editeaza

• 1
• 2
• 3
• 4
• 5
• 6
• 7

• Roberta Levitow despre Natural Born Fuckers regia Marcel Top la Teatrul Act de Iulia Popovici sursa: Observator Cultural
  Am vazut la Teatrul ACT o montare, Natural Born Fuckers, a unui text de Eric Bogosian, si m-a lovit faptul ca, aparent, era cea mai „americana“ dintre productiile de piese americane de aici: era ireverentioasa, plina de energie, agresiva, era o celebrare a ratarii.
  
  Pina cind mi-am dat seama ca de fapt era o poveste cit se poate de romaneasca: personajele erau simtite ca de aici, erau romanesti, dintr-asta le venea in realitate diferenta specifica, natura lor era romaneasca. Iar asta vine din felul in care cineva se misca, vorbeste, reactioneaza. O piesa americana jucata in Romania e scoasa din contextul ei, si orice scoatere din context ii da artistului posibilitatea de a se exprima pe sine si lumea lui.
  Impresia mea este ca textele americane sint un pretext, spectacolele nu vorbesc de fapt despre America, nici n-ar putea s-o faca, de vreme ce artistilor le lipseste experienta directa cu acea cultura. Pentru cine nu are aceasta experienta, textul foloseste pentru a exprima fie
  Citeste tot pe Observator Cultural
• Natural Born Fuckers de Iulia Popovici sursa: Ziua
  A R H I V A
  CULTURA - Marti, 2 martie 2004
  Din nou, dar nu iarasi, "Sex, Drugs, Rock and Roll"
  Anul trecut, Studioul Casandra - pe scena caruia isi dau examenele studentii UNATC - a avut o stagiune aproape mai buna decat cea a unor teatre profesioniste dintre multele existente. Clasa de regie a lui Valeriu Moisescu s-a dovedit a avea oameni care stiu ce fac si-o fac serios, cu maturitate; iar spectacole ca "Lebensraum" al Alexandrei Badea si "Ma cheama Isbjorg. Sunt o leoaica" al Gianinei Carbunariu au avut parte de cronici elogioase si multe, ele fiind invitate (nu se prea intampla cu productiile studentesti) in sectiunea nocturna a Festivalului National de Teatru.
  Alte doua montari ale tinerilor regizori au atras atentia acum un an - "K+M+L+R", facut de Adriana Zaharia, si "Sex, Drugs, Rock and Roll" al lui Marcel Top, pe textul americanului Eric Bogosian.
  A fost destul de indraznet din partea lui Top sa mearga pe o asemenea propunere dramaturgica, dupa one-man show-ul lui Florin Piersic jr., rasplatit cu Premiul UNITER la categoria "cel mai bun actor". Dar important e, in primul rand, ca a reusit s-o faca fara a cadea (decat in inevitabilele locuri comune) intr-o pastisa a spectacolului lui Piersic, atribuind fiecare monolog unui alt actor si-ncercand sa le integreze unei structuri coerente ideatic.
  Sub aceasta forma, dar un nume diferit - "Natural Born Fuckers" (dupa filmul-cult al lui Stone, "Natural Born Killers") - spectacolul lui Marcel Top a ajuns pe scena profesionista a celor mai neortodocsi dintre profesionisti - scena de la Teatrul ACT. Subintitulat "Manifest al generatiei de actori 2004", "Natural Born Fuckers" ii are in distributie pe Madalina Ghitescu (dublata de Marilena Botis), Toma Danila, Radu Iacoban, Gabriel Calinescu, Virgil Aioanei, Razvan Oprea, Adrian Anghel,
  Rolando Matsangos, Alexandru Nedelcu, Doru Bem, Mihai Marinescu si Marcel Top insusi (in scenografia lui Daniel Voinea si coregrafia lui Carmen Cotofana). Manifest sau nu, e un spectacol excelent jucat - iar pe multi dintre protagonisti multa lume i-a vazut si in alte productii, pe Matsangos, de exemplu, tot la ACT in "Norocul ii ajuta pe cei indrazneti", pe Madalina Ghitescu in "Ma cheama Isbjorg", pe Adrian Anghel in "Lebensraum" si, la ACT, "Blaubart speranta femeilor", pe Razvan Oprea in "Visul unei nopti de vara" al lui Felix Alexa. Desi, ca amanunt anecdotic, Oprea (proaspata vedeta de Teatru National) n-a putut juca la premiera. Sau cel putin nu in fata publicului, pentru ca pana la urma a apucat sa-si spuna monologul (unul savuros, "Armasarul"), tot la ACT, dar binisor dupa ce spectacolul se terminase.
  "Natural Born Fuckers" vorbeste intr-un limbaj direct (traducerea textului, cu o bine strunita inclinatie spre colocvial) despre maladiile Marelui Oras care e lumea contemporana, despre eterna stare de limita a supravietuirii in bule spatio-temporale de uz propriu, imense jucarii ale unei divinitati ramase fara speranta. Un spectacol cu viata, bine construit, la care incepi prin a te simti bine si sfarsesti prin a-ti pune, poate, mai mult de o-ntrebare. (I.P.)
• Natural Born Actors de Razvana Nita sursa: port.ro
  Aproape că fără voia sa Teatrul Act a intrat în ultimii ani într-o concurenţă directă cu Studioul Casandra spiritul proaspăt lipsit de prejudecăţi gvernându-le pe amândouă. Din păcate Casandra închisă temporar a rămas astăzi doar un apendice al celei mai importante instituţii de învăţământ artistic din România nereuşind (în primul rând din motive financiare) să treacă pragul către o instituţie de spectacole performantă. De aceea pentru tineri (protagonişti şi public) alternativele viabile rămân Clubul LA SCENA Teatrul LUNI de la Green Hours şi Teatrul ACT.
  
