Cu puţine săptămâni înainte de “anul Caragiale”, luni 12 decembrie de la ora 11.00, la clubul Ramada-Majestic, Teatrul Naţional Radiofonic invită la audiţia premierei “Năpasta” de Ion Luca Caragiale, în adaptarea radiofonică şi regia artistică ale lui Dan Puican.
“Năpasta” caragialiană, în această viziune, ce va fi pusă în undă sâmbătă 17 decembrie de la ora 23.00, este un spectacol de mare autenticitate, ce conţine profunde semnificaţii etern umane, stări, emoţii, încrâncenări, tensiuni şi, în acelaşi timp, de o monumentală claritate, dezvoltând în ambianţa rustică, o adevărată tragedie a destinului, asemeni fatum-ului antic implacabil.
Lectura contemporană a piesei (ultima scrisă de Caragiale, în care dramaturgul explorează două teritorii noi, drama şi mediul rural) dezvăluie un Caragiale universal, cultivat nu pe dimensiuni şi detalii nesemnificative, ci pe esenţă, substanţă, expresivitate, introspecţie,
Citeste tot pe
Cronica Română