editeaza

• Impresionant exercițiu de a privi... lumea de Ileana Lucaciu sursa: Spectator
  Irlandezul Brian Friel aplică în “Molly Sweeney” formula teatrului epic și ia drept pretext cazul dramatic al unei femei lipsite de vedere din fragedă pruncie care ajunge să descifreze lumea reală în urma unei operații; astfel, dramaturgul reușește să avertizeze cât de diferită este privirea fiecăruia asupra lumii în care trăiește. Dezvoltă tematica prin monologurile a trei personaje – Molly, soțul ei Frank și doctorul Rice. Fiecare personaj relatează în monologuri, date din biografie prin care sugerează de fapt, modul personal, cum privește și activează în lume. Piesa îmbină iscusit două planuri, cazul concret al lui Molly cu cel al comentariilor modului fiecăruia de a percepe realitatea.
  Tânăra regizoare Sânziana Stoican aplică textului regula teatrului intimist și oferă un spectacol emoționant, bogat în sugestii. Regizoarea ocolește abil orice efect teatral, nu încarcă vizual reprezentația și se bazează pe forța creatoare a
  Citeste tot pe Spectator
• Culorile lui Molly de Andreea Nanu sursa: Ziarul Metropolis
  Universul piesei care prinde contur (şi culoare) în jurul lui Molly Sweeney s-ar putea intitula despre văzute şi nevăzute. Sau despre realitate şi imaginaţie. Nu e vorba de dihotomii ci dimpotrivă, de complementarităţi providenţiale. La fel cum, crescute din trunchiul aceleiaşi poveşti, monologurile actorilor prind rădăcină, înmuguresc, se intersectează, devin arborescente, dând profunzime uneia dintre cele mai emoţionante felii de viaţă. Tranche de vie. Mihaela Trofimov, Constantin Cojocaru, Liviu Pintileasa. Pacienta, doctorul, soţul.
  Molly e oarbă „de la zece luni”. Retina ei nu este complet insensibilă la lumină, ci aflată doar într-o stare de amorțire. A văzut cândva, în acel timp despre care nu-și mai poate aminti. Dar se pare că undeva, în adânc, se păstrează o memorie reziduală a culorilor. Și tocmai asta frapează mai întâi la Molly.
  Mihaela Trofimov își construiește personajul pornind de la o paletă a culorilor interioare,
  Citeste tot pe Ziarul Metropolis
• Molly Sweeney sau Lumea interioară ca prioritate de Doina Papp sursa: Adevărul
  Nu credeam că o piesă atât de subtilă şi profund... vorbită precum Molly Sweeney scrisă de un dramaturg aplecat spre psihologie în relaţiile cu lumea precum irlandezul Brian Friel, jucată în România acum peste un deceniu (Bulandra, regia Alex. Dabija) fără prea mare ecou, mai poate trezi interes azi când altele par a fi priorităţile teatrului.
  Am reluat cronicile timpului de la momentul lansării mondiale a piesei şi m-am oprit la interpretările lui Michael Billington din The Guardian care a lansat atunci câteva teme emanate din fondul filozofic al problemei pusă în această piesă. O piesă care nu este despre un caz medical cum am putea crede (o nevăzătoare care-şi recapătă parţial vederea după câteva decenii de orbire) ci despre relaţia dintre vedere şi înţelegere, despre sensul profund al exilului interior în faţa vacarmului unui exterior tot mai agresiv. Un mesaj anacronic am putea spune într-o lume în care socializarea şi social- media
  Citeste tot pe Adevărul
• Vederea oarbă Citeste mai mult: adev.ro/ojldvx de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  Dacă ar trebui să formulez un răspuns succint la întrebarea despre ce e vorba în piesa Molly Sweeney de Brian Friel, dar şi în spectacolul care se joacă la Unteatru, aş putea să o fac în mai multe feluri. Aş putea să spun, de pildă, şi ar fi un răspuns la prima mână, că Molly Sweeney este o piesă/un spectacol despre orbi şi despre orbire. Mergând un pic mai departe aş spune că Molly Sweeney este o piesă/un spectacol despre nişte oameni altfel care sunt împăcaţi cu sine, cu lumea care-i înconjoară, pe care o cunosc în felul lor propriu. Şi care nu ştiu ce să facă în clipa în care sunt pe punctul de a o lua de la început căci printr-o minune medicală şi-au recăpătat vederea pe care o pierduseră când nu aveau decât zece luni de viaţă. Oameni care, după ce se bucură că nu mai sunt altfel, că au devenit oameni obişnuiţi, pierd partida cu viaţa, cu ei înşişi, sunt învinşi de confruntarea cu vederea oarbă, cuprinşi de
  Citeste tot pe Adevărul
• Molly Sweeney, cea cu ochii larg închiși de Oana Bogzaru sursa: Yorick
  „Molly Sweeney” intră în categoria spectacolelor-experiență, nu în sensul superficial în care unui eveniment oarecare îi poate fi atribuit complimentul de a fi numit „experiență”, ci în sensul rarisim în care un spectacol nu te modifică ca pe o plastilină, nu te manipulează emoțional, nu-ți face parada tuturor victimelor mai noi sau mai vechi din istoria contemporană, ci doar sugerează că ai putea, pentru o clipă, să privești lumea din jurul tău cu alți ochi sau, mai bine spus, cu ochii închiși. „Molly Sweeney” e un spectacol care nu-și propune să demonstreze, să epateze, să-ți schimbe viziunile, ci doar îți cere minimul de empatie față de o femeie oarbă de la vârsta de zece luni și care acum speră că printr-o operație viața ei se va schimba definitiv. Molly e pregătită să învețe de la zero alfabetul lumii noastre cotidiene.
  Unteatru a reușit deja să-și fidelizeze un public și să atragă oamenii pe care și-i doresc în
  Citeste tot pe Yorick