Spectacolul are ca punct de plecare romanul omonim al lui Vladimir Nabokov. Momentul punerii în scenă este foarte bine corelat cu motivele principale ale romanului şi cu prezentul. Dacă la data apariţiei, Invitaţie la eşafod anticipa experienţele totalitare marcante ale secolului al XX-lea, acum poate fi receptat ca un produs cultural, de o incontestabilă valoare estetică, dar care nu trezeşte nici o emoţie.
Având deja exerciţiul lucrului cu absurdul din opera lui Franz Kafka, regizorul Ion Sapdaru construieşte o lume de clovn, pe modelul ”toată lumea contra unuia singur”, într-un spaţiu teatral de un grotesc ireversibil, asociind condamnarea din Procesul şi decapitarea din Invitaţie la eşafod. Deşi Nabokov însuşi a susţinut că scrierile lui Kafka nu îi sunt familiare, Sapdaru scoate în evidenţă, prin propriul parcurs scenic, o dezvoltare ornamentală a geometriei kafkiene.
Prin acelaşi spaţiu al celulei de închisoare (elementul central al
Citeste tot pe
Ziarul de Iași