editeaza

• 1
• 2

• Cum sa inveti sa vezi de Cristina Modreanu sursa: Gândul
  Piesa "Molly Sweeny" a celebrului dramaturg irlandez Brian Friel descrie un caz de "vindecare miraculoasa nereusita", care ne ajuta sa intelegem cat de orbi putem fi cand privim spre noi insine. Molly a crescut fara sa vada si a cunoscut lumea prin simturi. Cand sotul ei, Frank, a convins-o ca trebuie sa se opereze a fost de acord, de dragul lui si al doctorului Rice, care parea incantat sa-i redea vederea, amintindu-si astfel de cariera lui altadata promitatoare. Singurul lucru la care nu s-a gandit Molly a fost propria fericire. A aflat apoi ca sufera de "vedere oarba", adica operatia a reusit, dar creierul ei nu poate face conexiunile intre imagini si sensul lor. O data cu vederea, Molly a pasit intr-o lume vrajmasa, necunoscuta.
  Spectacolul lui Dabija are o finete captivanta si o doza de distantare care impiedica patetismul sa intre in functiune, desi subiectul e permanent la granita cu acesta. Constructia piesei evita si ea "accidentul" prin faptul ca cele trei personaje,
  Citeste tot pe Gândul
• Ochiul interior al lui Molly de Doina Papp sursa: Revista 22
  Faceti experienta sa vedeti cum e la teatru sa privesti si sa asculti trei actori vreme de circa doua ore spunand o poveste. E scrisa de Brian Friel, cel mai important dramaturg irlandez al ultimelor decenii, si e pusa în scena de un regizor care gaseste piesa, evocandu-l pe Peter Brook, "bine scrisa" si "de o calitate dramatica reala". "E cu oameni", mai spune Dabija si "te ajuta sa vezi ceva". Fiind vorba despre o oarba supusa unor experimente medicale, despre ce crede ea ca e lumea si ce cred ceilalti ca se întampla cu ea, piesa si spectacolul ne duc catre concluzii nu tocmai neasteptate. Caile sunt însa cu adevarat originale. Orbirea ca metafora la care face aluzie piesa are o cariera impresionanta în literatura, dar povestea lui Molly, care vrea sa ne atraga în lumea ei interioara refuzand-o pe cea reala, e atasanta. Interpreta, Lelia Ciobotariu, ni se adreseaza cu jovialitate de dincolo de privirea opaca. Pasiunea din relatarea ei, ca si firescul cu care vorbeste despre
  Citeste tot pe Revista 22
• Balenele, caprele iraniene şi albina etiopiană se descurcă fără noi! - Molly Swe de Cristina Rusiecki sursa: Adevărul
  În fundal: nişte pătrate înnebunitoare. Cu dimensiuni identice, dar aşezate în linii neregulate, derutante. Lipsite de căldura culorii, cu glacialul lor alb-negru, sperie ochiul şi confuzează percepţia, inducând neîncredere în propria vedere. Cu fiecare baleiere a privirii, liniile îşi schimbă raporturile. Poate ca replică la multistratificarea din Bash - căci autorul e acelaşi, Andu Dumitrescu, unul dintre puţinii noştri scenografi dispuşi oricând să sacrifice frumuseţea şi ostentaţia decorului de dragul structurii şi temeiurilor din stratul de adâncime al textului. Lanţurile speculative antrenate de construcţia sa ar putea merge până hăt departe: de la a vedea, a percepe, a înţelege la empirismul lui Locke şi Berkeley şi binecunoscutul său esse est percipi (piesa conţine referiri frecvente la cei doi filosofi englezi), apoi la celebrul "viaţa e vis", cu lumea sa de graniţă, cu variante de realităţi fantasmatice, cu personaje reale
  Citeste tot pe Adevărul
• Din două una: crimă sau vis? de Cristina Rusiecki sursa: Cronica optimista de teatru - cristinarusiecki.blogspot
  „Ceea ce mă motivează este descrierea eșecului. Nu e nimic original, dar așa stau lucrurile. Ideea de pierdere traversează toate textele mele.”
  Așa sună confesiunea lui Roland Schimmelpfennig, dramaturg german, printre cei mai cunoscuți ai generației lui, alături de Marius von Mayenburg și Dea Loher. Fostul colaborator apropiat al regizorului Thomas Ostermeier, Roland Schimmelpfennig este cel ce a semnat piesa „Noapte arabă”, care a cunoscut deja trei montări în România ultimilor ani. Autorul e născut în 1967, ca și majoritatea echipei artistice care a lansat la apă cea mai recentă (avan)premieră a Teatrului Metropolis, „Femeia din trecut”, în regia lui Theodor Cristian Popescu, adept declarat al textelor contemporane, cel ce a montat „Îngeri în America” de Tony Kushner, la Teatrul Nottara.
  Cu analepse și prolepse, cu reluarea aceleiași secvențe, cu acțiunea dezvoltată numai pe bază de nuclee stereotipe, care dau naștere de fiecare
