editeaza

• 1
• 2

• Profetul urii de Oana Stoica sursa: Dilema veche
  Martiri, piesa lui Marius von Mayenburg, pare să fi trezit interesul în România (a fost montată de cel puţin patru ori). Textul vorbeşte despre religie ca instrument pentru obţinerea puterii şi a fost vizionar la vremea lui, în 2012. Radicalizarea religioasă a fost folosită de către ISIS în lupta pentru acaparare teritorială şi dominaţie în Orientul Mijlociu şi, ulterior, la instaurarea terorii în lume. Dar terorizarea constantă a Occidentului, în special a Europei, a devenit vizibilă după 2012 (Anders Behring Breivik comisese deja masacrul de la Oslo, dar acţiunea sa nu a fost motivată religios), astfel că von Mayenburg s-a dovedit, ironic spus, un profet.
  Martiri este un studiu de caz ficţional privind transformarea unui adolescent într-un creştin fervent, care urmează nu calea apostolică, ci pe cea christică. Benjamin porneşte o cruciadă (după cum zice chiar diriginta lui) împotriva tuturor, a sistemului educaţional, a familiei proprii,
  Citeste tot pe Dilema veche
• În numele educației și al bunei credințe de Luciana Antofi sursa: lucianantofi.wordpress.com
  „Sonat pe bază de Iisus” sau manipulat prin cea mai perversă formă de persuasiune: religia. Prost înțeleasă sau insuficient explicată de cei din jur, credința poate să dăuneze grav tinerilor. Este și cazul lui Benjamin, un adolescent a cărui întâlnire cu Biblia și învățăturile creștine îl aruncă ușor în extremism, dând brusc un nou sens existenței lui pe care o chestionează, la vârsta când, prea devreme să înțeleagă și prea târziu pentru reeducare, dilemele lui existențiale își pot găsi lesne răspuns la prima filosofie acceptabilă pe care o întâlnește.
  El este personajul central al unui text al dramaturgului german Marius von Mayenburg, una dintre cele mai puternice şi cinice scriituri ale dramaturgiei contemporane. Scrisă în 2012, piesa „Martiri”, regizată în același an chiar de către autor la Berlin și pusă în scenă de importante teatre din Europa (măcinată azi de gravele probleme ale extremismului de toate felurile),
  Citeste tot pe lucianantofi.wordpress.com
• „Martiri” demni de o cauză mai bună de Alina Epingeac sursa: Yorick
  Religia şi credinţa par a fi unul şi acelaşi lucru. Doar par. În timp ce credinţa este foarte personală şi, de cele mai multe ori, sinceră, religia este o dogmă care supune prin reguli. Poţi foarte bine să crezi, să fii credincios, fără să fii neapărat religios. Şi la fel de bine poţi să fii interesat de învăţăturile de credinţă în mod intelectual, să aprofundezi comparativ, să înveţi, să cercetezi, fără să ai credinţă. Credinţa o poartă fiecare în sufletul său; poate că cei mai credincioşi dintre noi nici nu dau prea multe dovezi publice de adeziune, nu fac demonstraţii. Religia, pe de altă parte, poate fi un instrument social puternic de control. Credinţa e a fiecăruia, iar religia a celor mulţi.
  Spectacolul „Martiri” de Marius von Mayenburg, montat de Vlad Massaci la Teatrul Mic vorbeşte despre o credinţă fanatică, destructivă, convertită în religiozitate malignă. Demonstraţia foarte frustă spune fără ocolişuri şi
  Citeste tot pe Yorick
• Între agonie şi exaltare, sacrificiul amânat de Răzvana Niţă sursa: Acta est fabula
  Pubertatea – dincolo de vârstă – se dovedeşte a fi un tărâm al confruntărilor, rătăcirilor, aventurii, un purgatoriu între inocenţa copilului şi responsabilitatea maturului, câmp de război cu sine şi cu lumea, ultima şansă de răzvrătire împotriva conformismului, a condiţionărilor şi a viitorului care nu se anunţă mai brav decât prezentul.
  Eroul piesei lui Marius von Mayenburg este înainte de orice o conştiinţă, o voce tăioasă, cumplită ce demască complicităţi, un caracter contondent, agresiv, asocial, incoruptibil în plan afectiv. Închis în propria minte ca într-o celulă de maximă siguranţă, Benjamin vorbeşte cu cei din jur în sentinţe definitive. Supremul lui curaj constă în autoizolare şi – atunci când nu se poate altfel şi este nevoit să se afle în mijlocul comunităţii – transmiterea unor mesaje apocaliptice, în care nu îşi află loc nici compasiunea, nici solidaritatea, nici mântuirea. Umanitatea însăşi pare
  Citeste tot pe Acta est fabula