
Citeste tot pe
Ziarul de Iași
