Universul piesei care prinde contur (şi culoare) în jurul lui Molly Sweeney s-ar putea intitula despre văzute şi nevăzute. Sau despre realitate şi imaginaţie. Nu e vorba de dihotomii ci dimpotrivă, de complementarităţi providenţiale. La fel cum, crescute din trunchiul aceleiaşi poveşti, monologurile actorilor prind rădăcină, înmuguresc, se intersectează, devin arborescente, dând profunzime uneia dintre cele mai emoţionante felii de viaţă. Tranche de vie. Mihaela Trofimov, Constantin Cojocaru, Liviu Pintileasa. Pacienta, doctorul, soţul.
Molly e oarbă „de la zece luni”. Retina ei nu este complet insensibilă la lumină, ci aflată doar într-o stare de amorțire. A văzut cândva, în acel timp despre care nu-și mai poate aminti. Dar se pare că undeva, în adânc, se păstrează o memorie reziduală a culorilor. Și tocmai asta frapează mai întâi la Molly.
Mihaela Trofimov își construiește personajul pornind de la o paletă a culorilor interioare,
Citeste tot pe
Ziarul Metropolis