  “Natural Born Fuckers” este una dintre cele mai închegate producţii de acest nivel din ultimele stagiuni. Un limbaj decoltat un rock violent cu volumul la maxim şi o fată frumoasă mai mult goală mişcându-se lasciv nu ar fi fost aşa cum s-ar putea crede suficiente ingrediente în sprijinul unui succes sigur. Spectacolul este construit cu seriozitatea (pe alocuri chiar sobră) şi certitudinea că el se constituie într-un mesaj social uman artistic. Textul lui Eric Bogosian este cao complexă terapie prin psihanaliză colectivă. Nimic nu e condamnat deşi totul e condamnabil totul e permis atâta timp cât e exprimabil: impostura trădarea sărăcia carnavalul cotidian la care toţi suntem părtaşi. În această lume toţi indivizii sunt victime numai că acest adevăr este exprimat cu umor adesea parodic.
  
  Extraordinar de inspirate inserţiile dintre monoloage scurte pantomie bogate în sensuri. Pentru reuşita spectacolului "Natural Born Fuckers" trebuie remarcat atât regizorul şi traducătorul Marcel Top cât şi fără excepţie întreaga distribuţie - Mădălina Ghiţescu Marilena Botiş Toma Dănilă Radu Iacoban Gabriel Călinescu Virgil Aioanei Răzvan Oprea Adrian Anghel Rolando MatsangosAlexandru Nedelcu Doru Bem Mihai Marinescu scenograful Daniel Voinea şi coregrafa Carmen Coţofană.
  
  Mergeţi la ACT să vedeţi un spectacol de care publicul ca şi spaţiul artistic românesc aveau nevoie. Cu adevărat sincer impecabil jucat şi care în plus te ţine cu sufletul la gură incluzându-te în poveste. Iar atmosfera este foarte diferită de cea cu care ne obişnuisem la un spectacol de teatru. De altfel unul dintre obiectivele acestei producţii este să ne facă să uităm tot ceea ce pretindem că ştim despre teatru şi rolul său.
  
  Răzvana Niţă
• Spurcati cu talent de Cristina Rusiecki sursa: Adevarul literar artistic
  Sub buzele rujate cu roşu aprins se vede un boa de pene albe în jurul gâtului. Pe corp i se mulează bluza de voal negru. Pletele îi sunt negre drepte vocea - foarte groasă. E într-un interviu televizat.
  După zece ani de eşecuri a dat în sfârşit lovitura cu un CD. Cu autoritate indiscutabilă emite o sumă imensă de platitudini. Rosteşte grav rar vocea îi e făcut groasă. Făcut înţeleaptă. Întocmai ca modelele de la concursurile de frumuseţe perpelindu-se pentru pacea pe planetă şi starul nostru rock Marlyn Manson e acum activ în campania anti-drog. Contrastul între discursul ca la carte şi o propoziţie în care se strecoară adevărul "toate momentele frumoase din viaţa mea le-am avut în transă" e suculent în context. În prestaţia actorului Toma Dănilă se ghiceşte o ironie imensă. Imensă ca talentul şi virtuţile actoriceşti pe care le aruncă în joc. Colegul chitarist (Marcel Ţop o prezenţă care cu apariţia sălbatică şi trăsăturile exotice umple scena şi captează privirile) îl gratulează cu priviri admirative şi răspunsuri monosilabice. Starul rock cu mintea îngălată ahtiat de imagine supraremunerat cu o incultură cât... "jungla amazoniană" îşi etalează cu aere de guru goliciunea minţii.
  
  Cu monologul interpretat excelent de Toma Dănilă debutează spectacolul Sex Drugs Rock&Roll II de la Teatrul Arca în fapt reluarea producţiei Natural Born Fuckers de la Teatrul ACT pe deja celebrul text al lui Eric Bogosian. Regia e semnată de Marcel Ţop care scoate unele secvenţe din montarea precedentă pentru a adăuga altele interpretate de actori diferiţi. Cu panoplia sa de portrete din suita celor unsprezece monoloage spectacolul înseriază toate tipurile de excese din universul masculin. Lumea (americană dar se vede că şi inconştientul colectiv al nostru românesc începe să fie tot mai american) se compune treptat pe bucăţi din portrete individuale de marginali. Marcel Ţop eşalonează un univers în care interlopii îi ies mult mai bine decât stilaţii (ori poate realitatea noastră e mult mai generoasă pentru actorul român cu exemplele de jigăriţi). Artistul care refuză orice convenţie socială dar şi să picteze (rol în care Alexandru Nedelcu face un experiment riscant cu nervii spectatorului) un guru de cartier revoltat împotriva erei calculatoarelor (cu Cătălin Babliuc monocrom dar convingător) se intercalează cu conformişti bogaţi şi snobi (interpretaţi de Alin Mihalache sau Tudor Aaron Istodor puţin şovăielnic dar în multe momente expresiv).
  
