editeaza

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5

• „Interzis accesul animalelor”, sau despre ferocitatea vieṭii de Sanda Vișan sursa: Adevărul
  Actorii Teatrului Naṭional din Timiṣoara au avut libertatea să improvizeze, când au lucrat cu regizorul spaniol Rodrigo Garcia, pe canavaua piesei sale „Interzis accesul animalelor”. Scopul fondatorului „Teatrului La Carniceria” din Madrid este de a face actorii, solicitaṭi fizic la maximum, să simtă textul ca fiind produsul propriului gând.
  Numai că temele sunt incomode, aṣa cum e toată creaṭia lui Garcia. Incisiva sa expresie artistică îl plasează în rândul marilor figuri furioase ale artei teatrale, ca Beckett, Arrabal sau Heiner. Acest argentianian, care n-a vrut să devină, ca tatăl său, măcelar în Buenos Aires, s-a refugiat în Europa, ṣi-a numit ironic compania Măcelaria ṣi a început să atace frontal cruzimea ṣi indiferenṭa lumii.
  „Interzis accesul animalelor”, producṭia Teatrului Naṭional din Timiṣoara, prezentată în turneu în Muntenegru ṣi Croaṭia, este un spectacol plin de energie.
  Energia indignării.
  Citeste tot pe Adevărul
• Domesticirea iepuraşului cititor – Rodrigo García de Mihaela Michailov sursa: Art Act Magazine
  Batem iepuri. Batem cîini. Batem copii. Batem tot. Bătaia ne uneşte. Batem animale pentru că nu putem să ne batem preşedinţii.
  Îi transformăm pe cei din jurul nostru în saci de box. În tampoane care absorb furia noastră arbitrar direcţionată.
  Învăţăm să fim cuminţi. Trăim în formate pe care le umplem cu obedienţă şi linişte. Multă linişte şi mult gol. Dacă facem cel mai mic zgomot înseamnă că avem ceva de afirmat. Sau, şi mai periculos, de interogat. Sîntem crescuţi să ne căptuşim ceea ce gîndim cu învelişuri de iporcizie. Să nu călcăm. Să nu atingem. Să nu acţionăm. Să nu vorbim. Să nu vrem. Să nu fim. În educaţia aplatizării creierelor noastre se investeşte enorm. Investesc părinţii noştri. Investesc profesorii noştri. Investim noi. Şi cînd ne facem mari, ne reciclăm educaţia. Şi uite-aşa asigurăm viitorul copiilor noştri în cea mai sigură mediocraţie din lume.
  Spectacolul creat de Rodrigo García la Teatrul
  Citeste tot pe Art Act Magazine
• A 20-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru 2010 – un pas în viitorul teatrului? de Dieter Topp sursa: Art Act Magazine
  Frânturi de amintiri dintr-un maraton festivalier de înaltă ţinută
  „Adună-te... Eu ştiu prea bine ce uşor poţi să deviezi atunci când priveşti viaţa printr-un singur geam. Te rog să nu faci asta. Avem de îndeplinit un scop. Trebuie să pătrundem în realitate. Să luăm parte la viaţa de zi cu zi…ca să zic aşa” (citatul reprezintă o reproducere aproximativă a unei replici din spectacol, redată de autor după vizionarea acestuia cu supratitrare în limba engleză – n.trad.) Aceste vorbe le adresează Elling (Marius Florea Vizante, un actor căruia i se citeşte arta actoriei şi în sprânceană şi în vârful degetelor) partenerului său de scenă (Sandu Pop, care trezeşte entuziasm cu credibila sa descoperire naivă a dragostei), în spectacolul montat după romanul „Fraţi de sânge” al norvegianului Ingvar Ambjǿrnsen, realizat la Teatrul de Comedie din Bucureşti. O montare liniştită şi plină de umor a lui Vlad Massaci despre reconectarea
  Citeste tot pe Art Act Magazine
• Binecuvîntați animalele și copiii! de Alice Georgescu sursa: Dilema veche
  Ediţia din acest an a Festivalului Naţional de Teatru a ilustrat, fără a o evidenţia în mod deosebit (adică fără a-i dedica un „modul“ special), o realitate pe care, cred, ar trebui să ne-o dorim transformată în tendinţă: colaborarea dintre regizorii din lumea largă şi trupele din România; şi invers. Dacă a doua jumătate a formulei a avut un singur reprezentant în festival – Silviu Purcărete montînd Regele moare de Eugène Ionesco la compania franceză Les Arts et Mouvants (spectacol pe care, din păcate, l-am ratat) –, cealaltă s-a concretizat în două producţii cel puţin interesante ca premisă, date fiind, pe de o parte, numele regizorilor şi, pe de altă parte, cel al ansamblurilor. Concret, a fost vorba despre Matthias Langhoff cu Măsură pentru măsură de Shakespeare la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj (despre care am scris şi separat, şi în contextul festivalului, unde – spuneam – a suscitat reacţii foarte diferite),
  Citeste tot pe Dilema veche
• Globalizarea violenţei de Dan Boicea sursa: Adevărul literar și artistic
  Pentru prima oară în România, regizorul Rodrigo Garcia a montat un spectacol de teatru: „Interzis accesul animalelor“ (în care se referă, evident, la oameni). Spectacol experimental şi manifest social care demască tarele cetăţeanului capitalist, producţia Teatrului Naţional din Timişoara traduce într-un limbaj universal amintirile despre violenţă ale regizorului argentinian.
