editeaza

• 1
• 2
• 3
• 4

• “Molto gran’ impressione”… cu un secol în urmă de Alexandru Bumbaş sursa: Yorick
  Întoarcerea la origini. La originile teatrului. Mai exact, la originile teatrului romanesc. Şi mai exact, întoarcerea la originile teatrului românesc, cu un secol în urmă, în vremea în care Costache Caragiali urma să devină primul Director al Teatrului Naţional şi-n vremea în care teatrul, ca manifestare publică, era accesibil doar damelor crescute la pension şi soţilor bogaţi ai acestora. Despre asta ne vorbeşte spectacolul „Molto gran’ impressione”, la Teatrul Naţional din Bucureşti, în regia lui Dan Tudor.
  Un spectacol anacronic raportat la realitatea teatrală actuală însă, un spectacol încadrat perfect în tiparele repertoriale ale TNB-ului, teatru care, din motive neştiute, se străduieşte să rămână cu un secol în urmă. Pe un scenariu de Romulus Vulpescu (scenariu ce reuneşte şi reînnoieşte texte originale aparţinând corifeilor dramaturgiei româneşti precum Matei Millo, Costache Caragiali şi Costache Faca), spectacolul e construit
  Citeste tot pe Yorick
• Istoria şi comedia teatrului românesc de Cristiana Gavrilă sursa: Time out București
  Faceţi o călătorie în timp şi o întoarcere comică la începuturile teatrului romånesc cu Molto gran’ impressione de la Teatrul Naţional. De Cristiana GavrilăFoarte puţini mai ştiu astăzi cine sunt primii dramaturgi români şi care este rolul lor în dezvoltarea fenomenului artistic de la noi şi, mai ales, în formarea limbii române moderne. Dacă ştim că ea şi-a atins momentele de maximă expresivitate în poezie, primii ei paşi s-au făcut pe scenă. Nu trebuie uitat că actorii, în preajma anilor 1850-1900 şi mult timp după aceea, au fost consideraţi model de oratorie. Este surprinzător să descoperi începuturile teatrului românesc într-o comedie cu miză de restituire istorică.
  Spectacolul Naţionalului, "Molto gran' impressione", montat de Dan Tudor, pe un scenariu de Romulus Vulpescu după texte de Costache Faca, Costache Caragiali şi Matei Millo, ilustrează foarte bine primele încercări de a face teatru în limba română. Păs­­trează
  Citeste tot pe Time out București
• Perplexat, dar nu impresionat. Deloc! de Mihai Buzea sursa: Academia Cațavencu
  Nu mi-a plăcut niciodată Naţionalul din Bucureşti. Mare, opulent, grandios, profund autoadmirativ, profund lipsit de umor. Cam aceleaşi motive pentru care nu l-am „prizat“ pe Eminescu (poetul, nu strada). Apropo, formularea cu „prizatul“ nu e-a mea, ci a lui G. Călinescu – ca să nu se-nţeleagă că cine ştie ce altceva „prizez“ eu!
  Nici piesa* despre care vorbim nu m-a impresionat, măcar că-i o treabă la care se râde, deci plină de umor. Eu n-am râs. Poate din prostie, cum susţin mai toţi prietenii mei, sau poate pentru că n-am înţeles ideea, ideile, poantele, n-am reuşit să prind firul acţiunii, piesa nu m-a „sorbit“ în universul ei (cum se întâmplă atunci când piesa şi spectatorul se pupă perfect). Am intrat în Sala Mare bou, vorba ţăranului, şi-am ieşit vacă. Nici hăhăială, nici lacrimi & muci, nici catharsis, nici nimic. Doar admiraţie pentru efortul depus de actori.
