editeaza

• 1
• 2
• 3

• O “adaptare“, demnă de toată stima de Ileana Lucaciu sursa: Blog Ileana Lucaciu
  În vasta și valoroasa operă de prozator și dramaturg a lui I.L.Caragiale pe care îl sărbătorim insistent în acest an, “Năpasta” – text original din 1890 -, este un punct nevralgic pentru creația sa . Pentru această piesă i-au fost aduse multe acuzații, chiar și cea de plagiat de către C.Al.Ionescu sub pseudonimul Caion, care printre altele iscate vehement de spiritul său satiric deranjant pentru mulți din acea vreme, au contribuit la refugiul său în 1905 la Berlin. “Năpasta” rămâne singura piesă tragică din dramaturgia scriitorului. Nu este locul evocării comentariilor istoricilor literaturii noastre asupra piesei care arată însă, și astăzi după mai bine de un secol de când a fost scrisă, că deține un miez dramatic ce poate interesa un regizor inventiv.
  Regizorul Cristi Juncu propune o “adaptare” – ne precizată în programul de sală -, surprinzătoare și demnă de toată stima. Rămânem însă, în continuare adversarii
  Citeste tot pe Blog Ileana Lucaciu
• Năpasta neîntâmplată de Dan Boicea sursa: Adevărul literar și artistic
  Cu spectacolul său, „Năpasta“, de la Teatrul „Toma Caragiu“ din Ploieşti, regizorul Cristi Juncu vrea să obţină tensiune maximă dintr-o mişcare minimă. De puţine ori reuşeşte.
  Desfăşurat aproape în ralanti, cu un timp de poveste dublat de un timp de aşteptare, spectacolul cucereşte prin idee şi dezamăgeşte prin faptul că nu reuşeşte s-o fructifice pe deplin.
  Ce îi reuşea regizorului Vlad Massaci în spectacolul „Frumos", după Jon Fosse, de la acelaşi teatru, adică un timp suspendat, ameninţat mereu de fiorul unei tragedii posibile, îi reuşeşte mai puţin lui Cristi Juncu.
  Povestea ajunge repede la punctul ei de coacere, fără o expoziţiune prea lungă. Avem un triunghi conjugal, format din văduva recăsătorită cu ucigaşul fostului soţ (două laturi) şi prietenul actualului soţ, actual amant al actualei soţii (a treia latură). Foarte repede sunt aşezate, aşadar, ingredientele unui thriller psihologic, iar jongleria cu secretele
  Citeste tot pe Adevărul literar și artistic
• „Năpasta“ între alb şi negru de Dana Ionescu sursa: Yorick
  Există, în speţă, două reacţii contrare la abundenţa de montări după Caragiale realizate la aniversară, ca să citez un titlu al poetului cu care împarte rangul de „mare clasic“ în istoria literaturii române. Există, pe de o parte, un grup mare de inamici ai festivismului, care clamează că nu e nevoie de manifestări contrare spiritului caragialian, eminamente ironic, şi privesc suspicios mai orice spectacol ce nu se leagă de nume ale unor artişti aşa-zis iconoclaşti. Pentru acest grup, totul trebuie să fie neconvenţional, cuvânt pentru al cărui conţinut nu au reprezentări concrete sau coerente. Există, pe de altă parte, grupul moderaţilor, care văd în Anul Caragiale ocazia unei revizitări prielnice, oricum folositoare, a operei unui scriitor de geniu, care şi-a întrecut cu mult şi în multe epoca. Personal, fac parte din categoria a doua.
  Aşa că să tot fi văzut în ultimul an spectacole după piesele şi după alte scrieri ale clasicului.
  Citeste tot pe Yorick