În istoria teatrului universal al secolului al XX lea, polonezul Stanislaw Ignacy Witkiewicz (cunoscut şi sub numele de Witkacy, obţinut prin contragerea numelui de familie şi a prenumelui şi folosit de scriitor spre a se delimita de tatăl său, la rându-i o personalitate extrem de cunoscută), face o figură aparte. Considerat a fi unul dintre cei mai importanţi exponenţi ai culturii şi literaturii poloneze, autor al unei originale doctrine estetice, expusă mai întâi într-un eseu care a trecut cam nebăgat în seamă de nimeni- Noi forme în pictură şi neînţelegerile decurgând de aici- şi apoi în Forma pură în teatru care, în schimb, a provocat polemici împătimite, teoretizând „trăirea Misterului Existenţei”, Witkiewicz e văzut drept unul dintre cele mai autorizate nume în a candida la poziţia de „precursor al teatrului absurdului”. De fapt, scrierile sale despre teatru l-au pus în relaţie, de feluriţii săi exegeţi, cu Ibsen şi Strindberg,
Citeste tot pe
Revista Familia
