Probabil că una dintre cele mai dificile piese ale lui Shakespeare, profund filosofică, complicat lingvistică, plină de nuanţe umane sofisticat puse în pagină, este Regele Lear. Am văzut destule montări cu "Lear" şi m-au interesat prea puţine. Poate şi de asta mi se pare că este dificil de pus în scenă. Peter Brook explora mult filonul filosofic în spectacolul său, poposea îndelung pe transformările lui Lear, ale protagonistului, pe demersul său interior, pe felul în care plonjează în sine pentru a căuta să înţeleagă aberaţia destrămării legăturilor profunde de sînge şi nu numai, aberaţia prăvălirii în derizoriu, în nebunie şi deşertăciune. Ritmul surpării, parabola iniţierilor, a vedea nevăzînd şi a nu vedea văzînd, smintirea sînt cîteva dintre temele majore care ne interesează şi atunci cînd facem analiză pe text, şi cînd construim un spectacol, şi cînd parcurgem un atelier teatral. Sînt temele pe care le urmărim, atent,
Citeste tot pe
România literară
