editeaza

• 1
• 2
• 3

• Protagonist poliglot şi absurd transcendent în "Noul locatar" de Victoria Anghelescu sursa: Cotidianul
  O halucinantă stare de spirit este rezultatul vizionării spectacolului cu piesa Noul locatar, de Eugène Ionesco, pusă în scenă la Teatrul Nottara de remarcabilul regizor Toma Gabor.
  De la atmosfera suprarealistă a încăperii în care urmează să intre chiriaşul cel nou, cu fereastra în spatele căreia se înalţă un fuior de fum, fereastră ce devine un “personaj” de-a lungul desfăşurării acţiunii, la debitul verbal aiuritor al portăresei, dublat de măsurătorile inexplicabile ale nou-venitului, de la caligrafierea savantă în alb-negru a personajelor la coregrafia absurdă şi sugestivă a protagoniştilor, coborâtă parcă din cinematograful mut, totul transpune spectatorul într-un univers bizar, egal ca forţă cu textul absurd al lui Eugène Ionesco.
  Lectura piesei, ca şi a spectacolului, se poate face pe mai multe niveluri: al nevrozei umane, al alienării, al închistări în memorie, al efemerităţii vieţii şi inutilităţii obiectelor.
  Citeste tot pe Cotidianul
• Memorie salvată de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  Mă număr printre fericiţii spectatori ce au avut ocazia să vadă spectacolul cu Noul locatar înscenat de Tompa Gábor în anul 2004, la Northern Stage Ensemble din Newcastle. Prilejul mi-a fost oferit de prezenţa montării în România, într-una dintre cele mai consistente ediţii ale Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu.
  Spectacolul de atunci mi-a amintit de un altul, datorat aceluiaşi regizor. Cel cu Cântăreaţa cheală de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, moment de referinţă pentru istoria montărilor în România a scrierilor ionesciene. Despre Cântăreaţa cheală din 1992 s-a spus că e un spectacol ce ar funcţiona asemenea unui ceas elveţian. S-a mai spus că ar fi dovada că se poate obţine perfecţiunea în teatru. Cântăreaţa cheală de la Cluj era Ionesco în stare pură, la fel cum a fost câţiva ani mai târziu montarea cu Scaunele de la Teatrul German de Stat din Timişoara în regia lui Victor Ioan Frunză. Ionesco în stare pură,
  Citeste tot pe Adevărul
• Un spectacol la jumătate de drum … de Ileana Lucaciu sursa: Spectator
  Una din puținele noastre valori ale regiei active în mișcarea teatrală este Gabor Tompa, regizor, profesor și directorul Teatrului Maghiar din Cluj. Și unei astfel de personalități i se poate întâmpla însă, ca un spectacol să îi rămână la jumătatea drumului realizării convingătoare. Gabor Tompa a regizat “Noul locatar” de Eugene Ionesco în 2004 în orașul englez Newcastle, în scenografia lui Helmut Sturmer cu Francisco Alfonsin în rolul principal, actor spaniol cu o diversă activitate. Acum, aceiași piesă o montează la Teatrul “Nottara” pentru festivalul “Fest(in)”, tot în scenografia lui Helmut Sturmer și cu actorul spaniol în Noul locatar. Propune o “reluare” după zece ani, dar în alt context.
  “Noul locatar” este una din puținele piese ale lui Eugene Ionesco părintele teatrului absurd care are pregnant o undă poetică realistă fiind inspirată direct dintr-un fapt real. Înainte să scrie acest text, dramaturgul a trăit
  Citeste tot pe Spectator
• Noul locatar de la Nottara de Liviu Ornea sursa: Observator Cultural
  Gábor Tompa reia – re-creează, de fapt – la Nottara un spectacol din 2004, montat în Anglia, la Newcastle, şi prezentat, în acelaşi an, şi în România, la Cluj şi Sibiu (în festival, fireşte). Spun re-creează, pentru că decorul lui Helmut Stürmer este acelaşi, costumele Corinei Grămoşteanu le reiau pe cele din montarea originală şi personajul principal este jucat de acelaşi Francisco Alfonsín. Nu e nimic rău în asta – re-crearea unui spectacol, cu (parţial) alţi actori, în alt spaţiu, e practică uzuală şi, cînd e vorba despre un spectacol bun, ca acum, benefică pentru spectatori.
  Textul lui Eugène Ionesco e unul jucat mai rar la noi (coincidenţă, însă: tot anul acesta a fost montat şi la Teatrul Municipal Baia-Mare, de către Mihaela Panainte). Un text scurt şi nu foarte închegat, care cere regizorului fantezie, construcţie, invenţie scenică – elemente care să aducă ritm şi să suplinească sărăcia textului. Ceea ce Tompa şi
  Citeste tot pe Observator Cultural
• „Noul locatar“ sau întoarcerea lui Tompa Gabor la București de Dana Ionescu sursa: Yorick
  Unul dintre primele evenimentele ale stagiunii care tocmai a început este, fără îndoială, spectacolul recent montat de Tompa Gabor la Teatrul Nottara. Regizorul clujean se întoarce la București după o absență de zece ani, timp în care a avut o viață artistică intensă, cu spectacole multe la teatrul pe care-l conduce și în străinătate, cu festivaluri și cu o activitate susținută la Universitatea din San Diego.
  Tompa Gabor se întoarce într-un oraș în care n-a lucrat niciodată mult și se întoarce la un teatru care dorește să-și revizuiască identitatea. După tratative îndelungi, s-a născut spectacolul acestei întoarceri – întoarcerea regizorului într-un spațiu teatral în care multe sunt de revizuit, întoarcerea unui locatar închipuit într-un spațiu pe care vrea să-l ia în posesie, un spațiu devorat în cele din urmă de obiecte, cum se întâmplă în piesa lui Eugène Ionesco.
  Puține producții din teatrul bucureștean al ultimilor ani
  Citeste tot pe Yorick
• La temelia unui zid de Răzvana Niță sursa: Port.ro
  Se spune că mutarea dintr-o locuinţă în alta reprezintă pentru om una din cele mai traumatizante experienţe. Nu ştii ce să iei şi ce să laşi, nu poţi opta cu obiectivitate în alegerea obiectelor, ai sentimentul că renunţând la o parte din ele îţi trădezi propria viaţă căreia îi refuzi amintirile, îi ştirbeşti memoria. Şi apoi, să nu uităm şocul readaptării. Purtăm cu noi un balast de lucruri, obiecte, gânduri, experienţe care se constituie în chiar fiinţa noastră, imperfectă, chinuită, cocoşată sub greutatea ei însăşi. Suntem locatarul unei lumi pustii în căutarea unui spaţiu al nostru, repetăm mecanic efortul readaptării, ne pregătim constant, sisific, pentru Marea Mutare.
  Eugene Ionescu a scris acest text dramatic în numai trei zile (14 – 16 septembrie 1953) încercând să exorcizeze nevroza mutării, a vecinătăţii agresive. Iată ce mărturisea autorul în „Note şi contranote”: „Îl detest pe vecinul meu din dreapta,
  Citeste tot pe Port.ro