editeaza

• 1
• 2
• 3
• 4

• Andrei Şerban şi un succes cu peripeţii: Ivanov la Moscova de Valentin Dumitrescu sursa: Revista 22
  Joi, 5, şi duminică, 8 aprilie, Teatrul L.S. Bulandra a prezentat în Rusia două spectacole după Dostoievki şi Cehov, montate de regizorii Alexandru Darie şi Andrei Şerban, distingându-se dintre participanţii din cele 14 ţări invitate la Festivalul de la Moscova sub egida Uniunii Teatrelor din Europa.
  În prima seară, publicul rus s-a arătat interesat de viziunea românească asupra spiritului dostoievskian, aşa cum a fost reprezentat în spectacolul Însemnările unui necunoscut - regia Alexandru Darie, scenografia Maria Miu. Producţia de 4 ore după dramatizarea lui Ion Cojar este o inedită retrospecţie din perspectiva modernităţii a romanului dostoievskian Satul Stepancikovo şi locuitorii săi - scriere ce prefigurează obsedantele teme ale autorului, de la omul dedublat al subteranei la omul ridicol şi demonismul reflectat în romanele polifonice de mai târziu: „de la idealul Madonei la tentaţia Sodomei“.
  În seara de 8 aprilie, spectacolul Ivanov
  Citeste tot pe Revista 22
• Măsura lipsei de măsură de Oana Stoica sursa: Dilema veche
  Spectacolele lui Andrei Şerban sînt prin definiţie incitante. În Ivanov, recenta sa premieră de la Bulandra, Andrei Şerban pune sub microscop personajele cehoviene. Ca şi cum ar face zoom pe un detaliu, regizorul accentuează pînă la caricatură cîte o latură a personajelor deformate din cauza supradimensionării. E o cruzime a excesivităţii, un fel de tiranie a lui „prea”. Personajele sînt prea mult într-un fel. Lebedeva e prea avară, contele Şabelski e prea lucid şi prea direct în a-şi exprima luciditatea, Borkin e prea inventiv în afaceri, prea absurd în invenţiile sale şi prea dinamic în contrast cu toţi ceilalţi care sînt prea lenţi, doctorul Lvov este prea onest şi prea categoric în onestitatea lui, Sarra e prea bună, Saşa e prea idealistă, Ivanov e prea împovărat de vină. Această excesivitate a caracterelor acţionează distructiv asupra relaţiilor interumane, inflamîndu-le pînă cînd plesnesc. Regizorul a temperat melodrama
  Citeste tot pe Dilema veche
• Spectator la București. FNT 2011 de Claudiu Groza sursa: Revista Tribuna -pg.32
  Senzația de dilatare cronotopică specifică pieselor cehoviene este și mai evidentă în Ivanov, text mai puțin înscenat al dramaturgului, și excelent exploatată de Andrei Șerban în montarea sa de la ”Bulandra”. Viața dezabuzată a eroului principal, căsătorit cu o ”ofticoasă”, evreică trecută la ortodoxie, mariaj ce alimentează bârfele provinciei, nu e diferită de cea a salonului burghez al moșierilor Lebedev, unde Ivanov se refugiază pentru a-și astâmpăra spleenul, disperarea, senzația că moare odată cu soția sa. Nici aici, în ciuda viermuielii de zvonuri, aparenței de strălucire și ”clasă”, existențele nu trec de un nivel superficial, cu speranțe și așteptări, însă fără fapte concrete. Galeria de personaje e pitorească: o moșiereasă zgârcită, o alta văduvă, pusă pe măritiș cu unchiul lui Ivanov, un conte scăpătat, niște tineri oportuniști și ratați, un arendaș ce inventează mereu ”afaceri” din care să se
  Citeste tot pe Revista Tribuna -pg.32
• O comedie "scrisă printre lacrimi" de Victoria Anghelescu sursa: Cotidianul
  "Lâncezesc pasiv, îmi petrec zilele şi nopţile ca un somnambul. Nu mă mai ascultă nici capul, nici inima, nici trupul. Lâncezesc pasiv scufundat în lene. (...) Nu aştept nimic, mi-e frică de ziua de mâine... Cât despre Sarah ... I-am jurat iubire veşnică, i-am promis fericirea. (...) N-o iubesc... Cum? De ce? Nu înţeleg."
