Radu Nica este genul de regizor care caută texte ce-ţi dau de gândit. Cum e şi cazul cu Martiri pus în scenă curat, neutru, dar natural, pur teatral, excelent lucrat cu actorii, fără emfaze gratuite. Uneori, numele lui Frank Wedekind şi Marius von Mayenburg apar unul lângă altul.
În Martiri, existenţialismul teatrului lui Mayenburg este puţin evident, dar poate fi recuperat prin trimiterea la Deşteptarea primăverii (drama copiilor devine drama adulţilor ce devine drama celor ce aleg să fie liberi). Ideea de natură umană este lăsată în urmă prin noul concept de condiţie umană: excesele puberale şi fanatismul religios au ceva în comun, însă destinul omului este chiar opera sa.
Prin decorul unic, bazat pe forţă de sugestie (culori vii, multifuncţionalitatea spaţiilor de joc), dar şi prin modul brusc, energic în care scenele sunt tăiate, se succed sau întrepătrund, fiind astfel punctate prin video design (Mihai Păcurar) şi sound design (Vlaicu
Citeste tot pe
Ziarul Metropolis