Nu se obișnuiește aici să te rezumi la viața din piesele de teatru, dar incapabil de conformism, cum probabil că m-ați găsit deja, insist pentru această excepție. Viața din piesele de teatru, deși imaginată, se constituie, prin acea magie proprie artei, chiar dacă nu pentru mult timp, într-o realitate de neocolit. Apoi, consecințele durează. Întrebări care nu existau înainte se nasc, unele începuturi de răspunsuri se dau, se modifică unghiurile din care-ți privești existența, toate cu condiția primordială, deși arareori împlinită la oameni, de a nu fi bou (vacă).
Când sunt în orașul București, merg în fiecare zi la teatru. E o chestie de igienă mintală, o toaletare intimă a problemelor stării de sănătate a spiritului, pentru care nu am a da explicații. Această permanentă grijă pentru ficțiuni care prind, chiar în fața ta, viață, căci asta sunt în definitiv toate spectacolele, ar putea să pară exagerată, poate chiar ridicolă.
Citeste tot pe
Revoluția bunului scris
