editeaza

• 1
• 2
• 3
• 4

• La Cage aux folles cu Afrim de Oana Stoica sursa: Agenda LiterNet
  Într-un film maghiar de prin anii '60 (sper să nu greşesc), prima scenă se desfăşoară într-o hală în care vreo sută de femei bat la maşină. Din perspectiva uneia dintre ele, mişcarea ritmică, repetată la infinit, a mâinilor care apasă sacadat pe tastatură, generând un zgomot infernal devine in crescendo insuportabilă. În huruitul ţăcănitor al maşinilor de scris se aude tot mai clar şi mai tare pulsaţia inimii ei, zvâcnitura tâmplelor şi respiraţia sufocată. Femeia urlă brusc, îşi rupe hainele şi se aruncă goală pe fereastră. Restul filmului nu mai contează (oricum, nici până acum nu ştiu ce film a fost). Omul-maşină îşi găsea una dintre cele mai expresive portretizări, cu toată pleiada de efecte psihologice şi sociale aferente.
  Asociată în anii '60 - '90 cu munca în industrie şi administraţie, depresia robotizării s-a mutat în ultimii 20 de ani în marile companii. Omul-corporaţie, macerat de rutină în muncă (nu e vorba
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Jocul anticorporatist de Alexandru Ştefan sursa: Agenda LiterNet
  Jocul de-a vacanţa de Mihail Sebastian este în sinea ei o piesă lipsită de un conflict real: personajele se întrunesc pentru o binemeritată pauză într-un context confuz. Ce vrea Ştefan Valeriu? Ce îşi doreşte Bogoiu? La cine sau la ce visează Corina? Sunt întrebări cheie la al căror răspuns autorul nu oferă nici un indiciu concret. Putem presupune că stresul cotidian determină răsturnarea de situaţie majoră, dar în montările de până acum ne-am obişnuit cu un stres mărunt, o migrenă banală sau o câteva cifre repetate obsesiv.
  Genial în spectacolul lui Radu Afrim, montat la Teatrul Municipal din Baia Mare, este faptul că motorul acţiunii, acest "stres cotidian" din care se impune o evadare, are o forţă copleşitoare. Nu ne aflăm într-o casă de vacanţă, ci într-un birou corporatist cu taste cloncănind spasmodic şi fluierături de telefon sacadate. E o fabrică de măcinat creierii, în care pînă şi băiatul cu pizza suferă de tulburări
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Jocul de-a vacanţa. Press play. de Andreea Duda sursa: Man.In.Fest
  Atunci când masca omului-corporaţie este mult prea fixă şi rigidă, atunci când unsprezece luni pe an acesta este împovărat şi chinuit de o muncă istovitoareh este clar că trebuie să apară o schimbare. Masca înfăţişată celorlalţi trebuie smulsă. Ea înlesnea supravieţuirea şi adaptarea la lumea înconjurătoare, dar a sosit momentul să fie aruncată la gunoi, iar ceea ce este în spatele ei să iasă la iveală.
  Piesa lui Mihail Sebastian, Jocul de-a vacanţa este adusă în actualitate printr-o estetică regizorală contemporană şi surpinzătoare, Afrim găsind numeroase cărări colaterale pentru această transpunere. Cu o evidentă slăbiciune pentru nuanţe, regizorul reuşeşte să creeze un amestec de ironie şi autoironie, de joc şi jovialitate, de seriozitate şi dramă. Elementele desuete din piesa originală sunt traduse în contemporaneitate. Astfel, pensiunea de munte devine un birou de corporaţie, iar tipologiile personajelor sunt modernizate
  Citeste tot pe Man.In.Fest
• Sebastian – deconstruit de Mircea Morariu sursa: Revista Familia
  Numai şi numai din voia altora şi nicidecum din propria-mi voinţă, mi se întâmplă, cu o consecvenţă demnă de o cauză mai bună, să văd spectacolele Teatrului Municipal din Baia Mare oriunde altundeva decât la ele acasă, mutate, transferate, modificate, adaptate la condiţiile unui festival ori ale unui turneu. Aşa s-au petrecut lucrurile şi cu Jocul de-a vacanţa (Opţiune 9) în regia lui Radu Afrim.
