editeaza

• 1
• 2
• 3
• 4

• Comedia bufă şi poezia florilor de portocal de Dana Țabrea sursa: Ziarul de Iași
  Am vizionat spectacolul Nuntă însângerată în regia lui Andrei Măjeri acum ceva timp şi mi-am dat seama că reflectă epoca în care trăim, fiind caracterizate (şi spectacolul, şi epoca) de refuzul poeziei.
  Simbolurile la care Lorca face apel sunt concretizate şi resemnificate: luna (semnificând cel mai adesea moartea, dar şi pe eros) este reprezentată printr-un toreador, care face un cuplu scenic cu dansatoarea de flamenco în rochie roşie (reprezentând moartea, dar şi frumuseţea). De altfel, majoritatea simbolurilor folosite de Lorca (armele albe, apa, plantele) trimit la ideea de moarte. Într-un mod actualizat, scena de la Craiova este mărginită de apă care nu-i decât opusul apei vieţii (graniţa dintre spectatori şi actori, dintre viaţă şi moarte; apa nu reprezintă locul în care personajele se revigorează, ci care dimpotrivă le apropie de tărâmul celălalt). În al doilea rând, florile de portocal ce ornează gradenele simbolizează tot moartea,
  Citeste tot pe Ziarul de Iași
• Despre omenesc, la feminin de Marius Dobrin sursa: teatru.info
  Pe Lorca l-am întâlnit mai întâi în câte-un motto la poeziile lui Miron Radu Paraschivescu şi, instinctiv, când s-a ridicat cortina la Nunta însângerată[*], văzând decorul fără o arondare precisă de spaţiu cultural, mi-am imaginat cum că ar fi putut fi o adaptare la lumea ţiganilor. Autorul acelor Romancero gitano ar fi gasit aici şi acum o instanţiere inedită a unei teme, altfel, universale.
  De altfel şi modul în care, pentru scena petrecerii de nuntă, Andrei Măjeri a ales ca soluţie regizorală rostirea la microfon (“Să vină mireasa!”- cu reverberaţii), m-a dus cu gândul la o nuntă ţigănească. Ar fi putut fi un proiect coerent, aplicat unei culturi cu multe puncte comune celei de origine. Andrei Măjeri a creat un spectacol mai degrabă universal, cu o anume coloratură locală. Piesa lui Lorca este astfel interpretată prin prisma mitului, prin temele pe care le focalizează, etern umane.
  Parafrazând un titlu de-al lui Matei Vişniec,
  Citeste tot pe teatru.info
• Nuntă însângerată de Federico Garcia Lorca de Ianolia sursa: funions.ro
  Nuntă însângerată de Federico Garcia Lorca a fost scrisă în anul 1933 şi este considerată o capodoperă pentru dramaturgia contemporană. Nu este genul de spectacol care să te lase nepăsător. Inspirat din celebră operă Romeo şi Julieta, spectacolul prinde, cumva, accente contemporane. Spaţiul în care se desfăşoară acţiunea este un teren de tenis, coloana sonoră te duce cu gândul la celebrele confruntări mafiote din Mexic, personajele sunt complet atipice şi există elemente care, pentru unii, pot fi surprinzătoare. Apoi avem umor, întrebări ale căror răspunsuri nu par a fi uşoare, răzbunare, sete de sânge, avariţie, adulter şi societatea care judecă în mod constant.
  Avem o multitudine de personaje. Apoi, spectacolul are două planuri cu personaje diferite care, la un anumit punct se regăsesc faţă în faţă dar apar şi evenimente desfăşurate pe repede înainte. E foarte probabil să fii puţin confuz. Este genul de scriere care trebuie
  Citeste tot pe funions.ro
• Romanţă spaniolă: la muerte, la luna şi fantasmele erosului de Daniela Firescu sursa: Revista Ramuri
  „Lorca era su propia obra maestră.” (Buńuel)
  Nunta însângerată imaginată de Andrei Măjeri încapsulează universul iconic al lui Federico Garcia Lorca, poet, autor dramatic, regizor, şi este atât un exerciţiu de admiraţie, cât şi de metateatralitate. Scena de deschidere este o introducere în poetica lui Lorca, în estetica lui cante jondo (flamenco organic şi profund), cu tot arsenalul tipic: rochia roşu-sânge, chitara, florile, cu personificarea temelor esenţiale: moartea şi dragostea (La Muerte, La Luna).
  Într-unul din eseurile sale, Las reglas en la música, Lorca numeşte muzica „arta perfectă, ce poate să transpună pe cel ce ascultă într-un tărâm al ideilor şi emoţiilor”, finalitate care nu îi izbuteşte întotdeauna poetului. „La Zarzamora”, secvenţă impecabil susţinută de Monica Ardeleanu (Moartea) reuşeşte însă, într-un moment ce seduce spectatorii, imaginea clasică a feminităţii neîmblânzite a flamenco-ului,
  Citeste tot pe Revista Ramuri
• Marea problemă - testul verosimilităţii de Mircea Morariu sursa: Adevărul
  Dincolo de sublinierea apartenenţei lor la o anumită formă de teatru poetic, extrem de în vogă în primele decenii ale secolului al XX lea (în Franţa, respectivul teatru era asociat, de pildă, cu o obsesivă revenire la marile mituri ale Antichităţii), cele mai cunoscute piese ale spaniolului Federico Garcia Lorca sunt tragedii ale familiei strict codificate. Scrierile lui Lorca aduc în prim-plan familii în morfologiile cărora contează mai presus de toate ierarhiile tradiţionale (de aici imaginea cvasi-mitologică a tatălui), femeia puternică, neiertătoare, socotită şi destinată a fi o păstrătoare a amintirii trecutului învolburat ce nu poate fi dat niciodată uitării. Familii în care iertarea greşelilor trecute este absolut interzisă şi în care tinerii sunt parcă blestemaţi, în primul rând din cauza moştenirii lor de sânge, să deconteze cu viaţa ura prin ani acumulată.
  Toate acestea teme se regăsesc în piesa Nunta însângerată,
  Citeste tot pe Adevărul