editeaza

• Bucureștiul magic al lui Eliade de Cătălina Miciu sursa: scena9
  Punerea în scenă a uneia dintre cele mai cunoscute nuvele ale lui Mircea Eliade – La țigănci, e cam rara avis pe scenele românești. Andreea și Andrei Grosu au montat cea mai recentă variantă în 2014, la Unteatru (asta după ce varianta precedentă fusese realizată la în 1993, la Odeon, de Alexander Hausvater, după textul poetului Cristian Popescu). Doi ani mai târziu, spectacolul soților Grosu se joacă aproape de fiecare dată cu casa închisă.
  Eliade era deja profesor de istorie a religiilor la Universitatea Loyola din Chicago când a scris nuvela - publicată la București în varianta necenzurată opt ani mai târziu, în 1967. Lectură opțională pentru mulți dintre noi în programa de literatură română din liceu, La țigănci e un text-emblemă pentru Bucureștiul magic pe care Eliade îl evocă în scrierile sale – zona străzii Mântuleasa, în care a copilărit, cu tramvaiul care brăzdează strada Doctor Paleologu; așa cum nota în Jurnal -
  Citeste tot pe scena9
• Singura ta şansă - La ţigănci la Undercloud, 2015 de Monica Ploeşteanu sursa: Agenda LiterNet
  Ce (te) faci atunci când nu eşti pregătit pentru o anumită experienţă? Care se poate dovedi fundamentală, o adevărată iluminare. Ce faci dacă este singura ta şansă de a avea acces la tipul respectiv de cunoaştere? Variante de răspuns (sau mai bine zis: mai multe întrebări deschise) prezintă textul lui Mircea Eliade, La ţigănci, iar punerea sa în scenă păstrează atât atmosfera de mister din nuvelă, cât şi suspansul tragic generat de ceea ce i se întâmplă lui Gavrilescu.
  Richard Bovnoczki joacă un Gavrilescu obosit, confuz, care rătăceşte atât fizic (plimbările sale nesfârşite cu tramvaiul, labirintul din bordeiul ţigăncilor, adresele la care, vorba lui George Călinescu, aici nu stă nimeni) cât şi ideatic, revenind obsesiv la aceleaşi amintiri şi frustrări personale. Firea lui de artist (şi vocaţia ratată, căci lucrează ca profesor de pian), Hildegard, colonelul Lawrence... toate sub apăsarea acelei călduri moleşitoare care nu îl
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• „La țigănci”, în viziunea UnTeatru de Andra Pavel sursa: semnebune.ro
  Duminică, țigăncile lui Eliade s-au ascuns într-o cameră cu multe uși. Le-am găsit, în haine negre și pantofi colorați, pe scena teatrului UnTeatru.
  La țigănci s-a jucat duminică (22 februarie), în două reprezentații în sala de spectacol mai puțin obișnuită, de la UnTeatru. Adaptată de Andrei si Andreea Grosu după nuvela lui Mircea Eliade, piesa a păstrat unele elemente și a schimbat altele. Gavrilescu intră în curtea țigăncilor, atras de umbră, și se lasă atras de jocul țigăncilor. Se pierde printre falduri și amintiri, temeri și tristeți, printre uși deschise și voci de departe.
  – Știți, îmi pare rău c-o deranjez la ora asta. O să creadă că mă duc special la masă.
  – Spuneți-i că ați fost la țigănci. N-o să întrebe nimic dacă îi spuneți de (i)ele…
  Așa se sugerează, c-ar fi iele. Țigăncile îl ademenesc și-l intrigă, apoi se supără că „iar s-a pierdut” și încearcă să-l facă mereu să ghicească care e
  Citeste tot pe semnebune.ro
• Tunelul cu mistere de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  Statutul lui Mircea Eliade în România comunistă, cea în care am trăit primii 30 de ani din viaţă şi în care mi-am făcut studiile, mai puţin cele doctorale, era unul marcat de ambiguitate. Asemănător cu cel al lui Eugѐne Ionesco.
  Prin anii 60-70 ai secolului trecut, regimul încercase să îi „recupereze” şi pe unul, şi pe celălalt, ba chiar să îi anexeze. Cam la fel cum făcuse cu un deceniu înainte cu George Enescu. Se străduise să îi convingă să revină în ţară, cel puţin pentru o vreme, cu speranţa că o astfel de întoarcere, fie şi numai parţială, va contribui la legitimarea sa culturală. Şi nu numai. Şi lui Ionesco, şi lui Eliade le-au fost reeditate operele, nu toate, desigur, în nici un caz nu cele „neconvenabile”. Precum prozele scurte ale lui Mircea Eliade, proze ale căror personaj principal era Securitatea. Le-au fost solicitate interviuri. Cel acordat de Mircea Eliade lui Adrian Păunescu, a cărui istorie completă şi
  Citeste tot pe Adevărul
• La Ţigănci, varianta UNTEATRU de Călin Ciobotari sursa: Jurnalvirtual.ro
  M-am dus cu interes la spectacolul companiei UNTEATRU Bucureşti – La Ţigănci, după Mircea Eliade, în regia lui Andrei şi Andreei Grosu, jucat la Teatrul Gong, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru Sibiu. Textele lui Eliade ajung rar pe scenele de teatru, deşi multe dintre ele au un real potenţial dramatic, oferind personaje ofertante, bine definite, şi subiecte adeseori pline de originalitate. În afara montării lui Alexander Hausvater (Teatrul Odeon, 1993), n-am mai auzit de vreo dramatizare a nuvelei pe care, în 1957, Eliade o scria la Paris.
