editeaza

• Represaliile paranoice ale unei minţi ignorante de Răzvan Rocaş sursa: Agenda LiterNet
  Unul dintre genurile pe care le abordează şi prin care se afirmă tot mai mult Reactorul din Cluj pe plan naţional este teatrul documentar. Un gen care atrage din ce în ce mai mult public datorită subiectelor pe care le tratează, dar şi prin abordările alternative în care prezintă produsul final, implicând privitorul în spectacol şi apropiindu-l de problema dezbătută. În această categorie includ şi spectacolul M.I.S.A. PĂRUT, unul definitoriu pentru ceea ce îşi propune Reactorul, totodată unul dintre marile succese ale teatrului independent clujean, câştigător al premiului pentru regie în cadrul Maratonului Teatrului Independent - Bucharest Fringe din 2017. De asemenea, o apariţie importantă în peisajul teatral autohton ca urmare a subiectului pe care alege să îl analizeze. Pornind de la cazul ficţionalizat al Danei Atudorei, membră a notoriei asociaţii M.I.S.A., se lansează o serie de întrebări legate de legitimitatea şi moralitatea unor acţiuni
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Perplexitate: (nu) mi s-a părut de Dana Țabrea sursa: Ziarul de Iași
  M.I.S.A.PĂRUT nu e genul de spec­tacol care să nu solicite o luare de poziţie. Dimpotrivă, în ciuda faptului că se mizează mult pe şarjare, stârneşte reacţii la nivel afectiv şi pune destule probleme la nivel refle­xiv.
  Însăşi formula de spectacol alea­să (frame-uri lejere, succedarea dina­mi­că a vocilor narative, cu schimba­rea rapidă a rolurilor şi inversarea ge­nurilor personajelor-voci) implicând ironia şi încurajând ambiguitatea discursului oferă o libertate de expresie şi de interpretare ce contrastează mult cu esenţa faptelor prezentate. Dis­cur­sul narativ bazat pe documentare, trans­formând în mod excepţional materialul obţinut prin cercetare în spectacol, în special în partea a doua (ritualul de exorcizare sau cântul despre borderline pe ritmuri tradiţio­nale stilizate) induce o stare de perplexitate cu privire la ce ar trebui să cre­dem despre raporturile dintre tineri şi familiile lor, despre influ­en­ţele sociale
  Citeste tot pe Ziarul de Iași
• Cât de mult rău putem face când doar ni se pare că.... de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  Extrem de provocatoare ideea tinerei autoare de literatură dramatică Alexa Băcanu de a scrie un text destinat scenei în care să ne invite la o reevaluare a ceea ce ştim, dincolo de informaţiile, mai mult sau mai puţin riguroase din presă, despre celebrul guru Gregorian Bivolaru, Mişcarea de Integrare în Absolut, adică M.I.S.A., şi victimele aferente.
  Reevalurea neînsemnând nici demonizarea, dar nici reabilitarea uneia dintre cele mai tenebroase istorii care a fost adesea subiect de primă pagină ori de deschidere a jurnalelor de ştiri televizate. Ci încercarea de a stabili adevărul, poate şi vinovăţiile, dintr-un caz anume, documentat ca atare. Acela al unei tinere cu existenţă reală, originară de undeva de prin Moldova, o fată cu existenţă atestată prin acte de la Starea civilă. O tânără care trăieşte şi astăzi, numită în piesă Ana Boieru. Ni se prezintă un fel de foaie de observaţie, o mărturie la persoana întâi care consemnează o
  Citeste tot pe Adevărul
• M.I.S.A PĂRUT. Ba nu, chiar aşa e de Alina Epingeac sursa: Yorick
  Political correctness-ul nostru cel de toate zilele, dă-ne nouă astăzi încă un subiect controversat pe marginea căruia să ne lamentăm şi ne ajută nouă în îndeplinirea agendelor noastre şi ne fereşte de minţile care gândesc de unele singure! Această sintagmă din limba engleză cu multe litere dublate, pe cât de lungă şi de enervant de tastat şi pronunţat se dovedeşte a fi, e încă şi mai periculoasă şi mai violentă în manifestare şi exprimare liberă, dar ce liberă!, şi câştigă tot mai mult teren în faţa bunului simţ tradiţional. Nu mai e suficient să ai aşa ceva. Trebuie mort-copt ca bunul tău simţ să se supună rigorilor acestei corectitudini politice, invenţie de ultimul răgnet în materie de manipulare şi false probleme aruncate pe post de praf în ochii oricui ar vrea să privească în direcţia în care nu-ştim-cine nu vrea să privim. Şi vai ce ne mai oripilăm de tot şi toate şi ce sensibili am devenit peste noapte. Toţi.
  Citeste tot pe Yorick
• Noaptea minţii de Oana Stoica sursa: Dilema veche
  „Prima afirmație e cea mai puternică“ este refrenul unui documentar performativ, M.I.S.A.PĂRUT, realizat la Reactor de creaţie şi experiment, unul din spaţiile independente din Cluj, de regizorul Dragoş Muşoiu, pe un text de Alexa Băcanu. Spectacolul, creat în cadrul proiectului „Exerciții de democrație. Investigarea istoriei recente“, finanțat de AFCN şi autorităţile locale, are la bază un caz real care oferă prilejul unei analize a educaţiei în familie şi a relaţiilor dintre părinţi şi copii, a calităţii media şi influenţei acestora asupra mentalului colectiv, a victoriei (încă) nezdruncinate a gîndirii retrograde, cu tuşe oculte, care domină atitudinea generală – faţă de lume şi viaţă, vorba aceea – a naţiunii în vremurile contemporane. Confruntată cu probleme sensibile – homosexualitatea, romii, multietnicitatea etc. – care i-au pus la grea încercare viziunea tradiţionalistă, naţiunea a eşuat în a dovedi un spirit
  Citeste tot pe Dilema veche