editeaza

• 1
• 2

• Cronica unui esec neanuntat: Mizantropul lui Gabor Tompa de Călin Ciobotari sursa: Flacăra Iașului
  Asteptata cu un interes discutabil de un Iasi cultural ametit parca de melancoliile ce urca si coboara Copoul, deschiderea de stagiune de la Teatrul National Vasile Alecsandri s-a petrecut intr-o inexplicabila discretie, fara prea multe legaturi cu ideea de eveniment major si lasand vag impresia unui ciudat schimb intre oameni ce se fac ca ofera cu entuziasm ceva si oameni ce se fac ca primesc cu entuziasm acel ceva.
  Daca in stagiunea trecuta deschiderea o facea Alexandru Dabija „O noapte furtunoasa", anul teatral 2011-2012 iesean a plecat la drum cu„Mizantropul" lui Molière, in regia lui Gabor Tompa. Optiune corecta, fie numai si daca ne gandim la ipocrizia ce domina prezentul, si, implicit, la valabilitatea unui subiect cu posibilitate de reiting mai mare decat in anul de gratie 1666. In plus, prezumtia de succes venea si din faptul ca regizorul lucrase deja cu textul de fata, de notorietate fiind montarea sa din 2000, de la Teatrul Maghiar din Cluj. Daca il ai si pe actorul
  Citeste tot pe Flacăra Iașului
• Mizantropul lui Gábor Tompa, un pariu încă necâștigat de Nicoleta Munteanu sursa: Art Act Magazine
  Cât de importantă este piesa care deschide o stagiune teatrală? Chiar și atunci când se crede cu tărie că o primă impresie poate fi corectată de următoarele reprezentații, chiar și în cazul unor motive întemeiate care conduc la montarea ei într-un moment anume (cazul de față), consider că alegerea autorului, a textului și maniera de punere în scenă sunt la fel de importante ca felul în care reușesc actorii să se mobilizeze după pauza destul de lungă din timpul verii.
  Destul de mediatizat și așteptat de către publicul ieșean (mai ales după deschiderea nonconformistă și de bun augur a stagiunii Operei - aflată de puțin timp sub conducerea lui Beatrice Rancea), spectacolul după Mizantropul lui Molière ar fi trebuit, probabil, să ofere o imagine asupra direcției către care se îndreaptă teatrul din Iași.
  O piesă de factură clasică în viziunea unui regizor „aflat pe val”, cu montări care au deschis stagiunile a nu mai puțin de trei
  Citeste tot pe Art Act Magazine
• Oglinda urâtului de Ioana Petcu sursa: Reviata Cronica
  Scena a III-a din actul al IV-lea al Mizantropului se construieşte treptat din tensiuni abia stăpânite care ajung să izbucnească la cote incredibile. Protagoniştii, Alceste şi Célimène, deţin motive de învinuire şi ne neînţelegere: au împreună în faţa ochilor un document incriminator – o scrisoare. Este vorba despre scrisoarea Célimènei – această văduvă tânără, ţinem să punem un accent pe statutul ei social, adesea scăpat din vedere – către un admirator înfocat, Oronte, după cum bănuieşte aprins de gelozie, Alceste. Dar e oare Alceste gelos? Sau poate e un sentiment mai adânc care-l nemulţumeşte, care-l macină şi-l face să izbucnească brutal. Întregul dialog şi întreaga ascensiune a acţiunilor scenice au ca motor răvaşul cu ton cald pe care îl au în faţa ochilor. Vederea acestui obiect îi incită, îi irită şi-i aşază pe poziţii opuse, poziţii care, în acelaşi timp sunt şi foarte instabile. Ochii lor percep în mod
  Citeste tot pe Reviata Cronica