  Comit o mică indiscreţie. Pe Facebook, reţeaua de socializare pe care, în vremea din urmă îmi pierd nepermis de mult timp, regizorul m-a rugat să nu-i văd spectacolul în zilele Festivalului de la Piatra Neamţ. Nu i-am promis nimic lui Radu Afrim pentru simplul motiv că eram conştient că nu îmi voi respecta făgăduiala. Eram convins că nu voi putea să trec peste curiozitatea de a vedea un Sebastian cu totul altfel, mai cu seamă că acest altfel vine dinspre un director de scenă care, e adevărat, uneori „scandalizează”, care e câteodată violent
  Citeste tot pe Revista Familia
• Indicatoare către locul perfect de vacanță de Cristina Modreanu sursa: Art Act Magazine
  Locul. Tot Teatrul Municipal din Baia-Mare, despre care vă vorbeam și săptămâna trecută. Dat fiind că e un teatru "în creștere", merită să faci popasuri mai lungi aici. Și să descoperi și orașul și împrejurimile lui odată cu teatrul. Dacă te descurci fără indicatoare.
  Călătoria. Când e vorba despre distanțe foarte lungi prin România, cel mai bizar lucru e că nu găsești indicatoare. Ești ca și pierdut într-un tărâm tainic, fără să știi încotro mergi, dacă drumul e bun sau nu, dacă nu cumva înaintezi numai ca să ai de unde să te întorci. Începi să-ți dorești indicatoarele, să le cauți și să le aștepți ca pe o persoană iubită! Poate dacă ai fi în vacanță, "amănuntul" n-ar conta atât de mult, însă când te grăbești să ajungi înainte de începerea spectacolului, lucrurile stau puțin diferit.
  Producția. Spectacolul pe care trebuia să-l văd în seara despre care vă vorbesc aici era "Jocul de-a vacanța" după Mihail
  Citeste tot pe Art Act Magazine
• Acţionism ludico-manelisto-piesagist de Mihaela Michailov sursa: Art Act Magazine
  Afrim amfetaminizează ludicoman Jocul de-a vacanţa.
  Stoarce textul lui Sebastian de balastul literar-anost şi dinamizează dialogurile prin accente actanţial-stilistice, care stabilesc un raport de confruntare semnatică critică cu textul permeabil. Dramatrugia textului menţine atracţiile erotice de bază, pe care le spaţializează pentru a face din joc trambulina cotidianului corporatist. Într-o office atmosphere, nişte office mieluşei de corporaţie îşi iau un break printre plante, pizza deliverată şi nelipsitul butoiaş de plastic plin cu apă. Totul o ia uşor, uşor razna într-o joculare care porneşte de la caraghioslîcuri yoghine, trece prin seducţii puşteşti (candoarea lui Vlad Bîrzanu e nuanţa comică fină), prin travestiuri manelisto-peisagisto-nostalgice şi dă cu capul de ordinea din subordinea corporaţiei.
  Radu Afrim recurge la o deplasare de conţinut dramaturgic şi la o replasare în context contemporan.
  Afrim e cel mai inventiv regizor
  Citeste tot pe Art Act Magazine
• Corporaţia Afrim-Sebastian de Ioana Moldovan sursa: Revista 22
  Nimeni nu s-ar fi gândit că Jocul de-a vacanţa se joacă cel mai bine, în 2009, într-un birou, un spaţiu larg şi neutru, la fel oriunde în lume, cu lambriuri, scaune ergonomice, cu laptopuri, xerox, mochetă, neoane şi tavan fals. Nimeni în afară de Radu Afrim, un regizor cu un nonconformism clarificat.
  „Dar nu voi accepta cu niciun preţ (chiar cu riscul de a nu fi deloc jucat) să-i dau rolul lui Toni (n.r., Toni Bulandra). Ar strica totul“, nota în jurnalul său, sub data de 5 iunie 1936, Mihail Sebastian. Ce-ar fi scris acelaşi Sebastian dacă ar fi aflat că, peste timp, un regizor (ne)firesc de liber urma să-i ia textul fetiş – Jocul de-a vacanţa, să aleagă o trupă de cinci actori ai Teatrului Municipal din Baia Mare şi să realizeze un nou spectacol, de data asta nu despre o vilă Weber, o adorabilă pensiune undeva în mijlocul naturii, ci despre o corporaţie, poate o Weber Corporation, unde personajele sale devin profesionişti în costum?
  Citeste tot pe Revista 22
• Jocul de-a umorul de Dan Boicea sursa: Adevărul
  Noul joc de-a vacanţa aglutinează abil râsul, drama şi manifestul social. Radu Afrim pătrunde în mediul corporatist şi îi subminează scorţoşenia, trimite vacanţa peste umanoizii robotizaţi, îi reumanizează, le revalorifică potenţialul afectiv.
