editeaza

• 1
• 2

• Un spectacol-studiu „Macbeth” de Radu Pocovnicu sursa: Revista Flacăra
  Aşteptat cu mare interes de iubitorii teatrului din România, „Macbeth”-ul montat de Radu Penciulescu, la TNB, a stârnit vii controverse.
  Critica are o revelaţie în faţa spectacolului minimalist propus de regizor, atunci când nu îl pune la zid, jurnalistul Cristian Tudor Popescu părăseşte nedumerit sala la pauză şi scrie a doua zi un editorial acid, iar Petre Roman vine la spectacol ca la teatru, aţipind şi trezindu-se la bubuiturile tobelor. Cu toate că drumul de la concepţia unui spectacol la realizarea lui efectivă este alterat de tot felul de constrângeri, Radu Penciulescu a anunţat de la bun început în care cheie trebuie văzută creaţia sa. Regizorul intitulează producţia de la TNB drept un spectacol-studiu (potrivit DEX – începerea repetiţiilor la o piesă). Iar spectacolul lui Penciulescu este o încercare de a regândi textul shakespearian în contemporaneitatea sa, chiar dacă asta poate să-i răpească din vrajă (bagatelizând şi jocul
  Citeste tot pe Revista Flacăra
• „Macbeth“, experiment minimalist la Naţional de Dan Boicea sursa: Adevărul
  Spectacolul-studiu „Macbeth“, cu Ion Caramitru şi Valeria Seciu în rolurile principale, are premiera astă-seară, de la ora 19.00. Publicul va vedea chiar de pe scena Sălii Mari a Teatrului Naţional Bucureşti (TNB) un spectacol experimental, regizat de Radu Penciulescu.
  Spectacolul, produs sub auspiciile Centrului de Creaţie şi Cercetare Teatrală „Ion Sava" din cadrul TNB, îşi propune să fie mai degrabă o investigaţie, decât să caute cu orice preţ o formă finită pentru a-şi transmite mesajul. „Este vorba despre o operă deschisă, cum ar spune Umberto Eco, nu o punere în scenă «ortodoxă» a piesei lui Shakespeare. De exemplu, sunt actori care joacă mai multe roluri", punctează Alice Georgescu, critic de teatru, directorul Centrului „Ion Sava".
  Spectacolul se joacă la Sala Mare, iar publicul va avea la dispoziţie aproximativ 250 de locuri. „În toate teatrele din lume se întâmplă aşa ceva. Genul acesta de spectacol nici n-ar putea să
  Citeste tot pe Adevărul
• Citiți instrucțiunile! de Mircea Morariu sursa: Revista Familia - pg.259
  Macbeth, spectacol-studiu realizat prin colaborarea dintre Teatrul Național din București și Centrul de Cercetare Teatrală “Ion Sava”, a avut premiera cândva la începutul lunii martie a anului 2011. Am izbutit să îl văd de abia în noiembrie, cu prilejul Festivalului Național de Teatru. Timp suficient pentru apariția cronicilor pe care le-am parcurs cu sentimente amestecate. S-au pronunțat, în chip evident, specialiști și neofiți, oameni ce au înțeles exact care au fost intențiile spectacolului și miezul proiectului coordonat de regizorul Radu Penciulescu, dar și persoane “civile” care, având la dispoziție spațiu public de exprimare, și-au făcut cunoscute opiniile, firește, categorice, deși, din ceea ce au scris, se vede cu ochiul liber că nu au înțeles nimic din ceea ce au văzut. În primul rând nu au ținut cont de faptul că au văzut nu orice fel de spectacol, ci, așa cum Radu Penciulescu a precizat insistent, și cum am făcut-o și eu
  Citeste tot pe Revista Familia - pg.259
• Un trio de aur la Nationalul bucurestean: Ion Caramitru si Valeria Seciu, sub bagheta lui Radu Penciulescu, in "Macbeth" de Silvia Kerim sursa: Formula AS
  Sub umbra mortii
  "Macbeth" are o faima rea. Despre capodopera lui William Shakespeare se spune ca aduce ghinion. Legenda vine din timpuri stravechi, si oricat ar parea de bizar, multi actori mari ai lumii au evitat sa joace in piesa, indiferent daca rolul era mare sau mic. Stralucitul sir Laurence Olivier s-a incumetat sa-l intruchipeze pe "sangerosul rege scotian" si a facut-o pe masura uriasului sau talent, numai ca, la premiera din anul 1937, a reusit abia in ultima clipa sa evite o bucata din decor care era gata-gata sa-i cada in cap! Ceva asemanator avea sa traiasca, in 2004, si celebrul Michael York, si tot la Royal Shakespeare Company, cand s-a incumetat sa joace rolul lui Macbeth. Macbeth a existat cu adevarat. Istoria ne spune ca el a stat in tronul Scotiei intre anii 1040-1057. General glorios, Macbeth l-a asasinat pe regele aflat la putere, Duncan intaiul, pe care l-a socotit a fi un uzurpator. Si-astfel se urca pe tron, pe care-l ocupa aproape doua decenii.
