editeaza

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5
• 6

• Pe Nas - o poveste de Dripal de sursa: Agenda LiterNet
  - Gogol, căutaţi Gogol, cine mai citeşte azi Gogol?
  Întreabă un domn din spatele unei ferestre de cărţi, un domn cam de-o vârstă cu Gogol, un domn care stă la anticariat.
  - L-am văzut de curând la Sibiu. Pe 16 martie 2007.
  - Pe Gogol?
  - Da. Nasul.
  - Da, parcă visa să se transforme într-un nas enorm, cu nări cât nişte găleţi, să poată absorbi orice miros.
  Povestea lu' Gogol
  O ştiţi? Kovaliov, un om cu aspiraţii, ca oricare altul, se trezeşte într-o dimineaţă fără nas, cu faţa netedă ca o minte pustie. Nu-i vine să creadă că un nas poate să dispară aşa, fără să simţi nimic, fără să te doară. Nici nu vede cum ar putea trăi fără nas. Nasul apare apoi în diverse locuri din Petersburg. Întâi îl găseşte un bărbier în pâine, apoi Nasul se plimbă prin oraş sub forma unui domn bine, cu funcţie mai înaltă decât Kovaliov, nici nu-l bagă în seamă, îi spune că e independent. Kovaliov e disperat. Dar vă las să aflaţi
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Cîteva zile din viaţa unui nas cîntător - Nasul de Oana Stoica sursa: Agenda LiterNet
  Cum ar fi ca o parte din tine să evadeze şi să înceapă o existenţă paralelă să fiţi practic doi nu unul ca şi cum ai trăi de două ori în acelaşi timp lucruri şi întîmplări diferite ai avea două stări diametral opuse tu ai fi uluit iar celălalt care eşti tot tu ar deveni bigot în timp ce dimensiunile variază mai ceva ca în Gulliver şi tu nu mai ştii cînd eşti mic şi cînd eşti mare dar de fapt nu eşti sigur că asta chiar ţi se întîmplă sau visezi doar că e dimineaţă şi senzaţia asta oblomoviană îţi umblă prin sînge ca drogul băgat direct în venă da dom'le e o dimineaţă frumoasă ca orice dimineaţă frumoasă ca ieri şi alaltăieri şi nimic nou sub soare doar că tu nu mai eşti tu te-ai rătăcit de tine însuţi şi bîntui absurd prin lume şi prin timp aşa degeaba oricum.
  Celebra nuvelă a lui Gogol Nasul devine spectacol la Sibiu în cadrul programului Regizori români şi străini invitaţi. Bazat pe interşanjarea dintre
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Ada Milea, artistul cu o mie de feţe de Ioana Bogdan , Dan Boicea sursa: Adevărul literar și artistic
  Cântă, compune şi acum joacă în spectacolul "Nasul" de Gogol, care va avea premiera la Teatrul Act
  De ce ne-am gândit la Ada Milea? Pentru că e tipul de artistă îndrăgită de public, fără să fi avut parte de o promovare asiduă a mass-mediei. Cântecele Adei Milea nici măcar nu există în topurile muzicale. Oamenii îi cunosc totuşi piesele.
  "Obosită, lumea merge la culcare" e un refren care a intrat deja în folclor. La fel: "Dormi în pace, naţiune/Că trecutul nu se pune" (n.r. - din "Somnul naţiunii"). Cine e textierul? Tot Ada Milea. Ea cântă, ea compune, ea adaptează texte ale unor autori clasici, ea joacă. Pentru Ada Milea important e mesajul, contează mai puţin modalităţile de exprimare.
