Mai întâi rămâi blocat. N-ai aer. N- ai chef sa vorbeşti, să auzi, să vezi. Nici n-ai cum.
Fumul, imaginea celor trei camere, cufărul în care se piteşte Lili, măsuţa de lemn cu trei picioare, dansul lui Viktor şi vorbele lui lumea e acolo, plină de posibilităţi... toate astea şi altele, mai multe, ţi se învârt în cap.
Eşti bântuită şi baţi străzi alandala şi te chinui să le pui pe toate în ordine. N-ai putut să iei cu tine şi coerenţa lumii ăleia. Îi simţi doar fisurile. Durerea. Duioşia.
Şi-atunci te plimbi aşa. Cu Viktor. Împiedicat şi îmbrobodit, îţi bolboroseşte ceva despre trenurile de marfă care-i circulă prin cap şi despre lămâia pe care o mânca în copilărie, împreună cu sora lui.
Cu Lili şi Pipi dansând halucinant pe lângă tine.
Cu Nymse cea zbârlită. Ai vrea să îi spui ceva dar nu ştii cum, nici măcar un bilet pe care să i-l strecori în ghiozdanul-cutie de poştă nu poţi să-i scrii. Aşa că taci şi
Citeste tot pe
Agenda LiterNet