În fond, dacă stăm bine să ne gândim, întregul proces pedagogic – toate bunele intenţii fiind incluse – este unul deopotrivă absurd şi ridicol, când nu de-a dreptul monstruos. Transferul de cunoştinţe de la un individ la altul se face adesea pe un teren arid şi chiar ostil. Cei doi nu comunică în chip firesc, veritabil, substanţial, tot „dialogul” e formal, schematic, şi aceasta mai ales deoarece nu e guvernat de admiraţie, ci e ghidat de interes.
Eugene Ionesco vede într-o cheie paroxistică această relaţie între profesor şi discipol, o luptă pentru putere, un trafic de influenţă, un permanent şantaj. Iniţial, Eleva este naivă, deschisă, plină de solicitudine, entuziastă, încrezătoare, pentru ca, la final, pe măsură ce „lecţia” capătă accente nevralgice şi se îndreaptă către o criză cu consecinţe incalculabile, personalitatea tinerei să fie anihilată, aceasta fiind transformată într-o o anonimă, o cantitate ce se adaugă
Citeste tot pe
Acta est fabula