De cele mai multe ori aşa se întâmplă, ca în povestea scrisă de Pavel Sanaev. Viaţa şi fericirea sunt incompatibile, nu pot sta sub acelaşi acoperiş, nu se pot îngădui. Viaţa e traiul de zi cu zi, prozaic, adesea egoist, de multe ori, obligatoriu sau just. Fericirea, în schimb, este un extaz necontrolabil, surpriza, e un vis, un ideal păstrat în adâncurile fiinţei ca într-o cutie cu mărunţişuri inestimabile.
"Îngropaţi-mă pe după plintă" este istoria pierderii inocenţei. Între o bunică autoritară, egoistă şi omniprezentă şi o mamă dulce, blândă, mult dorită rar văzută, Saşa, un băieţel de nouă ani, învaţă toate legile supravieţuirii: ipocrizia, cât de important e să taci, să înghiţi, să înduri, să ai spirit de observaţie, să îţi asumi statutul celui care se află mereu la mijloc (miză a disputei dar şi mediator între părţi), să te înveţi cu viaţa aşa cum înveţi un joc nou, să descoperi că ea se poate sfărşi.
Citeste tot pe
port.ro