  Ceea ce a-ncercat autorul e de toată stima,
  Citeste tot pe Academia Cațavencu
• Demoazelele la teatru de Mircea Morariu sursa: Revista Familia
  Excelentul caiet de sală întocmit de Andrei Marinescu pentru spectacolul Molto, gran’ impressione (de remarcat nu doar prezentarea grafică, ci şi calitatea şi bogăţia informaţiei), conţine un preambul datorat directorului general al Teatrului Naţional din Bucureşti, actorul Ion Caramitru, preambul din care spicuiesc- „ Cred cu obstinaţie în vocaţia Teatrului Naţional de a întreţine viu interesul asupra evoluţiei dramaturgiei româneşti. Scrise acum sau mai demult, textele care au contribuit sau contribuie la devenirea teatrului românesc sunt repere ale spiritualităţii noastre. Cred în permanenta redescoperire şi reteatralizare a teatrului şi, de asemenea, în capacitatea artiştilor de a se supune experimentului creator. … Teatru noi cu piese vechi este programul de statornice ambiţii ale direcţiunii mele”.
  Tocmai pentru a continua programul în cauză, Naţionalul bucureştean s-a adresat poetului Romulus Vulpescu, binecunoscut tuturor pentru
  Citeste tot pe Revista Familia
• O amuzanta ... "soarea" de Ileana Lucaciu sursa: România Liberă
  Teatrul National dezvolta, in continuare, cu succes, un proiect demn de toata stima, "Teatru nou cu piese vechi". Ne propune sa ne amuzam de talcul inca foarte actual al scrierilor lui Costache Faca, Matei Millo si Costache Caragiali.
  Dibaciul modelator al limbajului, traducatorul si scriitorul Romulus Vulpescu si-a investit harul in restaurarea unor fragmente din textele "batranilor", Costache Faca, Matei Millo si Costache Caragiali - unchiul lui nenea Iancu -, ei fiind printre primii nostri dramaturgi. Prin comedii de moravuri precum "Conversatii" (Faca), "Frantuzitele"(Millo) si "O repetitie moldoveneasca" (Caragiali), au impus calea teatrului romanesc in peisajul artei spectacolului din secolul al XIX-lea. Romulus Vulpescu a asamblat fragmente din scrierile inaintasilor, in special din "O repetitie moldoveneasca", in scopul de a ne atentiona ca "rumanismul" de atunci are corespondenta in cel de astazi, ca si in prezent limba romana e afectata de influente straine,
  Citeste tot pe România Liberă
• Întoarcerea la gloria teatrului de altădată de Dan Boicea sursa: Adevărul literar și artistic
  Dan Tudor a regizat un spectacol despre începuturile teatrului românesc, distribuindu-i în rolurile principale pe Mircea Albulescu şi Ileana Stana Ionescu. Piesa „Molto, gran’ impressione“, cu o distribuţie impresionantă, va avea premiera pe 9 şi 10 ianuarie, la Sala Mare a Teatrului Naţional Bucureşti.
  Spectacolul care va avea loc începând cu ora 19.00 este realizat după un scenariu de Romulus Vulpescu, care a “întinerit” şi restaurat patru texte semnate de Costache Faca, Matei Millo şi Costache Caragiali.
  O poveste zbânţuită, machiată strident şi ludic, lejeră dar nu neserioasă, uşor isterică şi ceva mai mult zăpăcită, despre începuturile teatrului românesc şi „rumânismul“ de atunci şi de acum.
  Despre mode fără modele şi “trenduri” spălătoare de creiere - atunci franţuzite, azi englezite. Despre excesele pro/contra „rumânism“ şi caraghioslâcul lipsei unei minime obiectivităţi.
  Despre sarea şi piperul
  Citeste tot pe Adevărul literar și artistic
• Pe când Teatrul Mare era ...mic de Răxzvan Niță sursa: Port ro
  "Molto gran' impressione" este o producţie realizată în cadrul programului "Teatru nou cu piese vechi". Fericitul paradox este că scenariul, inspirat conceput de Romulus Vulpescu, după textele pionierilor dramaturgiei noastre (Facca, Millo şi Costache Caragiale) ne prilejuieşte vizionarea unei montări proaspete, emoţionante, vii şi nu în ultimul rând, cu implicaţii stilistice şi de mesaj, extrem de serioase.
  Cadrul general este teatrul. Ne aflăm la începuturile teatrului românesc, mai precis în copilăria şi adolescenţa teatrului naţional, pe vremea când acesta nu era o instituţie, ci o năzuinţă. Spectatorii români se complăceau în a aplauda comedii franţuzeşti şi nemţeşti (din care puţini înţelegeau ceva) prezentate de companii "evropeneşti". Cu alte cuvinte, şi publicul îşi trăia propria copilărie.