  „Urăsc să văd părinţi ducându-şi copiii la restaurant. Odraslele râzgâiate nici nu se ating de mâncare. Părinţii îi îmbuibă, iar copiii se joacă puţin cu bolul alimentar şi apoi îl scuipă. Sigur mâncarea aia va fi reciclată şi-i va fi dată altui client, care o va comanda o oră mai târziu. Nu cred în reciclare, dar asta e altă poveste".
  Cu această bucăţică reprezentativă pentru scriitura lui Rodrigo Garcia se deschide materialul de lucru pentru spectacolul de la Timişoara, în care regizorul crede, de fapt, în reciclare, cu toată fiinţa lui.
  Citeste tot pe Adevărul literar și artistic
• Surprinde-mă!... și ne-a surprins de Cristina Rusiecki sursa: Art Act Magazine
  „Interzis călcatul pe iarbă”, „Interzis aruncarea gunoaielor pe străzi”, „Interzis fotografiatul”... Trăim într-o cultură a interdicției standardizate. Interzis accesul animalelor. La ce fel de animale s-o fi referind Rodrigo Garcia în spectacolul de la Teatrul Național Timișoara? La homarul pe care acum cîțiva ani îl sacrifica pe scenă? Asta, după ce timp de jumătate de oră publicul putea să-i asculte, cu ajutorul lavalierei, bătăile înnebunite de inimă, ca să-și imagineze cam ce simt deținuții torturați în celulele din Argentina. Spre disperarea Asociației de Protecție a Animalelor! Sau autorul/regizorul/scenograful se referă la animalele din ambientul nostru, care ne sufocă cu violența și mitocănia lor de toate zilele? Întrebarea e retorică de vreme ce montarea lui Rodrigo Garcia, regizor (și dramaturg) european, cîștigător în 2009 al Premiului Noi Realități Teatrale, acordat de Uniunea Europeană, Parlamentul european și
  Citeste tot pe Art Act Magazine
• Despre străini în festival de Robert Bălan sursa: România Liberă
  Am auzit mai multe voci susţinând că străinii ajunşi la Festivalul Naţional de Teatru nu s-au ridicat la nivel aşteptărilor şi că nu ar fi trebuit să fie chemaţi. E drept, o parte din spectacolele din străinătate sau create de regizori din străinătate nu au fost la nivelul pe care îl aşteptau cei mai mulţi. Dar numele celor invitaţi spun destule. Chiar dacă, uneori, spectacolele i-au dezamăgit pe unii, ar fi fost o mare prostie, dacă a existat posibilitatea, să nu fie incluşi în festival regizori cunoscuţi ca Matthias Langhoff, Rodrigo Garcia. Krzysztof Warlikowski, Romeo Castellucci.
  Poate cea mai mare dezamăgire a festivalului a fost spectacolul lui Rodrigo Garcia, inclus, ca şi spectacolul germanului Matthias Langhoff, în categoria „premiere". Practic, spectacolele lor au fost programate înainte ca fiecare din ei să înceapă lucrul în România. Dacă neamţul a făcut un spectacol corect, dar cam plictisitor, la Teatrul Maghiar din Cluj
  Citeste tot pe România Liberă
• Cronica de (mai mult de) 5 rânduri: Interzis accesul animalelor - FNT, 2010 de Iulia Popovici sursa: Agenda LiterNet
  Acum nu mai contează, pentru că oricum cele două reprezentaţii din FNT au avut deja loc. Iar despre spectacol nu voi face niciodată o cronică, pentru că mi-e ruşine. Mi-e ruşine pentru actorii de la Timişoara şi pentru Ada Lupu, o directoare de Naţional atît de nonconformistă, deschisă, curajoasă.
  La Interzis accesul animalelor sîntem în plină ficţiune cu împăratul gol. Rodrigo García n-are cum să nu-ţi placă sau să nu-ţi stîrnească pasiuni, altfel eşti un troglodit teatral. Măcar pe cînd ucidea un homar în chinuri lente m-am revoltat. Acum supravieţuiesc şi iepurii, şi hamsterul, ba chiar şi rîmele. Doar că nu ştiu care e funcţia lor pe scenă. În materie de "hai să ne şocăm împreună", în curînd un spectacol unde nu se dezbracă nimeni, nimeni nu se dă cu capul de pereţi şi nu intră în atingere directă cu substanţe, obiecte sau fiinţe scîrboase va ajunge adevăratul ultragiu la bunele moravuri (ale experimentalismului).
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Cronica de (vreo) 15 rânduri: Interzis accesul animalelor - FNT, 2010 de Oana Stoica sursa: Agenda LiterNet
  Cu Rodrigo Garcia nu e de glumit. Regizorul nu are tabu-uri şi un om fără interdicţii e periculos. Lipsa fricii dezinhibă şi ascute creierul. Rodrigo Garcia sapă adânc în fiinţa putrezită a umanităţii, scormoneşte prin gunoaie (uneori la propriu), face ţăndări tabieturile existenţiale pe care le purtăm ca un machiaj, adoră să scoată la lumină mizeria umană, să ţi-o arunce în faţă şi să te întrebe ce zici de asta. Îi place la nebunie că să te surprindă cu propriile tale slăbiciuni bine ascunse (credeai tu) pe care ţi le azvârle rânjind direct în faţă. Şi nu poţi decât să rânjeşti şi tu, punând automat masca umorului pe care nu îl ai, cel puţin, nu în momentul ăla. Te faci că ţi-e bine, e doar un joc, nu-i aşa, doar suntem la teatru, nu pot să mă "şifonez" chiar acum, dar ce ruşine, o ruşine, ăsta nu e spectacol, ăsta nu e teatru.
  Discursul anti(orice) al lui Rodrigo Garcia are calitatea indiscutabilă de a revolta.
  Citeste tot pe Agenda LiterNet