Unele personaje istorice sînt atît de intens frecventate de scriitori, încît ajung să aparţină mai curînd istoriei literare decît istoriei propriu-zise. Ioana d’Arc, un nume pe care ni-l putem uşor imagina într-un lung şir, alături de Antigona, Cordelia sau Nora, ilustrează perfect acest fenomen. Împreună cu ea, dar deja în galeria eroilor negativi, a făcut acelaşi drum un Pierre Cauchon, de pildă, purtătorul unui nume parcă de extracţie balzaciană.
Chiar de la această premisă, a unui mit al Ioanei d’Arc, pare să fi pornit Matei Vişniec în una dintre ultimele sale piese, Ioana şi focul, a cărei premieră a avut loc de curînd la Teatrul „Eugène Ionesco“ din Chişinău. Ioana însăşi rosteşte la un moment dat: „Eu sînt un mit, iar miturile nu mor niciodată“.
Povestea „fecioarei din Orléans“, în toate detaliile şi coliziunile ei, ne este cunoscută încă din manualul de liceu – o adevărată provocare pentru un scriitor.
Citeste tot pe
Obsrvator cultural
