editeaza

• Spectacol dezbatut public la Arad: "Iubirea Fedrei" de C.M. sursa: Gândul
  Spectacolul "Iubirea Fedrei" pe un text de Sarah Kane, in regia lui Mihai Maniutiu, a starnit controverse in orasul Arad chiar inainte de premiera, fiind la un pas de interzicere. La avanpremiera de miercuri seara, spectatorii au fost invitati dupa spectacol la o discutie libera cu regizorul, actorii si directorul teatrului, Laurian Oniga, unele dintre pareri fiind publicate de cotidianul Adevarul de Arad. La premiera de sambata seara au participat mai multe personalitati culturale, carora le-am cerut parerea de spectator. Ion Vartic: "Un fascinant epilog, postmodern, al tragediei si al mitului ca specii care, cum se vede spectacol dupa spectacol, sunt, in modul cel mai paradoxal, moarte si, totusi, uimitor de vii inca si astazi. Ar trebui, cred, in momentul acesta sa fie organizat un ciclu de spectacole tragice marca Maniutiu si de aici ar putea incepe o discutie teoretica despre destinul actual al tragediei si mitului in relatie cu existenta umana care e azi mai mult sau mai putin
  Citeste tot pe Gândul
• Spectacolul după reţetă - Iubirea Fedrei de Oana Stoica sursa: Ageda LiterNet
  Scandal la premiile Uniter ca în acest an parcă nu a fost niciodată. Cum nebunia contestaţiilor de tot felul, a nemulţumirilor pe la colţuri sau exprimate pînă la exhibare a început imediat după anunţarea nominalizărilor, cel mai bun lucru care se putea face era să văd tot ce a fost nominalizat ca să înţeleg sau măcar să încerc să înţeleg, opţiunile juriului şi argumentele contestatarilor. Deocamdată, nu m-am dumirit prea bine nici de una, nici de alta.
  În cazul de faţă nedumerirea este cauzată de spectacolul Teatrului Clasic "Ioan Slavici" din Arad, Iubirea Fedrei de Sarah Kane, regizat de Mihai Măniuţiu. Producţia are nu mai puţin de 4 nominalizări: cel mai bun spectacol, cea mai bună scenografie (Doru Păcurar), cel mai bun actor în rol principal (Zoltan Lovas), cea mai bună actriţă în rol principal (Irina Wintze).
  Suntem încă în capcana marilor nume din teatrul românesc ale căror spectacole par nominalizate, nu de puţine ori,
  Citeste tot pe Ageda LiterNet
• Iubirea Fedrei de Mircea Laslo sursa: Man.In.Fest
  Foarte low-key pentru un spectacol cu asemenea pretenţii, Iubirea Fedrei, după un text de Sarah Kane, în regia lui Mihai Măniuţiu şi în scenografia lui Doru Păcurar, a avut la Arad premiera în 30 Septembrie. Spectacolul a stârnit, ce-i drept, mai multă vâlvă înainte să fie lansat, datorită problemelor etico-morale pe care prezenţa unor actori goi pe o scenă le-ar putea ridica (întâi unui Consiliu Local…democratic ales, şi apoi lui Dumnezeu însuşi!!!). Bine că s-a terminat cu bine şi că piesa ne-a fost în cele din urmă înfăţişată în întreaga ei prezenţă. Lipsa de ecou (cel puţin deocamdata) se poate explica, la prima mână, prin temporizarea destul de dubioasă cu premiera piesei Purificare, tot după Sarah Kane, regizată de Andrei Şerban la Cluj.
  Dincolo însă de aceste amănunte care pot să nu ţină în fond decât de providenţă, spectacolul e o experienţă deosebit de interesantă. Un experiment atât pe plan personal,
  Citeste tot pe Man.In.Fest
• Iubirea Fedrei sau Zona de calamitate sexuală de Cristina Modreanu sursa: Teatrul de azi
  Cine pe cine domină?
  Cine pe cine termină aici?
  La fel ca în viaţă, nu se ştie niciodată. Dar e viaţă aici sau se mimează pentru camera de luat vederi? Nu cumva devine totul „peliculă”? Nu cumva e vorba despre un nou „efect de distanţare”, de trăirea prin procură, de autocontemplare stearpă, nici măcar perversă? Spectacolul lui Mihai Măniuţiu, „Iubirea Fedrei”, montat la Teatrul de Stat din Arad şi nominalizat la patru categorii, inclusiv „cel mai bun spectacol”, la Premiile UNITER, le vorbeşte tuturor celor care au trecut prin chinurile iubirii. Adică tuturor celor care au trăit, fiindcă nu se poate închipui viaţă adevărată fără traversarea măcar a unei patimi născute în „zona de calamitate sexuală”, cum spune una dintre replicile acestui text crud, care rosteşte fără menajamente cele mai dureroase adevăruri umane. Acelea pe care adesea noi înşine nu îndrăznim să ni le spunem, nici măcar în gând.
