Într-un text cu valoare confesivă, text făcut public în anul 1968, Gabriel Garcia Márquez mărturisea: „Sunt scriitor din cauza timidităţii. Adevărata mea vocaţie este aceea de prestidigitator, dar mă înfurii atât de mult când încerc să fac un truc încât a trebuit să mă refugiez în singurătatea literaturii“.
Opinia mea este că vocaţia recunoscută de prestidigitator s-a dovedit cum nu se poate mai favorabilă scriitorului Gabriel Garcia Márquez. Ea fiind cea care i-a îngăduit să se situeze, la modul superior, pe tărâmul atât de fragil al impurităţii cu mare impact estetic care, în cazul în speţă, se cheamă realismul magic. Ea, impuritatea, e cea care i-a permis lui Garcia Márquez să facă astfel încât imaginaţia să pătrundă triumfător în romanul sud-american. Şi nu oricum, ci, aşa după cum observa Julio Cortázar, „eliberându-l de plicticoasa misiune, asumată până nu demult cu încăpăţânare inertă, de a parafraza
Citeste tot pe
Adevărul
