editeaza

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5
• 6
• 7
• 8

• Teatru: Jacques sau supunerea a venit la Teatrul Mic de sursa: Metropotam
  Piesa lui Ionesco e una pe care o rumegi mult dupa ce pleci din sala. Cel putin mie asa mi s-a intamplat. Intri si astepti, Jacques e revoltat, nu mai vrea sa spuna o vorba familiei care recurge la fel de fel de giumbuslucuri, care mai de care mai ridicole, burlesti, decrepite in a-l recastiga. Dar el tace... sta si tace. Pentru ca Jacques nu e un fiu recunoscator, nu mai vrea sa-si priveasca parintii, sora, bunicii, e amenintat ca va fi dezmostenit si el nimic. Nici un sunet, nici o tresarire, pare ca joaca spectacolul asta de prea mult timp ca sa-l mai intereseze replicile uzate de disperare.
  Si incepe sa-ti fie simpatic tipul asta plictisit de toate prostelile si amenintarile unei familii cicalitoare, care se da in spectacol cum stie mai bine ca sa-i smulga macar un zambet aprobator acestui copil ratacit de traditie. Si ce mai traditie, traditia cartofilor cu slanina, pe care cu totii simt ca el ii detesta. Infruntarea are loc, DA, II DETESTA, a spus ca-i plac doar asa,
  Citeste tot pe Metropotam
• Ce e prea mult strică... de Ileana Lucaciu sursa: România Liberă
  Eugène Ionesco atrage in continuare regizorii care vor sa-si intrebuinteze fantezia lor,
  suprasolicitand autoritar, adeseori, stilul absurd al scriiturii pieselor sale. Un spectacol absurd peste absurdul piesei anuleaza intentiile lui Eugène Ionesco, este un pleonasm.
  Trebuie sa mergem pana la capat cu grotescul, sa impingem caricatura dincolo de fina ironie a spiritelor comedei de salon (...) Teatrul consta in extrema exagerare a simtamintelor, exagerare care face tandari din searbada realitate zilnica. Limbajul este si el facut tandari, sfartecat".
  Eugène Ionesco si-a dorit ca teatrul sa condamne absurdul ce macina existenta pe mai toate planurile sociale. Scrierile sale sunt cinice, dure in acuze la adresa falsitatii convietuirii. Autorul, care pleda
  in "Note si contranote" pentru un teatru al "exagerarii simtamintelor" si care nu scapa o piesa fara sa dea indicatii precise pentru infaptuirea imaginii teatrale, avertiza insa, ca absurdul situatiilor, comportarii
  Citeste tot pe România Liberă
• O echipă solidară în Jacques sau supunerea de Mircea Ghițulescu sursa: Luceafărul de dimineață
  Dubla familie ionesciană din Cântăreaţa cheală (Soţii Smith şi Martin) se simplifică în Scaunele dar se multiplică în Jacques sau su­punerea, un text mai incert al celui care a scris Regele moare. Suntem în plin avânt al „teatrului deiziunii". Guvernată de o maximă ambiguitate, piesa ridică elementul derizoriu la rang de temă teatrală, cu tot fastul de rigoare. O familie completă (Jacques tatăl, mama, sora, bunicul şi bunica) se străduieşte să îl determine pe insubordonatul Jacques fiul să se supună şi să declare public că adoră cartofii cu slănină. Miza pare măruntă dar mecanismul subordonării este la fel de agresiv ca în orice altă acţiune de „spălare a creierului". Jacques se supune în problema cartofilor cu slănină dar nu e deajuns pentru că trebuie să se şi însoare. O refuză pe Roberta pentru că nu are trei nasuri şi când i se aduce o Roberta cu trei nasuri pretinde că nu e suficient de urâtă. Orice motiv este bun pentru
  Citeste tot pe Luceafărul de dimineață
• Jacques sau supunerea de Cristiana Gavrilă sursa: Time Out
  “ Jacques sau supunerea” este una dintre piesele cele mai puţin jucate ale lui Ionesco, poate şi pentru că aici autorul experimentează multe dintre temele favorite: noncomunicarea, spălarea pe creier, formele absurdului care se manifestă în existenţa noastră cotidiană. Dacă vreţi, Eugene Ionesco face o demonstraţie despre libertate la nivel individual. Într-o realitate caricaturală, într-o familie cu tradiţie, ne spune regizorul Florin Fătulescu prin scenografia gândită de Liliana Cenean şi Ştefan Caragiu, unde pereţii sunt plini cu portrete celebre, şi chiar personajele coboară dintr-o de ramă de tablou, care imortalizează tradiţia şi prejudecăţile pe care ea le aduce de la sine, există un copil-problemă. Este Jacques, care preferă tăcerea în locul gălăgiei, lectura mai mult decât cartofii cu şuncă, libertatea în faţa intrării în rândul lumii.