  Citeste tot pe Formula AS
• Macbeth sau suflul spart al unor oameni vii de Iuliana Iustina Stănculescu sursa: Agenda LiterNet
  Nu sunt în măsură să comentez punerea în scenă a textului shakespeare-ian. Voiam doar să vorbesc despre ce am trăit eu, un spectator.
  Marea greşeală pe care o fac (şi, poate, ca mine, mulţi alţi spectatori) este că merg la teatru pentru oamenii al căror nume este legat de respectiva punere în scenă. Ca spectator novice şi deloc educat în tehnici teatrale sunt doar sensibilă la vibraţiile care se nasc şi circulă între scenă şi sală şi mă imaginez, de fiecare dată, simţind piesa.
  Pentru spectacolul din seara aceasta, am o interpretare care probabil că nu e doar a mea, chiar dacă unora li s-ar putea părea stranie. Şi mi-ar plăcea să cred că ea a fost, măcar în parte, intenţionată în acest fel de Radu Penciulescu.
  De la cortina de fier care împrejmuieşte spaţiul în care piesa de petrece, pînă la butoaiele albastre şi sunetul lor spart, simt că totul era proiectat să contureze lumea interioară a personajului principal.
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Un Macbeth dezamăgitor de Liviu Ornea sursa: Observator Cultral
  Deconcertant spectacolul lui Radu Penciulescu. Aproape nimic n-a mai rămas din patosul, din violenţa sentimentelor care impregnează textul. Să le elimini poate fi perfect legitim. Cu condiţia să pui altceva în loc, să dai o altă cheie. Regizorul îşi explică în caietul-program viziunea şi totul pare coerent şi limpede. George Banu contextualizează, pregăteşte, explică şi el. Dar divorţul e uriaş între intenţie şi comentariul scris, pe de o parte, şi realizare, de cealaltă parte. Minimalism, scenografie funcţională şi epurată, montare à la Brook – de acord. Dar ce vedem? Pe scenă avem un Macbeth foarte ezitant. Perfect, aşa l-a vrut regizorul şi, oricum, partitura i se potriveşte actorului. Dar Ion Caramitru pare că nu-şi ia în serios personajul. Dacă e aşa şovăielnic, cum de e marele, neînfricatul general? Şi cum de se decide, totuşi, să înfăptuiască o crimă? În nici un caz datorită încrederii neştirbite în profeţia
  Citeste tot pe Observator Cultral
• Pumnalul înfipt în regia unui spectacol „Macbeth", pe scena mare a Teatrului Naţional din Bucureşti de Doina Uricariu sursa: Cotidianul
  Încă un spectacol-provocare în palmaresul lui Radu Penciulescu! Pe multe afişe ale unor spectacole cu „Macbeth", în loc de actori şi peisaje tenebroase, putem vedea un pumnal plin de sânge care străpunge golul coroanei regale. Pumnalul câştigă tronul. Sângele celui ucis mişeleşte garantează regatul, plecăciunea supuşilor şi locul în cronici. De parcă cine pe cine a ucis nu mai contează, nici unde, nici cum anume şi mai ales în ce context şi cu ce urmări în lumea de afară şi în cea lăuntrică. Cutremurul trăit de făptuitorii crimei nu are un număr de replici cuantificabil. El se instalează definitiv în suflet şi în creier ca un pumnal înşurubându-se în memorie, fără să mai poată face loc nici unui echilibru. Nu-i rezistă nimeni, nici Lady Macbeth meşteră în scenarii, imperative şi îndemnuri, care înnebuneşte şi moare obsedată de mâinile ei pătate de sângele regelui Duncan. Pumnalul smuls din rărunchii victimei se înfige în
  Citeste tot pe Cotidianul
• Macbeth: procesul, nu succesul de Ana-Maria Nistor sursa: Revista Luceafărul
  Este minunat când scena te face să te întorci cu gândul la şcoală, dar cu o singură condiţie: să nu vrei şi altceva de la spectacol.
