Roberta Levitow despre Natural Born Fuckers regia Marcel Top la Teatrul Act de Iulia Popovici sursa: Observator Cultural
Am vazut la Teatrul ACT o montare, Natural Born Fuckers, a unui text de Eric Bogosian, si m-a lovit faptul ca, aparent, era cea mai „americana“ dintre productiile de piese americane de aici: era ireverentioasa, plina de energie, agresiva, era o celebrare a ratarii.
Pina cind mi-am dat seama ca de fapt era o poveste cit se poate de romaneasca: personajele erau simtite ca de aici, erau romanesti, dintr-asta le venea in realitate diferenta specifica, natura lor era romaneasca. Iar asta vine din felul in care cineva se misca, vorbeste, reactioneaza. O piesa americana jucata in Romania e scoasa din contextul ei, si orice scoatere din context ii da artistului posibilitatea de a se exprima pe sine si lumea lui.
Impresia mea este ca textele americane sint un pretext, spectacolele nu vorbesc de fapt despre America, nici n-ar putea s-o faca, de vreme ce artistilor le lipseste experienta directa cu acea cultura. Pentru cine nu are aceasta experienta, textul foloseste pentru a exprima fie
Citeste tot pe
Observator Cultural
Natural Born Fuckers de Iulia Popovici sursa: Ziua
A R H I V A
CULTURA - Marti, 2 martie 2004
Din nou, dar nu iarasi, "Sex, Drugs, Rock and Roll"
Anul trecut, Studioul Casandra - pe scena caruia isi dau examenele studentii UNATC - a avut o stagiune aproape mai buna decat cea a unor teatre profesioniste dintre multele existente. Clasa de regie a lui Valeriu Moisescu s-a dovedit a avea oameni care stiu ce fac si-o fac serios, cu maturitate; iar spectacole ca "Lebensraum" al Alexandrei Badea si "Ma cheama Isbjorg. Sunt o leoaica" al Gianinei Carbunariu au avut parte de cronici elogioase si multe, ele fiind invitate (nu se prea intampla cu productiile studentesti) in sectiunea nocturna a Festivalului National de Teatru.
Alte doua montari ale tinerilor regizori au atras atentia acum un an - "K+M+L+R", facut de Adriana Zaharia, si "Sex, Drugs, Rock and Roll" al lui Marcel Top, pe textul americanului Eric Bogosian.
A fost destul de indraznet din partea lui Top sa mearga pe o asemenea propunere dramaturgica, dupa one-man show-ul lui Florin Piersic jr., rasplatit cu Premiul UNITER la categoria "cel mai bun actor". Dar important e, in primul rand, ca a reusit s-o faca fara a cadea (decat in inevitabilele locuri comune) intr-o pastisa a spectacolului lui Piersic, atribuind fiecare monolog unui alt actor si-ncercand sa le integreze unei structuri coerente ideatic.
Sub aceasta forma, dar un nume diferit - "Natural Born Fuckers" (dupa filmul-cult al lui Stone, "Natural Born Killers") - spectacolul lui Marcel Top a ajuns pe scena profesionista a celor mai neortodocsi dintre profesionisti - scena de la Teatrul ACT. Subintitulat "Manifest al generatiei de actori 2004", "Natural Born Fuckers" ii are in distributie pe Madalina Ghitescu (dublata de Marilena Botis), Toma Danila, Radu Iacoban, Gabriel Calinescu, Virgil Aioanei, Razvan Oprea, Adrian Anghel,
Rolando Matsangos, Alexandru Nedelcu, Doru Bem, Mihai Marinescu si Marcel Top insusi (in scenografia lui Daniel Voinea si coregrafia lui Carmen Cotofana). Manifest sau nu, e un spectacol excelent jucat - iar pe multi dintre protagonisti multa lume i-a vazut si in alte productii, pe Matsangos, de exemplu, tot la ACT in "Norocul ii ajuta pe cei indrazneti", pe Madalina Ghitescu in "Ma cheama Isbjorg", pe Adrian Anghel in "Lebensraum" si, la ACT, "Blaubart speranta femeilor", pe Razvan Oprea in "Visul unei nopti de vara" al lui Felix Alexa. Desi, ca amanunt anecdotic, Oprea (proaspata vedeta de Teatru National) n-a putut juca la premiera. Sau cel putin nu in fata publicului, pentru ca pana la urma a apucat sa-si spuna monologul (unul savuros, "Armasarul"), tot la ACT, dar binisor dupa ce spectacolul se terminase.
"Natural Born Fuckers" vorbeste intr-un limbaj direct (traducerea textului, cu o bine strunita inclinatie spre colocvial) despre maladiile Marelui Oras care e lumea contemporana, despre eterna stare de limita a supravietuirii in bule spatio-temporale de uz propriu, imense jucarii ale unei divinitati ramase fara speranta. Un spectacol cu viata, bine construit, la care incepi prin a te simti bine si sfarsesti prin a-ti pune, poate, mai mult de o-ntrebare. (I.P.)