Stagiunea 2014-2015 a Teatrului Naţional din Timișoara se încheie cu un nou spectacol semnat de regizorul Peter Kerek, un spectacol care vorbeşte despre fuga de realitate. Este nerecomandat minorilor.
Marţi, 30 iunie, de la ora 19.00, Sala 2 găzduieşte premiera spectacolului Intim de Patrick Marber, o poveste despre atracţie şi respingere, despre oameni care încearcă să se împlinească nu în interiorul cuplului, ci în virtual, şi care se împiedică de propria senzualitate şi de drogurile la care apelează pentru a se simţi vii.
Intim este un spectacol care aduce în discuţie un subiect care, deşi incomod, trebuie abordat cu sinceritate. Adulţii anilor ’80-’90 formează, după explozia flower power, o societate nouă; răstoarnă toate valorile părinţilor, întregul eşafodaj pe care îl presupune exteriorizarea sentimentelor, traiul laolaltă de tip ashram sau kibbutz şi se închid într-un sistem în care a fi office, sau business înseamnă în primul
Citeste tot pe
Cotidianul