După ce, anul trecut, am văzut „Însemnările unui nebun”, cu Marius Manole, în regia lui Felix Alexa, mi-am spus că îmi va fi greu, dacă nu imposibil, să pot „lectura” altfel faimosul text gogolian. Interpretarea lui Manole, apoi finețea soluțiilor regizorale și ireproșabila valorificare a unui text de la jumătate secolului XIX, îmi produseseră prejudecata că „Însemnările” nu pot fi decât așa. Poate tocmai de aceea, mai mult sau mai puțin conștient, am tot amânat să merg la montarea lui Ion Sapdaru, de la Ateneul Tătărași, cu Toma Moraru în rolul lui Poprișcin. Până la urmă, la aproape un an de la premieră, într-o sâmbătă gogoliană de februarie, impunându-mi să fac abstracție de manolisme și alexisme, am ajuns la spectacolul ieșean. Și mi s-a dovedit, pentru a câta oară, că prejudecățile în teatru sunt efemere și inutile.
Montarea lui Sapdaru începe oarecum „gros”, cu Poprișcin în salonul de nebuni,
Citeste tot pe
Oradeastiri.ro
