editeaza

• Dostoievski nu poate fi friendzoned! de Mihai Brezeanu sursa: Agenda LiterNet
  Nopţi albe. Povestirea lui Dostoievski, publicată în 1848. Wikipedia numără 11 ecranizări ale textului (5 doar în India!), cea mai faimoasă rămânând prima, Le notti bianchi a lui Luchino Visconti (Leu de Argint pentru regie la Venezia), cu Maria Schell, Marcello Mastroianni şi Jean Marais. Din 1957.
  La Timişoara, premiera Nopţilor albe de la Teatrul Naţional Mihai Eminescu s-a întâmplat în 2014. Tot într-o versiune de sorginte italiană: Stefano De Luca (regie), Linda Riccardi (scenografie).
  Triunghiul: el, însinguratul visător din Petersburgul atâtor proze ale lui Dostoievki (Călin Stanciu Jr.), ea, îndrăgostită de chiriaşul care completează veniturile modeste ale bunicii oarbe (Mădălina Ghiţescu-Petre), celălalt el, bărbatul chipeş, ştiindu-se iubit, plecând la Moscova pentru un an, promiţându-i că se va întoarce (Matei Chioariu). Se va întoarce?
  Patru nopţi. Patru nopţi pe lacul unui lac. Sau cel puţin aşa ne face să credem
  Citeste tot pe Agenda LiterNet
• Un spectacol de actori de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  Nimeni nu mai vrea premiile UNITER, dar toată lumea şi le doreşte. Numai aşa se explică de ce aproape că nu există discuţie ceva mai îndelungată între doi oameni de teatru - la o cafea, la un pahar de vin sau la o bere (aici particulele un, respectiv o sunt, indubitabil, articole nehotărâte şi nicidecum numerale) - în cursul căreia să nu se discute despre respectivele premii.
  Despre omisiunile, nedreptăţile, preferinţele şi ticurile juraţilor. Ba chiar, cu câteva zile în urmă, am citit, într-o revistă altminteri serioasă, un articol cu pretenţii scris de o domnişoară critic, articol inspirat de un studiu al unei doamne critic, articol ce se ocupa, între altele, de sexul juraţilor. Articol profund şi înnoitor. De răscruce pentru teatrologia românească. De fapt, nici un artist, fie el actor, regizor, scenograf, ba chiar şi critic, nu îşi mai doreşte nici un fel de premiu. Doar suferă teribil atunci când nu îl ia. Suferă atât de tare şi
  Citeste tot pe Adevărul
• „Nopţi albe” sau nevoia de poveste de Monica Andronescu sursa: Yorick
  Deşi i-a tentat adesea pe creatorii de teatru, literatura lui Dostoievski se lasă greu pusă în scenă. Structura narativă a textelor lui e atât de densă, atât de puternică, încât prea rar ceea ce se întâmplă pe scenă reuşeşte cu adevărat să treacă graniţa şi să intre în zona teatralităţii, să se elibereze de încărcătura literară. Motiv pentru care există riscul ca povestea de pe scenă să rămână captivă poveştii scrise şi să se mulţumească a fi doar o redare sinceră şi corectă a acesteia, aproape didactică. Ceea ce, într-o lume în care teatrul face încercări abracadabrante să-i ofere publicului orice altceva decât povestea pe care el o cere şi de care are nevoie, poate fi o bilă albă. Este şi cazul spectacolului „Nopţi albe” după Dostoievski, în regia lui Stefano de Luca, una dintre premierele toamnei la Teatrul Naţional din Timişoara.
  E arhicunoscută povestea lui Dostoievski, o poveste caldă, îmbibată de patetism,
  Citeste tot pe Yorick