  În mijlocul unei scene aproape goale, cu câteva scaune ambalate în folie de plastic cu bule, aşezat într-un fotoliu, Nikolai Alexeevici Ivanov face un exerciţiu de introspecţie, mărturisindu-şi spleen-ul.
  În al doilea plan, în fundal, despărţit de restul platoului printr-o perdea de plastic, două personaje fac muzică. O tânără cântă la violoncel, iar la pian se află un domn bătrân, furios pe lipsa de talent a muzicienei şi pe imposibilitatea armonizării duetului. Sunt Anna Feodorovna, soţa lui Ivanov şi contele Matvei Semionovici Şabelski, despre care vom afla că este unchiul personajului principal.
  Spectatorul intră
  Citeste tot pe Cotidianul
• Căsătoria ca afacere sau „Ivanov”, la Teatrul „Bulandra” de sursa: criticdeteatru.blogspot
  Cu fiecare nouă montare, Teatrul „Bulandra” îşi confirmă valoarea de etalon în zona teatrală bucureşteană şi nu numai. Spectacole de excepţie sau foarte bune, pornind de la texte importante, construite de regizori adesea internaţionali şi interpretate de distribuţii excelente (fie dintre actorii teatrului, fie şi de la alte teatre de prestigiu), atrag constant şi cu succes critica şi publicul.
  Repertoriul rusesc impune, se reinventează şi se reafirmă în România. Cel mai recent spectacol, situat fără dubiu în zona artei profesioniste, este Ivanov de Cehov, piesă scrisă spre sfârşitul secolului al XIX-lea în câteva zile şi îmbunătăţită mai târziu. Textul, tradus de Dana Dima şi adaptat pentru scenă de Andrei Şerban, are o notă de prospeţime printr-o actualizare reuşită care nu-i modifică liniile de forţă, ci aduce la zi elemente arhaice (un singur exemplu: snobismul, care folosea mai demult franceza, în piesă este redat în engleză).
  Citeste tot pe criticdeteatru.blogspot
• have no fear, cehov is here de Cătălina Miciu sursa: Ginger Group
  Adrian Spirchez, ţie dintre noi toţi, tare ţi-ar mai plăcea Ivanov-ul lui Andrei Şerban de la Bulandra Icoanei. V-ar plăcea şi vouă, celorlalţi, de asta sunt sigură, dar ştiu că pe scena aia incredibil de largă care se întinde parcă până în podurile ascunse ale Şcolii Centrale, Adrian l-ar recunoaşte pe Cehov ăla pe care îl iubeşte şi s-ar bucura de 3 ore şi jumătate de contemporaneitate cu el.
  Recunosc că primele zece minute mi-a fost imposibil să fiu atentă la text. Tot ce-mi vuia prin cap era: pe scena din faţa ta se află Vlad Ivanov, Mirela Oprişor, Victor Rebengiuc şi Marius Manole; da, actorii ăia care îţi plac, poate cei mai în vogă la momentul actual, toţi patru, stau, îşi dau replici parcă în joacă şi tu asişti la nebunia asta teatrală şi inima creşte, creşte.
  La 150 de ani de la naşterea sa, Cehov trebuie că ne priveşte de undeva de sus. Trebuie că se uită atent la tot ce se întâmplă sub acoperişul de la Bulandra,
  Citeste tot pe Ginger Group
• Încă un cadavru în armură rusească de Mihai Buzea sursa: Academia Cațavencu
  Ştiu că s-ar putea să nu cunoaşteţi expresia, aşa că încep cu explicaţia termenului: în geopolitică, un cadavru în armură este un stat în care toată organizarea socială s-a dus dracului, dar care nu se prăbuşeşte (încă) datorită armatei. În principiu, cam orice dictatură ajunge la stadiul ăsta, indiferent dacă armata se ocupă de căpăcirea străinilor sau a propriului popor (Germania hitleristă, România ceauşistă sau Libia gaddafistă sunt numai câteva exemple dintr-o listă lungă cât o zi de post). Ei bine, cred că expresia se poate aplica şi în alte domenii, bunăoară în teatru.