  Regizorul îi îndrăgosteşte pe birocraţi de tot ceea ce nu sunt, le injectează în creier libertatea şi îi infectează cu personalitate.
  Afrim ironizează prin discurs regizoral patetismul scrierii dramatice, travestind un personaj-cheie şi vulgarizând copios unele pasaje greţos-romantice.
  Spectacolul „Jocul de-a vacanţa“ (opţiune 9), regizat de Radu Afrim la Teatrul Municipal din Baia Mare, instituie o nouă ordine semantică în textul lui Mihail Sebastian, ierarhizând altfel priorităţile naraţiunii.
  În piesa originală, personajele îşi consumă interacţiunile în 1936, la pensiunea Weber, o vilă construită undeva în munţii Ardealului. Radu Afrim lecturează povestea, în versiunea ei nouă,
  Citeste tot pe Adevărul
• Afrimisme: despre clasici şi Almodóvar de Iulia Popovici sursa: Observator Cultural
  Afrim e un adjectiv. A nu se lua în nume de rău, în general sînt puţini, foarte puţini acei artişti al căror nume ajunge să fie folosit atributiv şi descriptiv, şi nici prezentul, nici istoria nu sînt neapărat drepte: Fellini a devenit adjectiv, Godard, nu.
  În teatrul românesc, cred că, recent, doar Mihai Măniuţiu a mai dat naştere la adjective (şi substantive, deopotrivă). A fi un astfel de adjectiv se traduce prin capacitatea artistului de a crea universuri recognoscibile, prin identificarea lui cu anume practici scenice, preferinţa pentru anume teme şi recurenţa unor motive (arhipomenitele mirese măniuţiene, personajul-raisonneur „prostul satului“ afrimian). Vorbesc deci despre artişti care impun un stil personal, marcat şi recurent, pe care-l recunoşti în orice spectacol şi care serveşte drept comparaţie (nedreaptă, se prea poate) în „încasarea“ multor sau oricăror altor abordări ale subiectelor pe care şi le-au „adjudecat“.
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Mihail Sebastian, în variantă corporatistă de Gabriela Lupu sursa: Cotidianul
  În „Jocul de-a vacanţa“, montat la Teatrul Municipal din Baia Mare, spectacol jucat la Bucureşti în cadrul Festivalului Comediei Româneşti, Radu Afrim l-a scos pe Sebastian din raftul bibliotecii, l-a şters de praf, l-a resuscitat şi, odată reînviat, l-a angajat într-o multinaţională.
  Afrim s-a jucat fara limite cu piesa lui Mihail Sebastian
  Dacă vă Întrebaţi ce caută neamţu-n Bulgaria şi textul unui dramaturg interbelic printre faxuri, xeroxuri, telefoane mobile şi şedinţe plicticoase, vă poate răspunde Radu Afrim. Aşa „expirat“ cum e, Sebastian îi poate învăţa pe roboţeii corporatişti o metodă nouă şi eficientă de a înfrânge stresul: „Jocul de-a vacanţa“.
  Într-un spectacol numit nu degeaba „Jocul de-a vacanţa“, regizorul a reinventat un text care probabil nu mai înseamnă pentru tânăra generaţie decât încă un subiect de toceală pentru Bac. Personajele lui Sebastian devin în viziunea lui Afrim nişte workaholici
  Citeste tot pe Cotidianul
• Joaca de-a Sebastian de sursa: România Liberă
  Festivalul de Comedie a programat ieri premiera bucuresteana a piesei lui Mihail Sebastian "Jocul de-a vacanta", in versiunea inovativa a teatrului din Baia Mare, sub bagheta lui Radu Afrim.
  Montarea regizorului modifica puternic textul original – dezinhiba sexual personajele, inlocuieste cadrul bucolic al pensiunii de munte cu acela al unui birou de multinationala si transforma in travestit una dintre femeile din piesa lui Sebastian.
  Premiera bucuresteana a "jocului de-a vacanta", regizata de Afrim, a fost probabil cea mai
  asteptata piesa a Festivalului, o multime de critici intrebandu-se in ce directie va merge ireverenta creatoare a regizorului in cazul textului scris de Sebastian. Sa recunoastem insa ca punctul tare al autorului interbelic nu e dramaturgia sau fictiunea romaneasca, ci jurnalul si autofictiunea, aceasta din urma practicata in "Cum am devenit huligan". Pe cat de taios, ironic si acut e in scrierile de grad zero, pe atat de sentimental si patetic e in cele
  Citeste tot pe România Liberă