  Citeste tot pe Cronica optimista de teatru - cristinarusiecki.blogspot
• Cronica de teatru: "Molly Sweeney" de sursa: Evenimentul zilei
  O piesa, in regia lui Alexandru Dabija, de un realism crud, formata din monologuri separate, care compun din franturi de vorbe un destin.
  Brian Friel este unul dintre cei mai renumiti dramaturgi irlandezi contemporani. Piesa “Molly Sweeney”, ultima premiera de la sala Toma Caragiu a Teatrului Bulandra, este un fel de anti-teatru, pentru ca nu se desfasoara la timpul prezent, iar cele trei personaje nu-si vorbesc niciodata unul altuia si se adreseaza numai publicului.
  Fiecare reia povestea din punctul unde a lasat-o celalalt. Trei oameni povestesc, fiecare din perspectiva lui, povestea unei nevazatoare, care, insanatosita fiind, refuza sa accepte lumea pe care o descopera.
  Molly Sweeney (Lelia Ciobotariu) a ramas oarba la zece luni.
  Pana la 41 de ani si-a construit lumea ei. Il intalneste pe Frank (Serban Pavlu), un zapacit frumos, fara un leu in buzunar, care traieste pe marginea lumii. Frank a crescut capre in Iran, a fost fascinat de somoni cu burti albastre si de albine
  Citeste tot pe Evenimentul zilei
• "Molly Sweeney" şi "Idolul şi Ion Anapoda" declanşează războiul calităţii pe sce de Dan Boicea sursa: Adevărul
  Două reprezentaţii de forţă la Teatrul Bulandra şi Teatrul Naţional: "Molly Sweeney" şi "Idolul şi Ion Anapoda".Două spectacole diferite, dar cu un subiect asemănător: regăsirea
  Două reprezentaţii de forţă la Teatrul Bulandra şi Teatrul Naţional: "Molly Sweeney" şi "Idolul şi Ion Anapoda".
  Două spectacole diferite, dar cu un subiect asemănător: regăsirea paradisului interior. În cele două săli, Toma Caragiu şi Atelier, duelul performanţei se poartă făţiş. La Bulandra, posibila fericire e la o privire distanţă. Molly (Lelia Ciobotariu), nevăzătoarea care şi-a găsit echilibrul în întunericul total, are şansa de a vedea din nou. Regizorul Alexandru Dabija deschide cu această montare o lume nouă, aparent inaccesibilă, un univers enigmatic. Textul irlandezului Brian Friel disecă exaltările unei femei pentru care orbirea nu este un handicap, ci un mod de viaţă asumat cu optimism. Operată de un medic genial (Victor Rebengiuc),
  Citeste tot pe Adevărul
• Alb şi negru de Marina Constantinescu sursa: România literară
  Mi se pare că ar trebui să spun aşa: La Teatrul "Bulandra" sala "Toma Caragiu" se joacă un spectacol tulburător. Făcut simplu, foarte simplu. După care nu poţi vorbi uşor. După care se poate întîmpla să vezi puţin altfel lumea. Şi pe tine însuţi. Se numeşte Molly Sweeney. Piesa este magnifică, cum spune Peter Brook, este scrisă de dramaturgul irlandez Brian Friel şi este tradusă impecabil în limba română de Cristian Ionescu. Este pusă în scenă, emoţionant, contra curentului şi mai presus de orice mode, de Alexandru Dabija, în scenografia elegantă a lui Andu Dumitrescu. În acest spectacol, trei actori, Victor Rebengiuc, Lelia Ciubotariu şi Şerban Pavlu, ne amintesc, direct şi rafinat, pe trei voci diferite, că teatrul înseamnă arta lucrului cu regizorul. Mai întîi a fost cuvîntul... După aceea au venit artificiile. Molly nu vedea şi era fericită... Să fie un paradox aici? Încercaţi să aflaţi mergînd la Teatrul "Bulandra".
  Citeste tot pe România literară
• Cum se vindeca orbirea de Magdalena Boiangiu sursa: Cotidianul
  Irlandezii sint un popor ciudat si dramaturgul Brian Friel nu este o exceptie. In piesa lui, "Molly Sweeney", care a avut premiera saptamina trecuta la Teatrul Bulandra, femeia oarba e mai fericita cind e bolnava decit dupa operatia care ii reda vederea. Ce fel de vedere?
  Cei care vin la teatru ca sa vada forma sublimata a ororilor din lumea inconjuratoare vor fi cert dezamagiti de acest festival al bunelor intentii oferit de textul dramaturgului irlandez Brian Friel, de regizorul Alexandru Dabija si de actorii care si-au asumat dificila misiune de a vorbi singuri pe scena.
  Primul strat al intimplarilor nu trece de nivelul Povestilor adevarate: o femeie aproape oarba, perfect adaptata lumii unde nu vede, dar simte, e impinsa de barbatul iubit spre un chirurg. Acesta ii promite, cu destule reticente, ca printr-o operatie ar putea sa-i redea vederea, operatie declarata imposibila de alti specialisti.
  
  Cu gratie, despre handicap
  La al doilea nivel patrundem in lumea lui Molly (Lelia
  Citeste tot pe Cotidianul