A doua premieră, Livada de vișini, e un pariu destul de riscant. Pe de o parte, spațiul de joc nu e chiar potrivit: e dificil de montat un text cu atîtea personaje (care, la un moment dat, stau toate în scenă) într-un perimetru atît de mic. Pe de altă parte, cînd ataci un asemenea text, pus și răspus în toate felurile, despre care aproape toți spectatorii au amintirea uneia sau a mai multor montări trecute, ar trebui să ai o idee limpede despre el, să fii convins că poți spune ceva nou. Noutăți există, desigur, în montarea de-acum, dar totul pare făcut cam în pripă și nu îndeajuns de asumat.
Atît cît este, spațiul de joc e inteligent folosit: publicul e plasat pe laturile lungi ale unui dreptunghi care se sprijină pe pereții laterali ai încăperii, podeaua e acoperită cu bîrne de lemn nefixate, care induc senzația de provizorat și lume în disoluție, în mijloc tronează o masă alcătuită din aceleași bîrne (rabatabilă, va fi pusă la
Citeste tot pe
Observator Cultural