  Piesa* pe care-am văzut-o (şi care m-a dus cu mintea la asemenea prăpăstii) n-are nimic. Nici un chichirez, nimic, zero. E complet din alt film, are-a face cu secolul XXI cum am eu cu scrierea rongo-rongo. Pur şi simplu, reprezentaţia se ţine-n picioare datorită afişului: autorul, regizorul, distribuţia sunt nume mari, sonore, care ademenesc publicul la
  Citeste tot pe Academia Cațavencu
• Musai de vazut: Ivanov-ul lui Andrei Șerban la Teatrul Bulandra de Veronica Placintescu sursa: Metropotam
  Un spectacol care respecta ca la carte prerogativele esentiale ale teatrului - astfel putem descrie montarea lui Andrei Serban de la Teatrul Bulandra a piesei Ivanov de A.P. Cehov. Incat, te face sa gandesti, sa discuti, sa intrebi, sa raspunzi, sa te contrazici, sa aplauzi, sa fii fericit ca inca mai exista ceva in teatrul romanesc care iti creeaza emotie.
  Nu am mai vazut demult un spectacol de teatru care sa imi faca placere intr-atat, iar una din satisfactiile personale este faptul ca a existat cortina. Desi suna simplu sau cliseic, cortina reuseste sa te izoleze de lumea din spatele ei, convinge ca acolo e o poveste la care esti martor doar atunci cand se ridica. E peretele esential al unei cutii in care se ascunde un univers statuar, ce prinde viata doar atunci cand locul ii este luat de spectatori. Astfel, momentul cand s-a ridicat cortina si am vazut un Ivanov depresiv, privind pierdut dintr-un scaun, vine cu un plus de emotie si curiozitate.
  Textul lui Cehov respecta
  Citeste tot pe Metropotam
• Mici drame personale de Robert Bălan sursa: România Liberă
  „Ivanov"-ul de la Bulandra este un bun prilej pentru a vedea o parte dintre cei mai buni actori, tineri şi mai în vârstă, din Bucureşti. În plus, textul este „updatat" la contextul actual, cu franţuzisme devenite englezisme şi referiri directe la criza economică.
  Poate cea mai interesantă temă a spectacolului, aceea care priveşte direct actualitatea, este cea a bani­lor. Într-o perioadă în care toată lumea este obsedată de bani, în care contează din ce în ce mai puţin cât de morale şi legale sunt modalităţile prin care aceştia sunt obţinuţi, e greu ca acţiunile cuiva să nu fie văzute strict dintr-o astfel de perspectivă. Acelaşi lucru îl păţeşte şi personajul principal al acestei piese. Nimeni nu poate să creadă că el s-a căsătorit din dragoste. Doar soţia lui provine dintr-o familie bogată, nu? Nu contează că a doua căsătorie are loc doar pentru că Ivanov nu are forţa să lupte, pentru că nu are puterea să-i zică „nu"
  Citeste tot pe România Liberă
• Solo coral pentru violoncel de Alice Georgescu sursa: Dilema veche
  Hotărît lucru, teatrului românesc începe să i se întoarcă norocul! Unele spectacole arătau, încă dinspre sfîrşitul anului trecut, semnele unei creativităţi redeşteptate, cînd ezitant, cînd mai decis, în zonele de „acţiune“ ale regizorilor-artişti, singurii pe care scena autohtonă poate conta spre a renaşte. Aceşti regizori-artişti au de făcut, de voie-de nevoie, pe lîngă munca lor specifică, şi operă de pedagogie, ba chiar şi voluntariat managerial. Dar, în ultimii cam trei ani, parcă şi învăţămîntul teatral a mai deschis ochii asupra realităţii, ajungînd să pună în circulaţie chiar şi cîte doi absolvenţi utilizabili pe promoţie (!); or, cu un tînăr cît de cît şcolit, în distribuţie, un regizor-artist se poate încumeta la multe. Mai complicat e cu organizarea teatrelor; dar, dacă e dotat cu glas puternic şi cu nervi buni, regizorul-artist poate spera să aibă producţia gata, chiar şi cu două zile înainte de premieră!
  Citeste tot pe Dilema veche
• Cronică de teatru: Ivanov de Anca Ioniță sursa: Time Out București
  O imagine grotescă a unei lumi căzute în derizoriu, cu indivizi bolnavi de prostie şi lăcomie. Marele nimic înghite încet-încet totul, formând un gol imens în care Nicolai Alexeevici Ivanov, un om care nu mai departe de acum câţiva ani reprezenta speranţa şi viitorul acestei lumi, se prăbuşeşte mort, fără viaţă.
