Gábor Tompa reia – re-creează, de fapt – la Nottara un spectacol din 2004, montat în Anglia, la Newcastle, şi prezentat, în acelaşi an, şi în România, la Cluj şi Sibiu (în festival, fireşte). Spun re-creează, pentru că decorul lui Helmut Stürmer este acelaşi, costumele Corinei Grămoşteanu le reiau pe cele din montarea originală şi personajul principal este jucat de acelaşi Francisco Alfonsín. Nu e nimic rău în asta – re-crearea unui spectacol, cu (parţial) alţi actori, în alt spaţiu, e practică uzuală şi, cînd e vorba despre un spectacol bun, ca acum, benefică pentru spectatori.
Textul lui Eugène Ionesco e unul jucat mai rar la noi (coincidenţă, însă: tot anul acesta a fost montat şi la Teatrul Municipal Baia-Mare, de către Mihaela Panainte). Un text scurt şi nu foarte închegat, care cere regizorului fantezie, construcţie, invenţie scenică – elemente care să aducă ritm şi să suplinească sărăcia textului. Ceea ce Tompa şi
Citeste tot pe
Observator Cultural