editeaza

• Forța nebănuită a sensibilității de Silvia Dumitrache sursa: Observator Cultural
  După o montare la Opera din Iași a Luciei di Lammermoor în 2014 și a altor două precedente la Opéra Bastille și la Chicago, Andrei Șerban revine la lucrarea compusă de Gaetano Donizetti în 1835, cu o distribuție parțial schimbată, cea mai notabilă prezență fiind a Venerei Protasova, din Rusia, pentru primele trei reprezentații, în rolul Luciei, și cu Marcello Mottadelli dirijor. Montarea de la Opera Națională din București, a cărei premieră a avut loc pe 11 ianuarie 2017, a arătat un Andrei Șerban minuțios, temperat, de o eleganță clasică, punctată de cîteva momente-cheie de rupere inspirată și provocatoare cu tradiția.
  Donizetti, reprezentant de marcă al bel canto-ului, alături de Rossini și Bellini, a fost un copil prodigios (la nouă ani a avut o bursă la prestigioasa Școală Lezioni Caritatevoli din Bergamo, iar mai tîrziu, pentru că lucrările sale deveniseră atît de cunoscute, a fost scutit de serviciul militar pentru a se dedica
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Emoționantă întâlnire cu… “oglinda” lumii noastre de Ileana Lucaciu sursa: Spectator
  După aproape o sută de ani de la premiera operei “Lucia di Lammermoor” de Gaetano Donizetti, inspirat regizorul Andrei Șerban provoacă emoția descoperirii că povestea Luciei, rămâne și povestea celor de astăzi care se zbat capturați în fortăreața unor indivizi lipsiți de scrupule.
  Gaetano Donizetti a fost un as al genului belcanto, evidențiat exemplar prin drama romantică din “Lucia di Lammermoor” pe libretul lui Salvadore Cammarano, după romanul lui Walter Scott “Mireasa din Lammermoor”. Regizorul Andrei Șerban surprinde chiar, și pe melomanii fani ai romantismului, prin modul în care respectând muzica lui Donizetti, scoate însă, la iveală și profunzimea dramatică, actuală a creației sale. Regizorul îmbogățește teatral imaginea libretulu schematic al romantismului dulceag, dă forță dramatică impresionantă, substratului tematic axat pe soarta omului lucid care poate ajunge în pragul nebuniei într-o lume dominată de militarism
  Citeste tot pe Spectator
• O Lucia di Lammermoor de acum 20 de ani de Oltița Cântec sursa: suplimentuldecultura.ro
  Vizionand premiera cu Lucia di Lammermoor de la Opera Nationala Iasi am avut un intens sentiment de déjà vu. Spectacolul, montat de Andrei Serban in 1995 la Opera Bastille Paris si reluat tot acolo in 2013, beneficiase de o cronica ampla a Anei Maria Narti, publicata in revista „Teatrul Azi“, la finele anului trecut. De acolo recunosteam decorul de interior de cazarma-sanatoriu, balconul circular din partea lui superioara unde sta corul, schelele-scari metalice in diagonala, pe unde coboara-urca si canta solistii, grupurile de soldati care umplu scena.
  In deschiderea stagiunii 2014-2015, melomanilor ieseni li s-a propus o calatorie inapoi in timp, in urma cu 20 de ani, intr-una din institutiile reper ale genului liric european, printr-o mizanscena care, conform unor surse de la fata locului, a polarizat reactiile publicului. Spus in linii mari, era in plina ascensiune infuzarea spectacolului muzical – prin natura lui conservator, caci se hraneste din librete si partituri cu
  Citeste tot pe suplimentuldecultura.ro
• „Lucia din Lammermoor” recitită de Andrei Şerban de Anca Florea sursa: Adevărul
  Cu siguranţă, renumitul regizor Andrei Şerban se simte bine la Opera din Iaşi unde, colaborând excelent cu managerul Beatrice Rancea, găsind şi un ansamblu şi dotări pe măsura dorinţelor sale, se pare că şi-a propus să monteze pe acea scenă parte dintre producţiile sale emblematice, controversate sau ovaţionate în timp, fie la Bucureşti şi în SUA, fie în mari teatre lirice europene, oricum foarte dragi lui.
  Astfel, publicul ieşean a avut bucuria să urmărească „pe viu” şi opera Indiile galante de Rameau şi Troienele cu partitura muzicală gândită ca operă, prezentată în acea versiune în premieră mondială, revenind acum pentru a deschide stagiunea cu Lucia din Lammermoor de Donizetti, în versiunea adaptată (şi… revizuită) a producţiei care, cândva, a stârnit un imens scandal la Opera Bastille din Paris. Este adevărat însă că, după cum îmi spunea celebra soprană Natalie Dessay, când a interpretat personajul central în acea
  Citeste tot pe Adevărul
• Gânduri despre teatru în sala de operă. Lucia di Lammermoor în regia lui Andrei Şerban de Alina Epingeac sursa: Yorick
  Nu pot vorbi alfel decât la persoana I despre experienţa avută în sala Operei Naţionale Române din Iaşi. Rigoarea profesională îmi cere să împărtăşesc impresii, în calitatea de om de teatru care s-a bucurat pentru o seară de spectacolul „Lucia di Lammermooor” în regia lui Andrei Şerban. Nu ştiu dacă toate notele muzicale de pe portativ au fost atinse, dacă tonurile au fost cele juste sau dacă viorile şi harpa au atacat intrarea la momentul optim. Urechea mea muzicală îmi spune că da. Ce ştiu cu siguranţă este că teatralitatea se regăseşete din plin în această montare, cu tot dramatismul acţiunilor, cu emoţia interpretării, cu relaţii, tensiune şi imagini pecrutante.