  Lumea crepusculară zugrăvită de Cehov în această primă piesă a sa (publicată în 1881) se aseamănă izbitor cu cea în care trăim azi. Andrei Şerban scoate în evidenţă acest lucru, prin toate mijloacele regizorale pe care le are la îndemână: actorii se adresează direct publicului, invadând sala cu prezenţa lor fizică, în plină lumină a reflectoarelor. Ne obligă astfel să ne privim unii pe alţii atunci când, de exemplu, în mijlocul nostru, personaje găunoase şi corupte precum Borkin vorbesc despre noi "inginerii financiare" prin care plănuieşte să stoarcă banii de care are nevoie. Devine clar, pe parcursul spectacolului,
  Citeste tot pe Time Out București
• Andrei Şerban şi crucea neiubirii de Ludmila Patlanjoglu sursa: Yorick
  Premieră eveniment la Teatrul Bulandra. O mare seară de teatru. Aplauze îndelungi. Un “text scris printre lacrimi”, într-un spectacol incendiar despre “noi şi ziua de azi”.
  “Bolile de care suferă personajele sunt diagnosticate cu o precizie uluitoare de către doctorul Cehov. O boală ciudată se numeşte … De mâine încep să trăiesc. Nu azi, ci mâine. Astăzi o iau uşor, mă complac în lene, în văicăreală, în tristeţe, în boala de mine însumi, în frustrare, în ură şi gelozie. Dar de mâine schimb totul. O să mă scol dis-de-dimineaţă şi o să încep să fac curat, să pun casa în ordine. Un alt diagnostic ciudat: boala “ieri”… Ce frumos era totul în trecut… şi ce groaznic e acum.” – declară Andrei Şerban.
  Regizorul aduce la rampă “Ivanov”, piesa de debut a lui Cehov în dramaturgie, scrisă la 26 de ani. Alege prima variantă – oprită de cenzura ţaristă pentru tonul ei prea pesimist. Traducerea remarcabilă,
  Citeste tot pe Yorick
• Scrisoare pentru un spectacol dezarmant de Ioana Bâldea Constantinescu sursa: Agenda LiterNet
  Realitatea e că acesta nu poate fi decât un text care să înceapă cu... Dragă Răzvan. Cam ca o scrisoare. Cam... şi nu prea. Am mai scris texte din astea. Numai că acum scriu despre un spectacol. De teatru. Fapt atipic pentru mine şi tipic pentru tine. Motiv pentru care m-am hotărât să-ţi scriu ţie despre Îngropaţi-mă pe după plintă. Cum a fost, cum n-a fost, de ce s-a lipit de mine. Am să te rog să fii indulgent, pentru că o să-mi fie greu. Să-ţi povestesc de ce.
  Anul trecut am avut o reacţie foarte puternică la un film de Vittorio De Sica. Mai exact... mi-a rupt sufletul. La două zile după ce l-am văzut încă mi se umpleau ochii de lacrimi, derulând mental mereu aceeaşi scenă: un bătrân jucându-se cu un câine (al lui) în parc, aşteptând moartea. Revoltător de simplu şi de cutremurător. Alb negru. Fără niciun fel de îngroşare patetică a unei clipe frumoase furate ultimelor zile de viaţă de un octogenar fără casă,
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Ivanov după Şerban de Iulia Popovici sursa: Observator Cultural
  Are ceva Andrei Şerban. Ceva, banal zicînd, special. Chiar cînd nu totul merge în mecanismul spectacolelor lui, ele sînt spectacole de teatru, te fac să gîndeşti, să cîrcoteşti, să vrei să vorbeşti, să scrii, să te cerţi artistic.