  Citeste tot pe Teatrul de azi
• Iubirea şi Fedra de Marina Constantinescu sursa: România literară
  Mărturisesc că nu mă număr printre admiratorii autoarei britanice Sarah Kane. Piesele ei, începînd cu "Blasted" din 1995, au făcut mare scandal. Au fost primite de critică cu un soi de violenţă, lucru pe care nu-l agreez oricum, ca un fel de răspuns la tipul de violenţă degajat de textele ei. Nu ştiu dacă reacţionînd la receptarea britanicilor sau nu, francezii şi nemţii s-au apropiat de tipul de scriitură propus de Sarah Kane. În aceste spaţii culturale s-a montat Sarah Kane, aici a făcut vîlvă, de aici s-au contaminat ceilalţi. Pe această filieră am descoperit-o şi eu, citind despre ea în ziare şi reviste, citindu-i, apoi, piesele, în ordinea apariţiei lor: Phaedra's love, Cleansed, Crave şi 4.48 Psychosis. Nu ştiu dacă rediscutarea ei ca autoare are legătură cu destinul ei, cu frămîntarea, descifrabilă în scrisul ei acut, cu felul ei şocant de a vedea lumea sau, mai precis, de a scrie despre ea. Sarah Kane s-a născut în Marea Britanie
  Citeste tot pe România literară
• Cea mai populara familie regala de Iulia Popovici sursa: Ziua
  Paradoxal cum, in Romania mai mult decat oriunde altundeva, scandalurile se isca precum focurile de paie, in vreme ce adevaratele dezbateri (despre de ce si cum facem teatru, despre ce si cum ar trebui sa vorbim pe scena) sunt ocolite cu grija elefantului in magazinul de cristaluri. Dupa ce, la Gala HOP de la Mangalia, cateva texte izolate in care se folosea un limbaj agresiv au dus la lungi discutii despre vulgaritatile preferate de tanara generatie, iata ca, acum, un spectacol al lui Mihai Maniutiu e criticat de reprezentati ai autoritatilor locale pentru nuditate, erotism si alte asemenea atentate la corectitudinea politica.
  Paradoxul, in acest caz, e ca, in montarea celebrului regizor, piesa Sarei Kane "Iubirea Fedrei" e departe de a fi atat de socanta pe cat ar fi lasat textul sa se banuiasca si inca si mai putin daca ne gandim la versiunile ei scenice care le-au ridicat parul maciuca spectatorilor britanici. Spatiul principal de joc (publicul e condus spre sala de spectacol pe
  Citeste tot pe Ziua
• La risc de Alice Georgescu sursa: Ziarul de duminica
  Printre simptomele (putin spectaculoase, e drept) unei vieti teatrale normale se numara si turneele. Un "peisaj" scenic static, unde teatrele nu se misca din localitatea de resedinta si unde un spectacol nu poate fi vazut decat de oamenii care traiesc la maximum zece kilometri de sediul institutiei, este, in ziua de azi, un nonsens. Ceea ce nu inseamna ca in Romania nu am avea parte din plin de asa ceva - teatrul nu reflecta, oare, starea societatii? In context, scenele care se straduiesc sa (re)devina normale merita felicitari.
  Fie si numai pentru asta.
  Asa cum am mai observat in cadrul acestei rubrici, decizia unui teatru din provincie de a lua cu asalt auditoriul bucurestean nu este catusi de putin una lipsita de riscuri, mai ales daca respectivul teatru a dus, pana la momentul turneului, o politica "izolationista". Daca, altfel spus, si-a facut un obicei din a-si tine spectacolele - bune, rele - departe de rutele principale ale interesului public, rute care, vrand-nevrand,
  Citeste tot pe Ziarul de duminica
• Cenzura n-a reusit sa oprească spectacolul lui Maniuțiu de Nicolae Prelipceanu sursa: România Liberă
  La Arad a avut loc sambata premiera piesei lui Sarah Kane, "Iubirea Fedrei", in regia lui Mihai Maniutiu (foto). O piesa cruda si violenta despre o lume intunecata, in care pasiunile duc la crima si moarte. O parodie implicita a tragediei Fedrei si a lui Hipolit. Spectacolul e si el violent si crud, nuditatea temporara a unor personaje simbolizeaza sufletul dezgolit in fata spectatorului. In paralel cu tragedia care se desfasoara sub ochii spectatorului, innebunit si el de zgomotul si furia din cele doua spatii prin care este purtat, spectacolul e filmat de cel care-l joaca pe doctor si pe preot, un fel de constiinta ironica in fata faptelor si personajelor. Altadata i-am fi spus "raisonneur", azi nu cutez, fie si la putin timp dupa consumarea saptamanii francofone. Personajele se dezgolesc si se maculeaza, intai cu un pamant afanat, de flori, apoi cu un fel de miere, in cele din urma, semnaland moartea, cu o miere rosie, insangerata. Maniutiu foloseste materia, pamantul, inca o data,
  Citeste tot pe România Liberă