  De fapt, Ionesco militează, prin caricatural, pentru firesc şi condamnă orice
  Citeste tot pe Time Out
• Ce e prea mult strică... de Ileana Lucaciu sursa: Timpul liber
  Eugene Ionesco atrage în continuare regizorii care vor să-şi întrebuinţeze fantezia lor, suprasolicitând autoritar, adeseori, stilul absurd al scriiturii pieselor sale. Un spectacol absurd peste absurdul piesei anulează intenţiile lui Eugene Ionesco, este un pleonasm.
  Trebuie să mergem până la capăt cu grotescul, să împingem caricatura dincolo de fina ironie a spiritelor comedei de salon (...) Teatrul constă în extrema exagerare a simţămintelor, exagerare care face ţăndări din searbăda realitate zilnică. Limbajul este şi el făcut ţăndări, sfârtecat".
  Eugene Ionesco şi-a dorit ca teatrul să condamne absurdul ce macină existenţa pe mai toate planurile sociale. Scrierile sale sunt cinice, dure în acuze la adresa falsităţii convieţuirii. Autorul, care pleda în "Note şi contranote" pentru un teatru al "exagerării simţămintelor" şi care nu scapă o piesă fără să dea indicaţii precise pentru înfăptuirea imaginii teatrale, avertiza însă,
  Citeste tot pe Timpul liber
• Cartofii lui Ionesco de Dan Boicea sursa: Adevărl
  Jacques se trezeşte personaj secundar în propria viaţă. Firi mărunte, ceilalţi au găsit de cuviinţă că ar fi mai bine să decidă în locul său. Să-i organizeze secvenţele de maturitate, după bunul lor plac. Să-i tragă existenţa la indigo.
  Iar Jacques începe să se amăgească. Se azvârle departe de propria familie, pus în gardă de acest atac la propria libertate. "Nu-ţi epuiza copilul dacă vrei să fii o mamă maternă", spune un personaj din "Jacques sau supunerea", spectacol jucat la Teatrul Mic din Bucureşti, în cadrul Festivalului Comediei Româneşti, festCO.
  Este exact ce nu fac membrii familiei, care încearcă să-i confişte lui Jacques până şi liberul arbitru; părinţi, bunici şi chiar propria soră se opintesc să-i influenţeze personalitatea, dintr-un impuls al autoconservării şi pentru a pedepsi un om care refuză să fie ca ei. Pentru că Jacques vrea să-şi trăiască viaţa altfel. Să îşi urmărească visurile sale,
  Citeste tot pe Adevărl
• Jacques i se supune lui Fatulescu de Gabriela Lupu sursa: Cotidianul
  Teatrul Mic a scos in weekendul trecut inca o premiera, "Jacques sau supunerea", de Eugen Ionescu, montarea fiind semnata de Florin Fatulescu.
  Ionescu este indeobste considerat un autor greu accesibil si de aceea pare un act de real curaj sa montezi un asemenea spectacol. Textul este insa magistral si atit de bine scris incit nu poate decit sa placa.
  "Cind am montat acelasi text in America, in urma cu 30 de ani", declara Fatulescu, "publicul si presa de specialitate au fost uimiti de cit de usor curgea actiunea.
  Cel mai temut critic de teatru, de la "LA Times" a scris atunci: "Textul lui Eugen Ionescu este limpede si bine conturat ca o pictura"".
  Ionescu spune povestea absurda a unei familii disfunctionale, un clan mic burghez legat doar de pasiunea din mosi-stramosi pentru cartofii cu slanina. Specialitatea gastronomica a casei este mai ceva ca un blazon, pentru ca "strabunii mei, de la A pina la Zetu, iubeau cartofii cu slanina", declama actorul Radu Zetu, interpretul lui
  Citeste tot pe Cotidianul