  Cîrcotind, poţi să spui că manifestările larg antisemite ale personajelor din Ivanov făcut la Bulandra (a doua montare a lui Şerban la Bucureşti, după Lear, la acelaşi teatru), cu imitarea în derizoriu a accentului idiş şi frecvenţa cuvintelor „jidan“/ „jidoavcă“, sînt cel puţin inconfortabile. Traducerea – a primei variante, de care, la premieră, A.P. Cehov era profund nemulţumit şi pe care a refăcut-o ulterior în ceea ce avea să devină o piesă a canonului cehovian – e făcută după versiunea în engleză, probabil cea a lui David Hare, care foloseşte abundent termenul ofensator „Jewess“. În orice caz, cînd te eliberezi de neplăcuta senzaţie (iar accentul e, totuşi, excesiv),
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Ivanov nu e cool de Ionela Liță sursa: Observator Cultural
  Sînt momente pe care iubitorul de teatru le aşteaptă ca pe cineva drag. O astfel de întîlnire se anunţa a fi cea de la Bulandra: Andrei Şerban, Cehov şi o distribuţie cu nume mari. Andrei Şerban, fost copil teribil al teatrului nostru, unul dintre puţinii români care nu s-au mulţumit doar cu talentul şi au reuşit să depăşească stadiul de „tînără speranţă“, confirmînd peste tot. Întîlnirile precedente dintre Şerban şi Cehov au fost adevărate ciocniri, ce au împărţit lumea teatrală şi publicul în tabere pătimaşe. Nimeni nu a rămas indiferent.
  În spectacolul montat la Bulandra, lucrurile stau, de data asta, altfel. În caietul-program, regizorul declară că a dorit să aducă un omagiu spectacolului lui Peter Zadek. Menţionează printre producţiile cu acest text şi pe cele semnate de Gotchev şi Ascher. Am văzut-o doar pe ultima din listă. Spectacolul lui Tamás Ascher, de la Teatrul „Katona József“ din Budapesta, e, într-adevăr,
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Drama lui Ivanov, drama noastră de Cristina Modreanu sursa: ArtAct Magazine
  Motto: Dacă libertatea anticului era expresia încadrării sale depline într-o colectivitate care îl preceda, libertatea modernului este expresia voinței sale individuale de a fi altceva decât încadrarea sa în colectivitatea din care are ambiția (și chiar sentimentul datoriei) că trebuie să se desprindă. (H.R. Patapievici – Omul recent, ediția a V-a, Humanitas, 2008)
  Se știe că privirea ”de departe” a cuiva încă interesat de cultura din care provine și încă activ – chiar dacă numai ocazional – înăuntrul acestei culturi are șanse să fie mai pătrunzătoare decât a celui aflat în imersiune completă în respectiva cultură. Pe lângă forța de necontestat pe care o au spectacolele sale create în România din punct de vedere al meșteșugului teatral, efectele benefice ale revenirii regulate a regizorului Andrei Șerban pe scena românească a ultimilor ani constau în analiza precisă și în comentariul implicit pe care unele dintre aceste
  Citeste tot pe ArtAct Magazine
• Personaje in cautarea unui regizor de Ana-Maria Nistor sursa: Revista Luceafarul
  Redundanţe, reţete, clişee. Ele au rostul lor în teatru, pe nedrept hulit. Ori sunt teren pregătitor pentru a spune ceva, ori sunt dinamitate programatic pentru a pune în loc, de fapt, alte convenţii. Nu e inutilă nici atitudinea Arkadinei, nici cău tarea febrilă de „forme noi” a lui Treplev. Totul e să nu fie în gol, de dragul formei sau de dragul gestului. Atunci e zadarnic, muncă irosită pe degeaba, ca în cazul Ivanovului de la „Bulandra”. O sumă de citări şi autocitări, de imagini mai vechi sau mai noi, un copy-paste de stiluri şi maniere, un melanj fără miză. Accentuez cuvântul „miză”, căci, dacă există scop, aproape că se scuză toate mijloacele. Mai puţin unul: a te folosi de propriul nume până se uzează.
  La începutul anilor ’90, Andrei Şerban era un mit, un preţios fiu risipitor întors acasă. A plecat iar, pe nedrept izgonit, iar de când s-a reîntors, cu fiecare revenire, parcă se încăpăţânează să le dea dreptate
  Citeste tot pe Revista Luceafarul
• Ivanov - tema oglindirii şi „gustul adevărului“ de Valentin Dumitrescu sursa: Revista 22
  Andrei Şerban focalizează încărcătura tragică a vodevilului. Şi, păstrând ceva din culoarea şi atmosfera epocii, deschide, parcă în joacă, cutia cu minuni a teatrului într-o răsturnare de proporţii, punându-ne, cumva pe nesimţite, în faţă oglinda ne/vrăjită, deloc măgulitoare a propriei noastre condiţii.
