Eugène Ionesco și-a iubit personajele, într-atât de mult, încât le-a creat contexte și situații scenice care să le pună în evidență și cele mai ascunse trăsături. Lecția nu face excepție. E o piesă de teatru densă, care ridică multe probleme atât din punct de vedere regizoral, cât și al jocului actorilor.
Deși cadrul scenic în sine nu se modifică, vorbim doar de o cameră în interiorul căreia cele două personaje principale – eleva și profesorul ei – își dezvoltă relația, totuși camera aceasta capătă proporții volumetrice diferite, în funcție de schimburile de replici dintre cei doi; uneori ai impresia că cei patru pereți devin doi, alteori ai impresia că tavanul stă să cadă în capul celor doi și tot așa. Soluția scenografică propusă de Mădălina Sandu și Andreea Tecla este eficientă și ajută multă protagoniștii, deși jocurile de lumini nu mi s-au părut că ar completa eficient demersul lor din punct de vedere
Citeste tot pe
BookHub