  Până la urmă Sex Drugs Rock&Roll II pune pe tavă ethosul ultimului sfert de secol într-o lume a dezaxării şi a asocialului virulent. Un dereglaj etic de proporţii greu de cuprins face numitorul comun al tuturor monoloagelor. S-a zis cu alienarea dulceagă sau cu era inadaptării cu oftaturi la mare preţ în secolul trecut. Nota generală a galeriei de escroci din textul lui Bogosian stă în dezordinea mentală şi în agresiune. Revolta e strigată şi caută căi eficiente. Cel mai bine i se vede vehemenţa la personajele interpretate de Radu Iacoban Gabriel Călinescu şi Constantin Diţă. Eroii lor sunt campioni ai strigătului (a nu se confunda cu răcnitul pe scenă al actorilor slabi) dar şi ai praxis-ului. Nevoia de răzbunare îmbracă forme diverse şi perfide ca în cazul moleculei evocate de personajul lui Radu Iacoban cel ce nu se spală niciodată. Este molecula cea mai puternică (Zorro) de gonoree cu care parazitul social aruncă generos în toate direcţiile. Cel puţin în scenariile sale compensatoare. Protestul său este comic iar nota amăruie - implicită. Actor cu forţă cum puţini au cu voce bună şi dicţie perfectă Radu Iacoban îşi dozează bine discursul compunându-şi un personaj plin de înfocare şi energie. Furia permanent strecurată în cuvinte dă pregnanţă textului său despre discrepanţa între lumea prăpădiţilor plini de toate infecţiile şi universul celor bogaţi puternici şi snobi.
  
  Cel mai savuros moment al furiei otrepelor este construit de Gabriel Călinescu ca rapper puşcăriaş. Actorul e ca o torpilă face o demonstraţie de energie primară. Problema personajului este cine deţine puterea cea mai mare. Evident Dumnezeu. Dar Dumnezeul unei lumi răsturnate un Dumnezeu pe dos "ăl mai mare ciumec". E un Dumnezeu malign al puşcăriaşilor care îl invidiază datorită formelor complexe şi puterii nestăpânite de a face rău. Dereglajul etic al lumii se întinde până la cer. Puşcăriaşul său respectă divinitatea... pentru câte mizerii poate să facă. Evocând un Dumnezeu care în funcţie de gradul de indispoziţie cu care se trezeşte (matematic se trezeşte prost dispus) mai dă drumul la un cutremur mai lansează o tornadă actorul e incendiar. Gabriel Călinescu într-un personaj ca "băieţii de după blocuri" se dovedeşte extraordinar în a provoca publicului şoc după şoc fără ca intensitatea să se aplatizeze vreun moment.
  
  Într-adevăr scursurile societăţii prilejuiesc cele mai reuşite creaţii ale spectacolului. Doru Bem este atât de natural şi atât de şmecheros-convingător în adolescentul care cerşeşte ca să se drogheze încât publicul intră imediat în joc se milostiveşte de el şi face chetă. Constantin Diţă în golanul îngrijorat de poluare emite imagini apocaliptice în care dejecţiile înghit totul. Textul său e spus cu umor actorul gradează iscusit şi pune accente pregnante pe reperele folosite cu semn schimbat. Tot ce îndeobşte conotează prospeţimea curăţenia sănătatea - râuri oceane peştişori – devine în imaginile sale focar imund de infecţie.
  
  Un singur moment de serenitate există în tot spectacolul. Dar o serenitate a la Bogosian. De data aceasta personajul (Răzvan Oprea) este exact modelul. Şi e mândru să fi fost construit după perfecţiunea modelului. Personajul deţine echilibru perfect şi perfectă stăpânire de sine. E singurul caz din istoria umanităţii în care între model şi copie nu s-a interpus nici o impuritate. Doar că perfecţiunea sa e zonală. Şi anume falică. Femeile se dau în vânt după el. Răzvan Oprea construieşte caricatural discursul autoaprecierii. Actorul evită capcana tuşelor groase. Momentul său e o delectare continuă cu poante bine plasate şi bine interpretate. Singurul care mizează pe caricatură în acest spectacol Răzvan Oprea e solar şi de un comic benign simpatic.
  
  Aşa că dacă şi numai dacă nu aveţi urechi pudibonde dacă sunteţi tineri şi/sau vă plac formele teatrului alternativ mergeţi neapărat la Teatrul Arca la Sex Drugs Rock&Roll II. Veţi vedea o generaţie formidabilă de actori tineri într-un spectacol pe măsura talentului lor. Să fi jucat în engleză până acum mulţi dintre ei ar fi făcut filme la Hollywood. Aşa - rămân aici să vă delecteze pe dumneavoastră. Ar fi mare păcat să-i rataţi.