  Există în spectacolul Ivanov, al lui Andrei Şerban, montat la Bulandra, Sala „Toma Caragiu“ de la Grădina Icoanei, o continuă glisare între extreme, aşa cum, fără teama de a pacătui prin exces, numai teatrul viu o poate face. După Unchiul Vania de la Cluj şi Pescăruşul de la Sibiu, această probă de foc repune în discuţie meditaţia despre arta spectacolului şi verticalitatea actului de creaţie. Întreprindere grea, dacă nu imposibilă tentaţiei iconoclaştilor de ocazie. Dacă luăm în seamă ceea ce la vremea lor au impus un Harag sau Pintilie, de pildă. Istoria teatrului se scrie nu prin ignoranţă, ci prin confruntarea cu
  Citeste tot pe Revista 22
• Din nou despre frumusețea imbatabilă a lumii noastre de Cristina Rusiecki sursa: Art Act Magazine
  Ce se întîmplă cînd un regizor de talia lui Andrei Șerban are înțelepciunea ca într-o piesă cehoviană să nu scoată ochii cu noutatea viziunii regizorale, ci să stoarcă de la fiecare actor maximum posibil? Și nu e vorba de actorii vreunui ilustru teatru necunoscut, ci de cei de la Bulandra, gazda de tradiție a elitei noastre actoricești. Veți găsi în Ivanov nu o singură interpretare excepțională, ci o adevărată panoplie de performanțe.
  Din organizarea preponderent clasică a materialului dramatic nu lipsesc tușele discrete ale actualizării. În montarea concentrată pe trei direcții, tabloul societății, raportul Ivanov-lume, Ivanov-Ivanov, Andrei Șerban se folosește de toate atuurile unui regizor cu o asemenea experiență: uzează de spaţiile generoase ale sălii de la Grădina Icoanei (Octavian Neculai), unde actorii apar de sus, de jos, din spate, de pe laterale și de pe te miri unde; mișcă și dinamizează grupurile din acest spectacol de o
  Citeste tot pe Art Act Magazine
• "Ivanov" cu Ivanov de Gabriela Lupu sursa: Art Act Magazine
  Poate că ține de destin (curată fatalitate) sau poate că a fost o găselniță de geniu a regizorului Andrei Șerban, dar oricum ar fi nu cred că putea fi găsit un actor mai bun pentru rolul personajului lui Cehov, Nikolai Alexeevici Ivanov, decât Vlad Ivanov. Asta pentru că Ivanov, personajul, e un simplu om, nici frumos, nici urât, nici ticălos, nici erou, nici bun, nici rău, sau, mai degrabă, și bun și rău, fără realizări magistrale, dar nici pe deplin ratat (încă mai are inteligență și un cinic simț al umorului), nici moral, nici imoral, mai curând amoral, pe scurt, e un om cât se poate de obișnuit, „the guy next door“, cum ar zice americanii, omul de lângă noi, un oarecare cu o existență oarecare și care, colac peste pupăză, mai are și o moarte stupidă. Și niciun rol pe lumea asta nu poate fi mai greu pentru un actor decât cel al unui personaj pe care nu știi de unde să-l apuci și despre care nu știi nimic pentru că nu e nimic
  Citeste tot pe Art Act Magazine
• Şi totuşi, de ce moare Ivanov? de răzvana Niță sursa: Port.ro
  Cehov avea doar 26 de ani când a scris prima variantă "Ivanov". Era, aşadar, mai tânăr decât personajul titular. Scrisă în doar 10 zile, piesa are toate elementele, ingredientele, atmosfera marilor capodopere de mai târziu, şi aş îndrăzni să spun, parcă ceva în plus. Un mai pregnant gust pentru experiment, un aspect în mare măsură mai modern, spre deosebire de textele ulterioare ce par mai studiate, mai atent construite.
  Ivanov, un bărbat încă tânăr, puţin peste 30 de ani, duce o existenţă marcată de spleen şi depresie. Soţia sa Sarra, cu care s-a căsătorit dintr-o mare pasiune, este bolnavă incurabil, iar Ivanov se culpabilizează. Se simte vinovat pentru că nu mai are încredere, entuziasm, nu îşi găseşte locul alături de Sarra, ştie că pentru a fi împreună, ea a renunţat la familie, avere, religie. Dorind să evadeze din atmosfera sufocantă de acasă, eroul nostru îşi găseşte refugiu, seară de seară, la familia Lebedev,
  Citeste tot pe Port.ro
• „Ivanov”, de la Grădina Icoanei de Maria sârbu sursa: Jurnalul Național
  Atunci când se anunţă o montare pe un text de Cehov, te gândeşti la potenţialul regizorului şi al interpreţilor principali. Pentru că acest autor nu trebuie citit la suprafaţă. Nu de alta, dar un spectacol realizat după aparenţe te-ar îndrepta spre abisul unei tristeţi comune, aşa cum poate fi înţeles adesea marele Cehov.
