editeaza

• 1
• 2
• 3

• Vise și butaforie de Doina Papp sursa: Revista 22
  Florence Foster Jenkins, personajul în ju­rul căruia se țese povestea din piesa În pli­nă glorie! (Glorious!, în original, ceea ce su­nă mult mai bine), e un fel de Don Qui­jote în fustă al anilor ne­buni de după primul război mondial și înainte de al doi­lea. Când a început spec­ta­colul de la Teatrul de Co­medie, cu acele imagini de epocă în care marșurile mi­litare se amestecau cu ba­lurile, pălăriile doamnelor cu uniformele soldaților, obu­zele cu muzica de jazz, mi-a trecut prin cap re­pe­de o comparație posibilă cu zilele noastre. Noroc că plușurile rubinii din decorul Iu­lianei Vâlsan sugerau fără echivoc scena de teatru, deci iluzia, deci butaforia. Nici că putea fi ceva mai adecvat decât această am­bianță fals luxoasă, cu pianul acom­pa­niator la care-și începe Mihai Bisericanu ro­lul, pentru saltul într-o lume a fan­tas­magoriilor hilare, imaginată cu atâta bun gust și ironie de Răzvan Mazilu în postură de
  Citeste tot pe Revista 22
• Cea mai proastă soprană din lume de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  După cele mai recente două-trei premiere în care comicul era fie de factură romantică, fie niţeluş prea căldicel, fie raţionalizat în exces, Teatrul de Comedie avea nevoie ca de aer de o montare cum e cea cu „Glorious!”, piesa scrisă în 2005 de Peter Quilter. Despre care unii-culmea!- spun că ar fi dramă!
  Am citat titlul în limba engleză nu pentru a fi neapărat trendy, nu fiindcă aş fi anglofil din cale afară (nici nu prea aş avea cum, ţinând cont de formaţia şi de profesiunea mea „de bază”), ci pentru că, orice s-ar spune, sună mai bine, e „mai de afiş” decât În plină glorie!, versiunea sa românească. Un titlu acoperă totuşi realitatea întâmplărilor, îndeosebi apogeul lor, din această poveste despre Florence Foster Jenkins. O soprană rămasă în istoria muzicii nu pentru epocalele sale performanţe vocale, nu graţie extraordinarelor ei roluri şi creaţii, aplaudate în cele mai importante teatre lirice ale lumii.
  Citeste tot pe Adevărul
• Ruda săracă a Artei de Beatrice Lăpădat sursa: Cultura
  „Eu nu sunt interesantă. Tu eşti artistă. Tu ţipi. Tu ai drame. Eu am doar viaţa. Dar şi eu aud muzica. În capul meu.“ Acestea sunt cuvintele lui Miss Belzer, traducătoarea discretă şi rafinată din When She Danced, piesa lui Martin Sherman care are în centru relaţia zbuciumată dintre marea dansatoare Isadora Duncan şi poetul rus Serghei Esenin. În 2012, Răzvan Mazilu a montat textul lui Sherman la Teatrul Odeon, valorificând nu doar intensitatea relaţiei dintre cei doi artişti, ci şi ambiguitatea raportului dintre creator şi spectator. În interpretarea memorabilă a Oanei Ştefănescu, Miss Belzer stă la porţile Artei cu admiraţie şi pietate, conştiinţa non-apartenenţei la „masa aleşilor“ refuzându-i intrarea.
  În ultimii ani, regizorul şi coregraful Răzvan Mazilu se arată din ce în ce mai preocupat de texte şi concepte scenice capabile să activeze resorturile incitante ale metateatralităţii. Astfel se face că imaginea artistului –
  Citeste tot pe Cultura
• Gabrielissima de Răzvana Niţă sursa: Port.ro
  Nu întâmplător se spune că America ar fi pământul făgăduinţei, locul unde cele mai imposibile vise se pot împlini dacă ai tenacitate şi curaj. Florence Foster Jenkins cântă dacă nu sută la sută fals, în orice caz excentric, excesiv, contrariant. E ambiţioasă, generoasă şi nu dă doi bani pe gura târgului; are o încredere oarbă (de fapt, surdă) în talentul ei şi în justeţea drumului pe care a apucat. Dar tocmai acest entuziasm colorat, această forţă, această energie care nu acceptă dubiu sau interogaţii, funcţionează ca un magnet pentru public. Căci Florence a fost comentată, contestată chiar, dar nu urâtă. În lumea ei era regină, căci era înnobilată de un ideal. Iar cei care sunt animaţi de un ideal - bun sau greşit - vor fi întotdeauna fericiţi.
  Textul lui Peter Quilter - atât de bogat şi complet valorificat de Răzvan Mazilu – aduce în atenţie şi o altă temă sensibilă: e mai bine să te ratezi îndrăznind,
  Citeste tot pe Port.ro
• Drama din „În plină glorie!“, spectacol regizat de Răzvan Mazilu. Avanpremiera repetiţiilor de la Teatrul de Comedie de Medeea Stan sursa: Adevărul
  Spectacolul „În plină glorie!“, care a avut premiera, pe 2 aprilie, la Teatrul de Comedie, readuce în atenţie povestea cântăreţei americane de operă Florence Foster Jenkins (1868-1944). Soprana avea probleme cu ritmul şi cu înălţimea sunetelor, iar spectatorii se amuzau la concertele ei.
  Cu două zile înainte de avanpremiera spectacolului „În plină glorie!“ de pe 15 martie, regizorul Răzvan Mazilu, soprana Felicia Filip şi o parte din actorii din distribuţie, Gabriela Popescu, George Mihăiţă, Mihai Bisericanu şi Eugen Racoţi, au repetat în Sala „Radu Beligan“ a Teatrului de Comedie. Joi, pe 2 aprilie, a avut loc premiera spectacolului, care se bazează pe o poveste reală, cea a cântăreţei americane de operă Florence Foster Jenkins (1868-1944), scrisă de dramaturgul englez Peter Quilter. Soprana avea probleme cu ritmul şi cu înălţimea sunetelor, iar spectatorii veneau la reprezentaţiile ei, de multe ori, pentru a se amuza.
  Citeste tot pe Adevărul
• Gloria teatrului şi preaplinul operei de Alina Epingeac sursa: Yorick
  Lumea zgomotoasă şi vibrantă a scenei, spiritul bonom şi lumina reflectoarelor sunt un tărâm fascinant. Aplauze, faimă, autografe, blitzuri, ţinute elegante, baluri strălucitoare – un peisaj de basm urban în care divele şi starurile eclipsează orice prinţesă, zână sau făt-frumos. O viaţă palpitantă, încununată de glorie. Visul treaz al oricărui artist. La o primă vedere, prima condiţie pentru o astfel de existenţă ar fi talentul. Florence Foster Jenkins, cunoscută ca cea mai proastă cântăreaţă de operă din istorie, contrazice această evidenţă. Talentul este opţional, un accesoriu. Determinarea, încăpăţânarea, perseverenţa şi nebunia de a crede în tine dincolo de orice limită – acestea sunt calităţile care ţin loc de ureche muzicală, glas, ritm, dicţie şi alte banalităţi. Simple detalii şi nimic mai mult. Bucuria de a fi pe scenă, de a fi artist, de a sta în faţa publicului sunt mult mai importante. Iar lecţia pe care o
  Citeste tot pe Yorick