  Pentru a transforma o poveste simplă şi melodramatică într-o desfăşurare de forţe care să impresioneze nu doar prin anvergură, ci mai ales prin calitate, prospeţime şi actualitate este nevoie de un regizor-creator care să nu se rezume la a plasa interpreţii în
  Citeste tot pe Yorick
• Lucia, un Woyzeck feminin de Andrei Șerban sursa: Agenda LiterNet
  Lucia face parte din categoria personajelor care rămân la periferia societăţii, care nu reuşesc să se integreze. Ea simte, gândeşte, reacţionează altfel, e considerată incomodă, căci nu se adaptează, nu se supune şi, în timp, comportamentul ei atinge extreme. Are o sensibilitate care o face să vadă realitatea ascunsă a lucrurilor şi pentru asta cei din jur o declară nebună, e evident de ce: pentru că atât fratelui (Enrico), cât şi iubitului (Edgardo) le lipseşte această percepţie sensibilă de a vedea dincolo de aparenţe.
  Aceasta este a treia versiune a operei pe care o montez: la Opera Bastille, pentru a imagina un decor care să corespundă stării sufleteşti a Luciei, ne-am îndepărtat de soluţia unei alte Lucii făcute tot împreună la Opera din Chicago cu câţiva ani înainte, care reprezenta o Scoţie legendară şi primitivă (un decor hidraulic pe turnantă, cu un relief de stânci albe ce reproduceau impresionist natura însăşi).
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Corp nesupus, corp exclus de Beatrice Lăpădat sursa: Agenda LiterNet
  Sunt mulţi iubitorii de operă, în formulele ei consacrate, care perpetuează insistent conflictul dintre regia "clasică" şi regia "modernă" (deşi termenul "modern" nu e cel mai adecvat). Ce înseamnă, însă, a "moderniza" când povestea în sine este tributară unui întreg ansamblu de factori socio-politici şi structuri economice? Opera este ea însăşi o formă artistică menită să perpetueze în propriul organism rigoarea structurilor sociale care au dus la apariţia ei, oricât de flexibil se va fi arătat acest corp în ultimele decenii. Mai precis, opera permite exorcizarea unei experienţe radicale şi uneori subversive pe care deţinătorul de putere (financiară sau culturală) este puţin probabil că o va trăi în realitate, aşa că, indiferent de transformările istorice, opera va păstra mereu funcţională o anumită formă de ierarhie.
  Din păcate, la celălalt pol, falsa dihotomie este întreţinută şi de numeroşi regizori care cred că a
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Magia „Luciei di Lammermoor“ de Iulia Popovici sursa: Observator Cultural
  Lucia di Lammermoor – un libret ca o melodramă de vise rele. Cu scoţieni cu nume italieneşti. Şi totuşi, la Opera Naţională din Iaşi, unul dintre cele mai frumoase spectacole lirice care-au poposit în România ultimilor ani (de cînd opera de la noi a trecut prin etapa reinventării de sine, apelînd tot mai des la regizori de teatru inovatori).
  Andrei Şerban a pus în scenă prima variantă a Luciei… lui Gaetano Donizetti la Opéra Bastille din Paris în 1995, spectacolul fiind reluat, într-o nouă distribuţie, în toamna lui 2013. Şi da, în ’95 a făcut ceva vîlvă, nu doar prin contextualizarea poveştii într-un decor ce amintea – s-a spus – de faimosul spital psihiatric Pitié-Salpetrière la început de secol XX (unde erau internate femeile ce nu se supuneau normelor comportamentale ale vremii), cu foarte multe alte referinţe vizuale la spaţii carcerale, puternic masculinizante sau distorsionate mental, ci şi pentru că Lucia însăşi înceta,
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Lucia di Lammermoor - cronică incompletă de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  În primele luni ale lui 1990, la începutul „anilor romantici”, cum îi numeşte într-o recentă carte Gabriela Adameşteanu, regizorul Andrei Şerban revenea în România. Fusese invitat de Andrei Pleşu, pe atunci ministru al Culturii, să preia conducerea Teatrului Naţional din Bucureşti, lucru care i-a bucurat pe unii şi i-a întristat pe alţii.
  Lucru până la urmă firesc fiindcă, oricât de “fragilă” era pe atunci “tânără noastră democraţie”, un lucru era cert: vremea unanimităţilor trecuse. Lui Andrei Şerban îi revenea misiunea nu numai de a revitaliza “prima scenă a ţării” care, din păcate, de ani buni şi din felurite motive începuse să nu mai prea conteze artisticeşte. Şerban şi încă alţi câţiva regizori, cu impresionante fişe de creaţie în ţară şi străinătate şi care aleseseră calea exilului după 1971, atunci când noaptea totalitară redevenise la fel de neagră ca în anii 50, însemnau şansa necesarului racord
  Citeste tot pe Adevărul