  Pentru mulţi oameni de teatru, cred, a fost o bucurie să-l ştie pe legendarul regizor Radu Penciulescu din nou acasă, lucrând în laboratorul Centrului de Cercetare „Ion Sava”. Dar, ceea ce aşteptam să fie o demonstraţie cu public restrâns, urmată, eventual, de o conferinţă, s-a transformat într-un spectacol la Sala Mare. Cu tot ritualul cuvenit: premieră, bilete, spectatori care, odată instalaţi pe locurile lor, se pregăteau pentru a urmări o reprezentaţie. Ceea ce a urmat a fost însă un fel de examen de regie de anul II destul de interesant. Am putut vedea propuneri şi soluţii ingenioase de lectură a textului shakespearian, dar şi multe neajunsuri care în facultate ar fi fost iertate, deoarece acolo interesează „procesul, nu succesul”. O sintagmă ştiută încă de la admitere, menită să îi ajute pe
  Citeste tot pe Revista Luceafărul
• „Macbeth”, claritate în obscurul nopţii de Maria Sarbu sursa: Jurnalul National
  Revenirea lui Radu Penciulescu la Teatrul Naţional Bucureşti este marcată prin realizarea unui spectacol-studiu cu piesa lui Shakespeare „Macbeth”. De la bun început, cei im­plicaţi în această producţie au ţinut să atenţioneze cronicarii şi publicul că ceea ce va rezulta ţine de experiment, mai ales că „Macbeth. Un stu­diu”, cum a denumit regizorul această creaţie a sa, a fost gândit sub auspicii­l­e Centrului de Cercetare şi Creaţie Teatrală „Ion Sava” din cadrul TNB.
  
  Mi se pare importantă remarca fă­cută spre cunoştinţa tuturor de cri­ticul Alice Georgescu, director al res­pectivului centru, care spune în nota in­serată în caietul de sală că, în 1946, „lu­mea teatrală românească era pusă în faţa unui spectacol cum nu mai cu­noscuse până atunci, în ciuda fap­tu­lui că ideile novatoare despre arta sce­nică, legate de apariţia în domeniu a unei noi profesiuni – cea de regizor –, începuseră să
  Citeste tot pe Jurnalul National
• Un Macbeth "minimalist" de Robert Bălan sursa: România Liberă
  După „Legenda Marelui Inchizitor", Radu Penciulescu revine la Teatrul Naţional din Bucureşti cu un spectacol-studiu după o piesă mai rar jucată a lui Shakespeare. E un „Macbeth" tratat în cheie minimalistă, prin urmare mai puţin spectaculos.
  Ion Caramitru, Mircea Rusu, Valeria Seciu şi alţi actori ai naţionalului bucureştean s-au întors la şcoală. Cam asta e prima senzaţie la contactul cu noul „spectacol-studiu" al Centrului de Cercetare şi Creaţie Teatrală „Ion Sava" şi TNB. Note îi lăsăm să îşi dea singuri, mai ales că majoritatea au trecut de-a lungul timpului şi pe la catedră. Şi nu ştiu dacă, în cazul în care acest spectacol ar fi fost într-adevăr un examen de actorie, ar fi existat note prea mari .
  După 1990, la revenirile sale în România, regizorul Radu Penciulescu, cel care a înfiinţat Teatrul Mic, cel care a realizat în anii '70 spectacole de care se vorbeşte şi astăzi, a preferat să facă ateliere cu actori,
  Citeste tot pe România Liberă
• Experimentul Macbeth sau schiţă de regie de Monica Andronescu sursa: Yorick
  După „Marele Inchizitor” pus în scenă la Sala Atelier a TNB, Radu Penciulescu revine acum la Sala Mare cu o montare-experiment, aşa cum a fost anunţată, un studiu asupra lui „Macbeth”, piesa purtătoare de ghinion, cea adesea ocolită de regizori şi de actori. Produs împreună cu Centrul de Creaţie şi Cercetare Teatrală „Ion Sava” din cadrul TNB, spectacolul lui Radu Penciulescu, realizat în stil minimalist, se doreşte în primul rând o lectură contemporană a textului shakespearian.