  Formula spectacolului realizat de Dan Tudor este teatru în teatru. Se desface procesul creaţiei din perspectiva începuturilor - cum altfel?
  Citeste tot pe Port ro
• Între extravagant şi romantic de Maria Sârbu sursa: Jurnalul Național
  La Teatrul Naţional din Bucureşti se joacă un spectacol "popular" – "Molto, gran’ impressione". Se pare că marele public îl gustă, căci entuziasmul lui de la final e vizibil.
  Cred că a fost un risc să aduci texte dramatice româneşti din prima jumătate a secolului al XIX-lea pe scena Naţionalului. Dar atunci când într-o asemenea tentativă se implică un scriitor şi cercetător al literaturii precum Romulus Vulpescu temerele se risipesc şi se purcede la drum. Regizorul spectacolului e Dan Tudor, cel care a ales să caute în trecut, să facă arheologie, după cum mărturiseşte. S-a instalat, într-un fel, la opusul teatrului de astăzi, făcând o distribuţie după bunul plac (în Naţional ai de unde alege), de la Mircea Albulescu–- un sufleor "pensionar", şi Ileana Stana Ionescu (o Doamnă "sponsor") la Marius Bodochi, Tomi Cristin, Magda Catone, Ovidiu Cuncea, Ileana Olteanu, Ilinca Goia, Monica Davidescu ş.a. Romulus Vulpescu a adus spre cunoştinţă
  Citeste tot pe Jurnalul Național
• Teatru nou, dar vechi de Cristina Spiridon sursa: Ziua
  Teatrul National din Bucuresti a gazduit in acest sfarsit de saptamana o comedie despre inceputurile teatrului romanesc, "O soarea la teatru", "molto, gran' impressione". Scenariul piesei este semnat de Romulus Vulpescu, care a reusit sa prelucreze postmodern patru texte ale primilor dramaturgi romani Costache Faca, Matei Millo si Costache Caragiali, facandu-le sa comunice unul cu altul. Specta­colul reprezinta o intoarcere comica dar si nostalgica in timp, in care mari actori ai Nationalului ii interpreteaza pe primii nostri actori.
  "Sa vorbesti de inceputurile teatrului romanesc inseamna sa te intorci la romantism, inflacarare, inocenta si sa descoperi, culmea, ca inaintasii nostri aveau aceleasi probleme ca si noi", declara regizorul piesei, Dan Tudor. Ce-i apropie pe actorii secolului XXI de cei de la 1800? "Se luptau pentru prezentul si viitorul teatrului romanesc, incercau sa stavileasca mania occidentalizarii fara noima si mai ales incercau sa apere limba romana cu minunat
  Citeste tot pe Ziua
• "Molto gran impressione" la TNB – un trecut care nu spune nimic de Cristina Modreanu sursa: Ziarul Financiar
  Prima problema a spectacolului este chiar scenariul sau, alcatuit de Romulus Vulpescu, un excelent om de litere, care stapaneste limba romana, cu toate contorsiunile ei de ieri si de azi, insa o persoana complet straina de regulile dramatizarii, care a elaborat aici o insiruire de replici si scene parca lipite cu un scotch ce sta permanent sa cada. Nu se stie daca mesajul trimis de autorul scenariului este ca textele alese de el din opera unor autori de secol XIX – Costache Faca, Costache Caragiali si Matei Millo – mai sunt valabile si azi, fiindca vocea lui, vocea contemporana, nu se aude in nici un fel. "Numeroasele stangacii care tradeaza varsta frageda a dramaturgiei romanesti" (dupa cum le numesc analistii acestor autori citati in caietul program) nu sunt in vreun fel reparate aici, ba, dimpotriva, lor li se adauga "numeroase stangacii" ce tradeaza fie lipsa de interes a scenaristului de a se implica mai mult in scenariul sau, fie lipsa de timp pentru o mai atenta elaborare a
  Citeste tot pe Ziarul Financiar