La fiecare spectacol de dans la care merg mă tem că nu am să înţeleg, că o să fiu depăşită de evenimente şi că la sfârşit nu voi rămâne cu nimic. Azi dimineaţă, când am plecat să văd Insula, îngrozită de aceleaşi gânduri - ce-am să scriu dacă nu înţeleg nimic? - nu-mi imaginam că la întoarcere îmi va fi greu să povestesc ce-am văzut nu din cauza a prea puţinor lucruri înţelese, ci dintr-un preaplin de sentimente răvăşitoare cu care m-am întors acasă. A fost un spectacol nespus de duios, care, în ciuda lipsei lui absolute de cuvinte, a făcut din mine ce-a vrut.
M-au cucerit atunci când au început să se cucerească reciproc. Am simţit la fiecare atingere a lor cum mă gâdilă pe dinăutru pentru că, nu?, aşa se întâmplă când te îndrăgosteşti... I-am privit, şi i-am simţit: patru oameni, două perechi ce se descoperă încet, pe pipăite, şi dragostea, exprimată cu foarte mare gingăşie, împărţită între ei toţi.
Citeste tot pe
Agenda LiterNet