  Aşa cum e comprimată, povestea lui Shakespeare îşi propune să vorbească despre feţele şi faţetele puterii şi ale luptei de culise pentru putere. Şi să vorbească „pre limba noastră”, adică într-un limbaj şi cu mijloace bine adecvate lumii de lângă noi… Şi îşi mai propune să aducă laolaltă, pe scena de la Naţional pe Ion Caramitru şi pe Valeria Seciu, în rolurile Macbeth şi Lady Macbeth. Iată ce-şi îşi propune…
  În fapt,
  Citeste tot pe Yorick
• Un spectacol unicat de Ileana Lucaciu sursa: Blog Ileana Lucaciu
  Regizorul și profesorul Radu Penciulescu oferă un spectacol unicat, o lecție de teatru, de excepție pentru peisajul nostru teatral, cu “Macbeth” de William Shakespeare. Este “un studiu”, și menționăm că proiectul aparține Centrului Cultural de Creație și Cercetare Teatrală “Ion Sava” din cadrul primei scene a țării. Precizarea este necesară pentru că în ultimii ani, cultura teatrală a fost afectată de intervenția tehnicii vizualizării excesiv întrebuințate care distruge esența specificului acestei arte, CUVÂNTUL și sensurile sale. În numele “teatrului modern” s-au înmulțit reprezentațiile cu proiecții spectaculoase, cele încărcate de false efecte scenografice cu pretenții metaforice, pe texte clasice “adaptate” ori “după … X” autor , cu sensurile dramaturgului transformate, răsturnate. În așa zisul “teatru modern” rostul cuvântului este diminuat, ca și cel al actorului. Rezultatul sunt spectacole distant emoționale,
  Citeste tot pe Blog Ileana Lucaciu
• Un Macbeth tern de Simona Chiţan sursa: Adevărul literar și artistic
  Studiul de la Teatrul Naţional, montat de Radu Penciulescu, nu trezeşte emoţia pe care o aşteptam de la reîntâlnirea cu doi mari actori: Ion Caramitru şi Valeria Seciu. Dacă Ion Caramitru, în rolul regelui, joacă doar corect, Valeria Seciu, o Lady Macbeth încărunţită, interpretează cu demnitate şi profunzime rolul reginei copleşite de vină.
  Spectacolul - studiu „Macbeth", care s-a jucat în premieră vineri şi duminică seară, pe gradene, în Sala Mare a Teatrului Naţional, a produs deziluzie printre spectatori. Toată lumea se aştepta să fie o revelaţie, atât prin prezenţa unui regizor de excepţie - Radu Penciulescu - care a vrut să monteze un alt mare text al lui Shakespeare după „Richard al II-lea" (1966) şi „Regele Lear" (1970), cât şi prin reîntâlnirea, după 47 de ani, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, a doi mare actori, Ion Cei doi au debutat în 1964 în spectacolul „Eminescu", în regia lui Sică Alexandrescu,
  Citeste tot pe Adevărul literar și artistic
• Macbeth, un criminal fără armură de Răzvana Niță sursa: Port.ro
  Ceea ce propune Radu Penciulescu în acest discurs-spectacol este un studiu complex. Şi aceasta deoarece el are cel puţin două direcţii: pe de-o parte, o expediţie în substanţa textului, iar pe de altă parte aventura întâlnirii actorului cu personajul său şi naşterea spectacolului.
  Fidel convingerii sale că teatrul nu înseamnă soluţii sau invenţii preconcepute, ci descoperire, de-construcţie şi re-compunere, aducere în contemporan, în uman, la fiinţă, la viaţă a unui adevăr, Radu Penciulescu demontează prejudecăţile culturale legate de cum se face sau se spune (recită) Shakespeare, tirada goală, completă, finită, concepţia închisă, aprioric finisată; aruncă peste bord balastul mentalităţilor spiritual-culturale, mai mult sau mai puţin „făcute” şi ne oferă prilejul de a asista la o dezvrăjire, o tomografiere a procesului de creaţie însuşi. Actorii nu interpretează capodopere ale dramaturgiei universale, eroi excepţionali,
  Citeste tot pe Port.ro