editeaza

• Un spectacol-studiu de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  Sincer să fiu, nu voi înţelege probabil niciodată cum de atât de orgoliosul Jean-Paul Sartre, la judecata de apoi a istoriei una dintre cele mai controversate personalităţi ale secolului al XX-lea, s-a decis să rescrie, în cheie modernă, mă rog, în sensul în care era înţeleasă modernitate la începutul celei de-a doua jumătăţi a secolului al XX-lea, “Kean ou Désordre” et Génie, o piesă datând din anul 1836 semnată de Alexandre Dumas.
  Să-l fi pasionat oare pe autorul Cuvintelor personalitatea atât de complexă şi contradictorie a unui mare actor care s-a autodistrus şi a făcut-o şi deliberat, şi conştient, şi generos faţă de semenii săi deopotrivă? Astăzi când ştim că nu poate fi vorba defel despre o ruptură definitivă între Sartre şi Camus, aşa cum din cine ştie ce motive au tot insistat să sublinieze şi unul, şi celălalt îndată după ce Albert Camus a publicat Omul revoltat (cei doi mari existenţialişti atât de diferiţi
  Citeste tot pe Adevărul
• Efemeritatea tichiei de actor de Mihai Glican sursa: teatru.info
  Cine a fost adulatul Edmund Kean? Un actor shakespearian, care a trăit la Londra între 1787 şi 1833, excentrităţile sale fiind numeroase şi la nivelul faimei. Scriitorii şi regizorii au fost interesaţi de biografia sa, astfel Alexandre Dumas a scris în anul 1836 piesa de teatru Kean sau Dezordine şi geniu, iar în anul 1953 textul a fost prelucrat şi concentrat de Jean-Paul Sartre (rolul titular fiind interpretat de Pierre Brasseur tot în anul 1953).
  Pe ecrane, viaţa lui Kean a prins contur în filmele lui Rudolf Biebrach în 1921, a italianului Guido Brignone în 1940 şi în 1956 în filmul lui Vittorio Gassman (cu Vittorio Gassman în rolul lui Kean).
  La Teatrul Naţional Lucian Blaga din Cluj-Napoca se joacă Kean după Jean-Paul Sartre și William Shakespeare, în regia lui Mihai-Florian Niţu (proaspăt câştigător la Gala HOP 2017 al Premiului pentru cel mai bun actor şi Premiului pentru prestanţă şi rostire scenică). Aventura sa regizorală a început la
  Citeste tot pe teatru.info
• Kean de Marius Oliviu sursa: teatru.info
  Kean, cea mai recentă premieră propusă de Teatrul Național Cluj, este o adaptare a piesei scrise de Jean-Paul Sartre în 1953 pentru actorul Pierre Brasseur. La rândul său, Sartre s-a inspirat din Alexandre Dumas care scria o altă jumătate de secol mai târziu, prin 1836 Kean, ou Désordre et Génie. Abia aici, la un secol distanță, ajungem la sursa originală de inspirație: este vorba de celebrul actor britanic Edmund Kean, care a trăit între anii 1787-1833.
  Kean a fost celebru atât pentru rolurile sale în piesele de Shakespeare (sunt o victimă a lui Shakespeare, fiindcă trebuie să dau viață pieselor scrise de el acum mai bine de un secol, spune la un moment dat) dar mai ales fiindcă a fost primul actor care le-a pretins nobililor să tacă în timpul spectacolelor sale:
  Aici eu sunt rege!
  De ce introducerea? Ca să-nțelegem că teatrul n-a fost mereu așa cum îl vedem. Reprezentațiile se țineau în pe scene improvizate, sau în clădiri mai mici unde
  Citeste tot pe teatru.info
• Kean în culise de Adrian Țion sursa: Agenda LiterNet
  Un aprofundat studiu asupra condiţiei actorului întreprinde Mihai-Florian Niţu în dublă postură: interpret şi regizor al spectacolului Kean. Actul oferit pe scena Euphorionului clujean este un extras din piesa lui Jean-Paul Sartre, adaptare după textul lui Alexandru Dumas Kean ou Désordre et Génie, care se focalizează pe figura marelui actor londonez din secolul XIX, Edmund Kean, strălucit interpret shakesperian al epocii. De fapt, subiectul din Kean se înrudeşte cu suava introspecţie cehoviană în culisele artei actorului, numită Cântecul lebedei şi cu tânguirea dialogată Barrymore de Wiliam Luce, despre apusul celebrului actor american, interpretat la Cluj de Anton Tauf, cu câţiva ani în urmă. În toate aceste piese, în spatele cortinei, Actorul îşi scoate masca de pe figură şi rămâne el însuşi. Singur cu sine, dar secundat de un sufleor, un portar, buni pentru a-i da replica, după cum ar spune Beckett.
  O privire în oglindă, dură,
  Citeste tot pe Agenda LiterNet