  Creatorii spectacolului au preferat o scenă de tip circular, cu publicul dispus de jur împrejur, decizie riscantă, în condițiile unui auditoriu numeros, cu apucături de public festivalier: pentru a părăsi sala, din varii motive, o parte din public trebuia să traverseze scena, printre actori aflaţi în plină tensiune interpretativă.
  Dincolo de astfel de neplăcute momente, spectacolul soţilor Grosu este
  Citeste tot pe Jurnalvirtual.ro
• În jos, spre cer de Oana Stoica sursa: Dilema veche
  Teatrul Unteatru şi-a consolidat în 2014 statutul de instituţie de succes în zona independentă. De fapt, micul teatru bucureştean, situat în apropiere de Calea Victoriei, a menţinut direcţiile iniţiale – dramaturgie modernă şi contemporană, producţii minimaliste, regii „discrete“, preocupate de lucrul cu actorul şi subordonate textului –, ceea ce i-a fidelizat publicul şi l-a impus ca un spaţiu cu identitate. Aşa cum am mai scris de cîteva ori, Andreea şi Andrei Grosu, „părinţii“ Unteatru, au reuşit să găsească o reţetă de succes, mizînd pe cîteva elemente din afara tendinţelor în vogă în zona teatrală neoficială: piese complicate, dramatice, montări minimaliste, care servesc textul (formula britanico-americană în care „regele“ este dramaturgul, nu regizorul), repertoriu, actori puternici (fără să fie „starurile“ momentului), fidelizaţi prin distribuirea în mai multe spectacole, constituind astfel o formă incipientă de
  Citeste tot pe Dilema veche
• „La țigănci”, balansul între lumi de Dana Ionescu sursa: Yorick
  Într-o casă veche, cu ziduri reci, sobre, cu spații goale, care poartă amintiri pe care le simți, ca pe un suflu rece, când intri, te poți aștepta la surprize. Pășești în ea, cu tot bagajul tău cultural, cu toate așteptările tale de ființă dispusă să trăiască ceva, altceva, să descopere ceva, altceva decât în ritmul cotidian stabilit de obișnuințe. În casa despre care vorbesc, aflată în spatele clădirii CEC-ului, s-a născut acum câțiva ani Unteatru. Împreună cu un grup de artiști, a apărut în primul rând un spirit al locului, ce creează deja predispoziții în spectatorul care intră, așteaptă o vreme dincolo de perdelele negre ce separă spațiul de joc de restul, după care intră într-un alt mod de existență.
  Se întâmplă la Unteatru, unde regizorii Andrei și Andreea Grosu spun, din toamna această, o poveste pe care o știu mulți dintre cei care vin să le vadă spectacolele făcute pentru un public atent, dornic să guste din
  Citeste tot pe Yorick
• Cazul Gavrilescu – rătăciri şi regăsiri de Răzvana Niţă sursa: Port.ro
  Mircea Eliade mărturisea „Pentru mine Bucureştiul este centrul unei mitologii inepuizabile”. „La ţigănci” – mostră de literatură fantastică ne propune o aventură prin Bucureştiul profesorului de pian Gavrilescu, suflet de artist, inocent, distrat, un inadaptat, anacronic sau atemporal daca vreţi, rătăcit în nostalgia unei iubiri de tinereţe, eşuată din cauza lipsei lui de curaj în asumarea unei decizii.
  Textul vehiculează noţiuni precum visul, jocul, alegerea greşită, vina tragică, canicula, căldura care lichefiază raţiunea şi rezonabilul, o atmosferă spectrală uşor distorsionată în care tramvaiul traversând oraşul pare o luntre a lui Hades. De asemenea se speculează pe tema mitului labirintului, spaţiu al iniţierii în ritualurile morţii, spaţiu de trecere Dincolo. „La ţigânci” e o aventură în spaţiul oniric, al imaginaţiei şi al subconştientului.
  Andreea şi Andrei Grosu propun inedite şi consistente soluţii regizorale
  Citeste tot pe Port.ro
• “Microscop“ teatral al … vieții unui om de Ileana Lucaciu sursa: Spectator
  Nu a trecut nicio lună de când acest teatru independent a deschis stagiunea de toamnă cu premiera “Trădare” (comentată pe acest blog) și propune “La țigănci” după Mircea Eliade. Acest spectacol poate stârni curiozitate, atât pentru cei care mai cunosc astăzi câte ceva despre filosoful Mircea Eliade și vasta sa operă, cât și pentru cei pe care titlul îi poate atrage din alte considerente. “Unteatru” face surprinzător alegerea repertorială cu “La țigănci”, când nu numai în teatrele independente, dar și în cele instituționalizate, funcționează selecția unor texte lipsite de miză culturală. Rezultatul este un spectacol reușit ce poate mulțumi orice categorie de spectatori.
  Scrisă în 1969, nuvela fantastică “La țigănci” a acumulat cu vremea multe comentarii estetice legate și de opera autorului “Istoriei religiilor”. În nuvelă, Mircea Eliade propune în opt episoade, judecarea destinului profesorului de pian Gavrilescu,
  Citeste tot pe Spectator