Cum îl convingi pe spectator să plece cu povestea ta în minte și să nu-i dea drumul nici când intră în magazin, în autobuz sau în casă? Cum îl faci să se reîntoarcă la povestea ta măcar peste câteva zile, ore, minute? Dacă viața tuturor poveștilor ar fi menită să dureze doar o oră sau două, cât ține spectacolul de teatru, atunci ar avea o soartă tristă și complet defavorabilă. Însă, din fericire, există povești pe care le adopți în secret, te culci și te trezești cu ele în minte zile în șir. Îți invadează spațiul intim, îți inundă sufletul și asta e frumusețea lor; iar dacă sunt „povestite” cu măiestrie, atunci devin perseverente, insistente, fascinante.
Andreea Vulpe se numără printre regizorii de teatru cărora, fără doar și poate, le place să pună în scenă povești ample, adânc îngropate în suflet sau care abia acum se întâmplă, sub ochii spectatorilor. În orice caz, personajele sale sunt marcate de trăiri
Citeste tot pe
Yorick