"Uitasem că mai există şi teatru de vorbe", aşa mi-a spus Iosif Herţea, aproape nostalgic, după un spectacol văzut de curînd. Fusese, într-adevăr, unul de vorbe, dar nu grozave. În schimb, ce vorbe frumoase în Menajeria de sticlă a lui Tennessee Williams!
Este, pentru mine, a treia punere în scenă a acestui text. Prima am văzut-o la Bucureşti, la Teatrul Bulandra, în regia lui Ioan Taub. Eram adolescent, dar îi ţin bine minte pe Ileana Predescu, pe Dan Nuţu şi pe Virgil Ogăşanu (ştiu sigur că nu mi-a plăcut nici una dintre Laure, Violeta Andrei şi Valeria Ogăşanu). A doua, acum doi ani, la New-York, cu Jessica Lange; un spectacol clasic, bine legat, de actori excelenţi, regia discretă, limitată la lucrul cu actorii.
Ceea ce m-a frapat acum, este cît de mult seamănă lectura dată textului de Valeria Seciu cu celelalte două pe care le-am amintit. Cu mijloace, sigur, diferite, toate cele trei mari actriţe comunică acelaşi lucru,
Citeste tot pe
Observator Cultural