„Lorca era su propia obra maestră.” (Buńuel)
Nunta însângerată imaginată de Andrei Măjeri încapsulează universul iconic al lui Federico Garcia Lorca, poet, autor dramatic, regizor, şi este atât un exerciţiu de admiraţie, cât şi de metateatralitate. Scena de deschidere este o introducere în poetica lui Lorca, în estetica lui cante jondo (flamenco organic şi profund), cu tot arsenalul tipic: rochia roşu-sânge, chitara, florile, cu personificarea temelor esenţiale: moartea şi dragostea (La Muerte, La Luna).
Într-unul din eseurile sale, Las reglas en la música, Lorca numeşte muzica „arta perfectă, ce poate să transpună pe cel ce ascultă într-un tărâm al ideilor şi emoţiilor”, finalitate care nu îi izbuteşte întotdeauna poetului. „La Zarzamora”, secvenţă impecabil susţinută de Monica Ardeleanu (Moartea) reuşeşte însă, într-un moment ce seduce spectatorii, imaginea clasică a feminităţii neîmblânzite a flamenco-ului,
Citeste tot pe
Revista Ramuri