Spectacolul ce deschide stagiunea naţionalului craiovean, O lună la ţară, pare o alegere în contradicţie cu sloganul #ýsemiscateatrul, , o piesă clasică din dramaturgia universală, cea mai reuşită din teatrul lui Turgheniev, deşi, când a apărut, a provocat rumoare. Respinsă de cenzori, a fost nevoie de autoritatea şi de talentul lui Stanislavski să o recupereze, să o includă în repertoriul, în marea tradiţie a teatrului rusesc. Însă există ceva uşor subversiv în orice comedie de moravuri, şi nici piesa lui Turgheniev nu face excepţie, un joc subtil cu aşteptările spectatorului, o scuturare a convingerilor, iar în montarea lui Cristian Juncu, o provocare de redescoperire a clasicilor din perspectivă postdramatică.
Inserţii de operetă, de comedie bufă, din cinematograful mut se suprapun în secvenţa de început, unde doctorul (Claudiu Bleonţ), impersonând un Charlot ironic, dirijează personajele şi acţiunea, o intrare veselă pentru
Citeste tot pe
Revista Ramuri