  Andrei Şerban a realizat la Teatrul Bulandra, în Sala de la Grădina Icoanei, spectacolul „Ivanov” – primul text dramatic al lui Cehov montat pe o scenă (1887). Deşi piesa „a contrariat publicul, critica şi cenzura”, fiind nemulţumit şi autorul – mai ales pentru faptul că actorii nu prea au înţeles ce au de făcut, crezând că li se dă posibilitatea să facă gesturi de un comic grotesc –, Cehov a schimbat textul, din comedie în dramă. Andrei Şerban vine tocmai cu această primă variantă, precum mărturiseşte. O apropie de vremurile noastre, fără a scoate în evidenţă un om cu suflet bun, un înger sau un
  Citeste tot pe Jurnalul Național
• Un spectacol fascinant de Ileana Lucaciu sursa: Blog Ileana Lucaciu
  “ Ivanov “ este un spectacol de excepție, o propunere de inovație teatrală legată strâns de piesa lui Cehov pentru a îi da “prospețimea” solicitată de spectatorul mileniului trei. În această stagiune, Teatrul "Bulandra “ revine în forță în atenția publicului cu spectacole originale, ieșite din matca extravaganțelor teatrale la modă lipsite de o elementară logică în raport cu textul. Ultimele sale premiere - "Artă ,"Îngropați-mă pe după plintă “ și acum, “ Ivanov “ - atrag interesul spectatorilor prin vizualizări teatrale ce evidențiază și se sprijină pe valoarea actorilor, punct forte al oricărei reprezentații . Se practică la “Bulandra “, în formule noi “, teatrul adevărat “ având la bază o strânsă relație regie- scenografie-actori.
  “ Ivanov “ în regia lui Andrei Șerban marchează un nou eveniment teatral, un spectacol pe muchia de cuțit dintre drama și comedia umană a realității. După cum se știe,
  Citeste tot pe Blog Ileana Lucaciu
• Ivanov despre Ivanov sau lumea întoarsă pe dos de Monica Andronescu sursa: Yorick
  Este pentru a doua oară când Andrei Şerban montează la Teatrul Bulandra, după ani mulţi de absenţă de pe scenele din Bucureşti. După „Lear”, Andrei Şerban revine şi pune în scenă „Ivanov” al lui Cehov. Este cea de-a doua premieră din cele trei pe care Bulandra le-a pregătit pentru acest început de an. Întâmplător sau nu, toate pe texte ruseşti, romanul lui Sanaev la Kordonskiy, Cehov la Andrei Şerban şi Dostoievski la Alexandru Darie.
  Spectacolul lui Şerban – cu Ivanov (Vlad) în rolul principal –, montat la sala de la Grădina Icoanei, mizează pe o scenografie aproape sumară (Octavian Neculai), câteva obiecte de mobilier dispuse în scenă şi acoperite în prima parte cu pungă de împachetat, care vor fi descoperite abia în final. Un spaţiu de trecere, cu pereţii gri, ca un mormânt, ca un beci, ca o închisoare…, şi undeva în fundal o scară care duce spre lumină. Şi scena împărţită în două planuri, cu care regizorul se joacă
  Citeste tot pe Yorick
• Fecunditatea ştiinţei vii de Dana Ionescu sursa: Yorick
  În câteva decenii, Regizorul Andrei Şerban a montat Cehov de nenumărate ori. „Pescăruşul”, „Unchiul Vania”, „Livada cu vişini” sau „Trei surori” s-au bucurat de toată atenţia lui sfredelitoare în teatre din New York, Boston, Tokyo, Bucureşti şi Cluj. De pe Broadway la celebrele „La Mama” sau Repertory Theatre, spectacolele după Cehov sunt substanţa unui capitol special din creaţia sa.
