Vizual, piesa lui Mihail Sebastian e translatată cu succes în contemporan. Pensiunea Weber e redusă la conceptul abstract al unui motor de căutare, pe care personajele încearcă neputincioase să-şi verifice mail-urile, ştirile, vremea, odată ce încăpăţânatul Ştefan Valeriu pur şi simplu închide conexiunea la Internet a tuturor. Internetul în sine, această piscină fără apă în care turiştii de la pensiune ar sări oricând, fără remuşcări, devine invariabil metafora Bucureştiului din piesă, inaccesibil, şi râvnit până la un punct. Gândurile şi sentimentele personajelor sunt proiectate pe ecranul subţire, conectat în permanenţă la gadget-urile lor, iar când acesta e în stand-by, afişează doar o imagine plastică, dezolantă, un peisaj artificializat, care rezonează de minune cu un remix al melodiei My Favorite Things din filmul Sunetul muzicii, rulând ca fond muzical.
De partea cealaltă, concretă, a scenografiei, spaţiul scenic se
Citeste tot pe
Agenda LiterNet