Întâlnirea dintre vis, simbol şi semn poate căpăta, imaginativ vorbind, conotaţii confuze atunci când trăirile se lasă „rănite”, mai mult sau mai puţin, de glorii false. Limita dintre confuzie şi închipuire poate fi încălcată cu uşurinţă atunci când mintea devine „victima” unor dedublări derapante sau când se lasă atinsă de false judecăţi, orgolii exacerbate, manii permisive şi idei fixe. Putinţa de a opera cu realul, de a anula închipuirea, de a restabili un echilibru perpetuu al intelectului moderează, spiritualiceşte, un individ. Când acest lucru nu se poate întâmpla, atunci efectul previzibil se manifestă printr-o instalare a grotescului în materia fiinţială. Obiectivarea unei situaţii lamentabile naşte strategii dramatice iluzorii, mai cu seamă atunci când purtătorul de opinie are un caracter „şifonabil”.
Aşa ar putea suna o radiografie a acelui imaginabilis care a pus în contexte potrivnice o lume pentru care soarele nu
Citeste tot pe
Revista Teatrală Radio