  Întâlnirea cu Ada Milea a fost la fel de greu de stabilit ca şi simpla încercare de a decripta cine se ascunde în spatele grimaselor, aerului uneori timid, alteori agresiv, uneori resemnat, alteori revoltat al artistei. La repetiţiile pentru "Nasul" lui
  Citeste tot pe Adevărul literar și artistic
• Nasul maiorului Kovaliov de pe Sadovaia de Marina Constantinescu sursa: România literară
  V-aţi gîndit vreodată că, într-o bună dimineaţă, după ce v-aţi întins dezmierdător şi aţi concluzionat, demn, că vă aflaţi în armonie cu sinele puteţi să descoperiţi, aşa, pur şi simplu, în aburii cafelei obişnuite, că ceva nu mai e la locul lui? Sufletul, mîna, amintirile, iubirile, prezentul, poveştile sau mai ştiu eu ce? Că au dispărut în cel mai misterios chip cu putinţă şi umblă cu neruşinare, hai-hui prin lume, în văzul şi spre curiozitatea dezmăţată a tuturor? Numai aşa, pipăind această experienţă fabuloasă şi, într-un fel, devastatoare, putem să ne închipuim ce a fost pe bietul Covaliov cînd şi-a pipăit faţa. Numai aşa l-am putea înţelege, cît de cît, pe maiorul Platon Cuzmici Covaliov de pe strada Sadovaia din Sankt Petersburg şi întîmplarea lui neobişnuit de ciudată care a început în dimineaţa zilei de 25 martie, după ce s-a trezit destul de dimineaţă şi a făcut din buze "brrr", cum face mereu cînd
  Citeste tot pe România literară
• Gogol la chitara de Cristina Modreanu sursa: Gândul
  Doi oameni si doua chitari pe o banca de lemn intr-o sala de sport. Si Gogol, undeva la mijloc, intre ei, cei aflati pe scena improvizata, si publicul asezat pe gradene incomode sau chiar jos, pe perne. Intalnirea - vie, emotionanta si plina de haz - a avut loc, in cel mai autentic mod posibil, fiindca a fost intermediata de muzica. E vorba de "Nasul", dupa Gogol, un spectacol produs de Teatrul "Radu Stanca" din Sibiu.
  Din ce in ce mai mult muzica patrunde in teatru si recucereste publicul tanar, sedus de sonoritati diverse: concertele ce au loc in teatre ii invata drumul spre acestea, iar muzica urcata pe scena, ca parte din spectacol sau, uneori, ca structura de baza a povestii, ii seduce si le trezeste interesul pentru aceasta arta mereu amenintata cu disparitia, dar care a gasit intotdeauna caile de resuscitare potrivite. O fiinta eminamente muzicala, ca Ada Milea, actrita complexa, in ciuda aparentei ei simplitatii structurale, a reusit, in timp, sa "impace" mai multi titani ai
  Citeste tot pe Gândul
• Nasul, intre teatru si muzica de Eugenia Anca Rotescu sursa: Observator Cultural
  Nasul, productia recenta a Teatrului National „Radu Stanca“ din Sibiu, ridica probabil mai mult decit alte spectacole o problema de incadrare. Carui gen apartine, de fapt, aceasta montare? Cum poate fi catalogat un spectacol in care regizorul Alexandru Dabija lucreaza cu cei doi protagonisti – Ada Milea si Bogdan Burlacianu – si cu scenograful Andu Dumitrescu pentru a aduce pe scena o versiune esentializata, teatral-muzicala dupa celebra nuvela omonima a lui Gogol?
  Intru aflarea reperelor, cautarea coboara adinc in timp. Descendenta ar putea merge, de pilda, pina in Grecia antica pe vremea aezilor, compozitori si recitatori de poeme epice si/sau eroice, pe care le si interpretau la un instrument. E drept, harpa nu chitara! Sau poate, e cazul sa venim mai aproape, in Evul Mediu. Nu existau pe atunci trubaduri si ai lor jongleurs, insotind epicele chansons de geste? Sa avem de-a face oare acum cu o formula moderna in care fiecare dintre cei doi actori-interpreti contopesc
  Citeste tot pe Observator Cultural