Avem nevoie de comedie. O căutăm în cotloanele vieţii. O intituim în orbita duhului diurn. O râvnim, adulmecându-i sprinteneala. Îi extragem oxigenul cu poftă, bucurându-ne.
Bucuria intelectuală, în vremurile acestea pe care le trăim, capătă nuanţă de virtute, o virtute excavată în sine, o virtute obligatorie pentru o vieţuire consecventă, rezonabilă şi remediabilă. Bucuria intelectuală, în vremurile care aveau să marcheze o mare parte a secolului trecut, deţinea şi ea esenţele rafinate şi flue, în aceeaşi măsură, ale unui umor evanescent.
Traiectoria istorică a bucuriei se înfundă în ananghia sentimentală a unui popor cu un story viciat de o realitate absurdă, extorcată de aliaţi şi non-aliaţi, de făcători de bine şi doritori de bine care i-au bântuit, şmirgheluit şi beteşugit teritoriul, istoria şi vitalitatea.
Gustătorul de comedie era şi atunci – şi este şi acum – purtătorul unui calabalâc sentimental nemăsurabil,
Citeste tot pe
Revista Teatrală Radio
