editeaza

• 1
• 2

• Cum regia poate fi barieră talentului actorilor … de Ileana Lucaciu sursa: Spectator
  Norvegianul Henrik Ibsen este personalitatea care a impus în secolul XIX modernitate teatrului realist în dramaturgie. “Nora” sau “O casă de păpuși”, din 1879 când a fost scrisă, e piesa mereu prezentă în repertoriul teatrelor pe toate meridianele. În piesele sale, dramaturgul dovedește constant preocuparea de a analiza mediul social prin psihologia personajelor, implicarea lor morală în conflicte. “Nora” este exemplu unei astfel de analize aplicată familiei Helmer; Trovald, un om rigid în principii, primește conducerea unei bănci, iar bucuria soției, Nora, se va spulbera prin implicarea în conflictul iscat între soț și funcționarul avocat, Krogstad; personajele sunt definite caracterial minuțios de dramaturg prin replică și manifestări în situațiile conflictuale; Ibsen face parte și din categoria dramaturgilor care în piesă, descriu amănunțit cadrele acțiunii pentru a sprijini definirea complexă a personajelor.
  Fără a preciza pe
  Citeste tot pe Spectator
• Nora. Sau când se trezesc păpușileCitiți în Ziarul Metropolis https://www.ziarulmetropolis.ro/nora-sau-cand-se-trezesc-papusile/ de Andreea Nanu sursa: Ziarul Metropolis
  „Am o datorie la fel de sacră, faţă de mine însămi.” (Nora) / Am descoperit un Ibsen surprinzător la Unteatru, în ajun de Crăciun. Cunoşteam povestea Norei Helmer, pe care o „citisem” mai degrabă din perspectiva titlului O casă de păpuşi, sau Casa unei păpuşi, cu trimitere directă la Nora, eroina principală, „păpuşa” familiei şi a societăţii în care trăieşte, cărora ea ajunge să le „aparţină”.
  Spectacolul regizoarei Kovács Zsuzsánna m-a făcut să mă gândesc și la o casă de păpuși-marionete, un mic teatru sur le vif al vieții cotidiene, surprinsă într-un balet mecanic plin de ritm, culoare și umor, într-un joc al contrastelor dintre esență și aparență. Nimic nu este ce pare a fi. Însă pentru a ajunge la miez, ni se cere să traversăm mai multe lecturi ale realității; o piesă-labirint, un spectacol-laborator care aduce un Ibsen nou și actual, dar și familiar, plin de o căldură umană care nu se construiește
  Citeste tot pe Ziarul Metropolis
• Bun venit în castelul de nisip al Norei! de Oana Bogzaru2 sursa: Yorick
  Nora dezvăluie de sub o bucată de material textil tabloul familiei perfecte: ea însăși, ținând unul dintre copii în brațe, și Torvald, soțul ideal, alături de cel de-al doilea copil… „Nora” lui Henrik Ibsen, montată de Kovács Zsuzsánna la Unteatru, este o desfășurare de orgolii și putere, în centrul căreia domnește ca o dovadă a ipocriziei acest tablou, care pentru o fracțiune de secundă a surprins imaginea iubirii, a dăruirii și a înțelegerii. Nora (Florina Gleznea) zâmbește cu subînțeles – o altă surpriză care i-a ieșit de minune –, în timp ce Torvald (Liviu Pintileasa) se dă câțiva pași în spate și privește plin de mândrie cealaltă jumătate a vieții sale care se completează și se împletește perfect cu onestitatea care-i caracterizează cariera aflată în plină ascensiune. În acest moment al spectacolului, două personaje ating punctul culminant al împlinirii în viață pentru ca imediat să alunece într-o cădere
  Citeste tot pe Yorick
• Note de şantier de Mihai Brezeanu sursa: Agenda LiterNet
  Nora de Henrik Ibsen. Nora sau Casa cu păpuşi. Text din 1879 al unuia dintre "greii" dramaturgiei universale. Montat 138 de ani mai târziu la unteatru, unul dintre "greii" teatrului independent românesc. Avanpremieră, în două reprezentanţii de final de mai 2017. Premieră, nu se ştie exact când. Poate în iulie, poate la toamnă.
  Ce se poate spera e că premiera va oferi publicului un spectacol mai legat, mai coerent, (mult) mai asumat şi interiorizat de actori. Şi, mai ales, mai scurt! Cu tot respectul pentru venerabilul norvegian, faimosul său text nu rezistă, decât parţial, trecerii timpului.
  Din păcate, Zsuzsánna Kovács, regizoarea maghiară care a debutat la unteatru stagiunea trecută cu Liliom, repetă greşeala făcută de Vlad Cristache cu Deşteptarea primăverii de Franz Wedekind la Mic. Ambii regizori au decis să reproducă cvasi-fidel textele originale, nici unul neavând inspiraţia de a renunţă la porţiunile redundante / ultra-poetice / desuete
  Citeste tot pe Agenda LiterNet