  În 1977 tânărul regizor de origine română monta primul său Cehov, „Livada cu vişini”, la Lincoln Center, New York, cu o distribuţie de senzaţie: Irene Worth, George Vowkovec, Michael Cristopher (care în acelaşi an a obţinut Premiul Pulitzer pentru o piesă de teatru pe care a scris-o), Raul Julia sau tânăra Maryl Streep, proaspăt absolventă de facultate la Yale University. Citindu-l pe Cehov cu ochii lui Meyerhold, după cum avea să povestească mai târziu, regizorul a provocat un şoc pentru că pus în scenă comedia din piesa lui Cehov,
  Citeste tot pe Yorick
• Spectacolul rolurilor secundare de Dan Boicea sursa: Adevărul literar și artistic
  „Ivanov“, care se joacă la Teatrul Bulandra, obţine performanţe într-un timp foarte scurt, pentru că este făcut de o echipă profesionistă. Cehov avea 26 de ani când a scris piesa, în doar zece zile. Un secol mai târziu, Andrei Şerban monta „Ivanov“ în doar cinci săptămâni şi jumătate.
  Regizorul şi ai lui au făcut ce alţii fac în câteva luni. Au realizat un spectacol cu multe scene de pus în ramă. Povestea este bine spusă, interpretările sunt remarcabile, dar viteza are şi dezavantajele ei. „Ivanov" nu este perfect reglat, există decalaje de interpretare, iar distribuţia nu s-a strâns, încă, într-o falangă impenetrabilă. Victor Rebengiuc, Marius Manole şi Cornel Scripcaru iau tot caimacul într-un spectacol în care toată lumea are ocazia să strălucească. Deşi totul se învârteşte în jurul lui Ivanov, personajul este la început atât de absent, încât se transformă într-unul secundar. Astfel, focusul se schimbă de pe
  Citeste tot pe Adevărul literar și artistic
• Cine mai vrea să meargă la Moscova de Gabriela Lupu sursa: România Liberă
  Regizorul Andrei Şerban şi medicul său „curant", Anton Pavlovici Cehov, au revenit pe scena Teatrului Naţional. Dar nu pentru o nouă montare, ci pentru a vorbi despre piesele puse în scenă deja şi despre recenta premieră, „Ivanov", de la Bulandra.
  După ce la spectacolul de sâmbătă biletele s-au vândut pe internet în nici două ore, la ora reprezentaţiei nemaigăsindu-se locuri nici cu pile, nici cu şpagă, spectatorii lui Andrei Şerban au venit şi duminică dimineaţă la conferinţa susţinută de regizor la Teatrul Naţional. Conferinţa marchează şi o „împăcare" de-a dreptul istorică între regizorul care a realizat acum 20 de ani „dezgheţul" Naţionalului, acea instituţie comunistoidă, încremenită în proiectul unui teatru-mamut (Şerban spunea în anii ‘90 că ar trebui să se dea cu tămâie şi agheasmă prin clădire ca să dispară „dracii" roşii), şi scena de unde a plecat alungat practic de nişte fosile comuniste.
  Citeste tot pe România Liberă
• „Ivanov“, cu o echipă de elită de Dan Boicea,Simona Chiţan sursa: Adevărul literar și artistic
  În „Ivanov“, spectacolul Teatrului Bulandra din Bucureşti, se întâlnesc Vlad Ivanov, Mirela Oprişor, Victor Rebengiuc, Marius Manole şi Cornel Scripcaru. Regizorul Andrei Şerban montează primul „Ivanov“ din carieră, sub reflectoarele din sala „Toma Caragiu“. Aici, el a reuşit să strângă o distribuţie de excepţie.
  Pentru Vlad Ivanov, este şansa de a avea primul rol principal pe scena de la „Bulandra". După ce a făcut din rolurile sale secundare adevărate roluri principale, după ce a luat Premiul UNITER pentru cel mai bun actor în rol secundar - doctorul din spectacolul „Un duel" (tot după Cehov), în spectacolul lui Alexandru Dabija de la Teatrul Naţional din Bucureşti, Vlad Ivanov îl joacă pe depresivul Nikolai Alexeevici Ivanov. Este prima lui colaborare cu Andrei Şerban.
  Spectacolul îi dă Mirelei Oprişor ocazia să joace primul rol într-o dramă, după ani întregi de roluri secundare, la Teatrul de Comedie. Andrei Şerban a văzut-o
  Citeste tot pe Adevărul literar și artistic